11.16.11

Despre rabdare si perseverenta

Abordez un subiect care mi se pare foarte important legat de interactiunea cu alti semeni. Subiectul asta se bazeaza pe finalitatea oricarei activitati umane. Desi “life is a journey, not a destination” suntem totusi predispusi a cauta finalitatea in orice facem.

Subiectul este perseverenta si prin asta spun ca incerc sa pornesc de fiecare data la drum cu asumptia ca persoana cu care interactionez nu isi va face treaba cand trebuie si cum trebuie (poate fi un client, un furnizor, un agent al unui magazin de unde cumpar ceva, un prieten, etc).

Stiu ca in mod normal fiecare isi face partea lui, la timp si in parametri optimi, dar in viata reala cred ca asta nu se intampla. Asta poate pentru ca traim intr-o lume aglomerata, unde fiecare are multe pe lista de facut, poate pentru ca traim intr-o societate mai putin evoluata sau educata, unde nu primeaza profesionalismul, etc. Motivele sunt mai putin importante.

Pornind de la asumptia ca nimeni nu isi face treaba cum trebuie (desi nu e mereu adevarata) pot sa imi dau seama ca totul depinde de mine. Daca cineva mi-a spus ca face ceva la un termen dat, daca nu se respecta termenul incerc sa aflu care e motivul. Sun de atatea ori cat e nevoie sa realizez ce mi-am propus (a fost o situatie in care trebuia sa dau de un “mester” pentru mobilier la comanda si nu imi raspundea la telefon. Am sunat de vreo 9-10 ori in 2 zile, pana am dat de el).

Multi oameni nu fac asta si apoi se plang de faptul ca X nu a facut ce trebuia, ca Y a promis degeaba, ca uite ce viata grea am si nimenui nu ii pasa, aruncand intotdeauna responsabilitatea asupra altcuiva.

Sigur, e foarte usor sa faci asta, si X chiar ar trebui sa isi faca partea lui, dar cel mai important e pana la urma rezultatul. Si mai e adevarat ca perseverenta poate fi obositoare, dar mi se pare singura cale.

Si rezultatul poate fi influentat de mine in mai toate situatiile. Nu controlat, nu neaparat decis, dar cu siguranta influentat.

11.4.11

Excesul de informatie scrisa

Evident, internetul e o sursa uriasa de informatie utila, care altfel ar fi fost inaccesibila pentru multa lume.

Reversul medaliei este insa ca exista prea multa informatie inutila si, mai ales, contradictorie. O data cu aparitia blogurilor, siteurilor personale, conturilor de facebook si twitter, etc, oricine devine o sursa de informatie, indiferent de educatie, IQ sau experienta.

Asta se intampla si in trecut dar prin viu grai, fara o dovada palpabila ramasa dupa impartasirea informatiei (barfa pe banca in parc, zvonuri auzite la o bere sau cel mult pareri impartasite la telefon). Aici apare si diferenta, mai ales pentru generatiile celor de peste 20 de ani sa zicem, care nu au crescut de mici cu acces la internet.

Suntem obisnuiti sa consideram mai formala, mai oficiala, comunicarea scrisa. Asa am invatat de mici la scoala, primul contact cu informatia scrisa fiind manualele. A continuat cu ziarele si revistele. Mai toata informatia scrisa si tiparita era scrisa de oameni a caror profesie era, in special, scrisul si care, mai ales la inceput, erau avizati in a publica o anumita informatie.

Acum informatia publica este mult mai inselatoare. Din cauza faptului ca mintea e facuta sa considere informatia scrisa ca fiind mai adevarata si mai formala decat cea verbala, apare dilema secolului: dintre atatea articole despre un subiect anume, care este adevarat? Aici intra inclusiv site-urile de stiri care publica imediat o informatie, chiar cu riscul de a fi falsa, cu disclaimer-ul – “surse”

Pe fiecare subiect dezbatut online exista foarte multe pareri. Si mai ales, exista foarte multi oameni care pretind a fi mai experti intr-un domeniu decat sunt de fapt, totul sub anonimatul internetului si sub protectia unui site care arata bine.

Deocamdata mintea umana nu pare pregatita pentru un asalt atat de mare de informatii contradictorii si riscul cel mai mare este cel in care credem prima sursa de informatie gasita pe un subiect dat.

04.15.11

Despre resurse si evolutie–partea a IV-a–Cercul vicios

Warning: parere personala Smile

Sa facem un mic rezumat: numarul de oameni de pe planeta asta creste rapid, la fel ca si consumul pe cap de locuitor (mai ales in zonele in curs de dezvoltare, cu populatia cea mai numeroasa), cauzele sunt globalizarea, societatea de consum promovata de tarile vestice (vezi revoltele din orientul mijlociu coroborate cu accesul la informatie), evolutia tehnologica.

Ajungem acum la o parte delicata in tot procesul asta si anume faptul ca suntem prinsi acum intr-un cerc vicios.

Pe de o parte oamenii vor deveni (sa speram) din ce in ce mai constienti ca ritmul asta de crestere al consumului pur si simplu nu se poate mentine, planeta avand resurse limitate care se vor termina la un moment dat.

Pe de alta parte, pentru a nu le consuma, datorita populatiei prea mare, trebuie sa se intample cel putin doua lucruri:

1. cineva trebuie sa se sacrifice, ideal toti. Ori asta nu prea sta in natura umana care se ghideaza dupa principiul “mereu mai mult”. Poti forta chinezii sa ramana acolo unde sunt acum? Poti convinge americanii sa manance mai putin sau sa mearga mai mult cu trenul? Sau sa nu creasca vanzarile anul asta cu 20%? Poate fortati. Chiar si asa, s-ar revolta, pentru ca o data obisnuiti cu binele, mai greu sa dai inapoi spre rau. Iar sistemele financiare sunt facute in asa fel acum incat doar cu crestere se poate merge mai departe.

2. faptul ca se consuma mult duce si la cresterea numarului de locuri de munca. Multi anti-consumeristi sunt putin ipocriti sau nu realizeaza faptul ca daca brusc consumul s-ar reduce la jumatate, ar insemna si injumatatirea locurilor de munca. Oamenii astia trebuie sa manance ceva, iar daca nu vor primi ajutoare sociale, se vor revolta si vor veni spre vest unde e oferta la mec.

Ramanem cu cercul vicios: o ducem mai bine, consumam mai mult, traim mai mult –> suntem mai multi, avem nevoie de mai multe locuri de munca –> avem nevoie de consum mai mare.

01.26.11

Ce e rau si ce e bine

Asta se vrea un articol “de bine”, dar ca sa ajung acolo trebuie sa trec mai intai prin partea negativa Smile

Mi se pare ca traim intr-o lume preponderent critica. In presa, la TV, pe strada, in trafic, la coada la platit taxe, etc, lumea in primul rand critica. De cele mai multe ori au si dreptate: politicienii sunt de 2 lei, “vedetele” sunt semi analfabete, soferul ala conduce fara sa se uite in oglinzi, functionarul ala nu intelege matematica, etc. Stiti ce vreau sa spun.

Mi se pare ca suntem (incepand cu mine) prea dornici sa scoatem la iveala aspectele negative, atat dintr-o situatie cat si dintr-o persoana anume. Pana la urma e natura umana: ce e bine e normal, ce e rau se pedepseste.

Incerc in ultima vreme sa accept si sa aplic o idee: toti oamenii isi cunosc 95% din defecte, chiar daca nu par, pentru ca nu le convine nici lor pe deplin situatia. Poate ca 99% din oameni nu fac nimic sa si le indrepte, dar nu ma ajuta cu nimic sa le reamintesc cu fiecare ocazie ca le au. De fiecare data cand critic pe cineva nu fac altceva decat sa devin mai acru si mai de evitat in ochii lor. Sigur, exista critica pozitiva, constructiva, nu pot fi mereu lapte si miere, spunand numai lucruri bune pentru ca trec in extrema cealalta a naivitatii, dar nu mi-ar strica deloc sa trec mai usor peste partile negative ale unui om, sa nu il cataloghez imediat pentru actiunile lui si sa il las asa cum vrea el sa fie, mai ales in situatia in care nu sunt afectat direct de deciziile de zi cu zi pe care le ia persoana respectiva.

Fundamental toti avem un pitic pe creier, la unii sta mai in fata, la altii e mai putin vizibil: vrem sa ne facem placuti, apreciati, sa ne simtim bine in pielea noastra. Daca eu, la contactul cu alta persoana, ii spun doar ce defecte are (chiar daca o fac politicos) ce impresie crede ca am despre el/ea? Daca tot ce fac e sa critic, cat de incantat(a) va fi sa mai vorbeasca cu mine in viitor? As merge pe un raport minim de 1:1, tot ce e sub asta nu are un final prea fericit: pentru fiecare sugestie de imbunatatire sau scoatere in evidenta a unui defect trebuie sa vina macar un lucru bun. Daca nu il pot respecta inseamna ca nici eu nu am de ce sa mai am vreo legatura cu persoana respectiva in viitor, in afara vreunei constrangeri.

Asta ar putea intra la categoria lucruri pe care vreau sa le fac in 2011 Smile

01.21.11

(de)Generatia urmatoare

Sunt la al 2lea proces de recrutare de angajati. Prima data am trecut prin asta la sfarsitul lui 2009 si am citit 144 de CVuri, de toate felurile. De data asta am filtrat un pic mai bine oamenii care pot aplica si am primit “doar” 59 pana acum. Cu alte cuvinte, am trecut prin peste 200 de CVuri, majoritatea oameni tineri, sub 25 de ani.

Concluzia ar fi ca viitorul suna tragi-comic Smile Din cele 200 am reusit sa selectez maxim 25-30 care sa fie cat de cat demne de luat in seama. Dintre astea vreo 5 oameni chiar am considerat pentru angajare.

De pe urma celor 195 pot da si eu cateva sfaturi pe care nu le va citi nici unul din cei vizati, dar macar sa ne amuzam un pic:

- incepem cu poza de CV: de ce ai vrea sa ai intr-un document care reprezinta imaginea ta pentru angajare o poza facuta la gratar? sau in club? sau facuta in baie in oglinda? sau cropuita la o dimensiune in care fata e compusa din cativa pixeli imensi?

- adresa de email: de ce nu iti faci o adresa de email simpla, cu numele tau? gigel.gogu@gmail.com este gratis din cate stiu. Nu e mai bine de cat yuby_bombonik_myk69@yahoo.com sau mister_xxx69@hotmail.com? A doua varianta pare mai de incredere nu? Smile

- interviul online de pe ejobs: angajatorul vrea sa filtreze cateodata rezultatele prin cateva intrebari, in cazul de fata in engleza, sa poata testa si skillul advanced pe care il mentioneaza aplicantul in CV. De ce nu iti aloci 3 minute sa il completezi? Crezi ca l-a pus acolo doar ca sa nu se plictiseasca? Crezi ca daca ii dai skip ai sanse reale la un interviu, ignorand dorinta omului care vrea sa te angajeze?

- engleza advanced, advanced, advanced: “i salle u this product with 10% discount or same produse with something extra depend the sales produce what i have to” no comment (in CV chiar scria advanced la engleza)

- generatzya messenger: “SPER K INTR’O ZII SA FAC EXACT C MA FACE FERICITA” (pe langa gramatica defectuoasa) Va rog eu nu confundati CVul cu yahoo messenger, in lumea reala nu se vorbeste cu K si C in loc de CA si CE. Oare spre asta va evolua lymba romana?

- cititi intrebarile inainte de a raspunde la ele:
“Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )?  Raspuns: Banci”
”Which is the department you would like to work in (you can make only one choice)? Raspuns: Management departament”

Poate sistemul nostru de invatamant e la pamant, poate nu invatam in scoala sa facem un CV cum trebuie, dar daca au aplicat la un job pe net inseamna ca au access si la google nu doar la hi5 si yahoo messenger Smile

06.23.10

Despre resurse si evolutie – Partea a III-a – A cui e vina?

Dupa ceva timp, revin la un subiect care ma captiveaza in continuare, declansat de un articol aparut in Daily Mail, poate fantezist dar interesant de citit. Dupa prima parte in care am povestit despre cresterea populatiei si a doua parte despre cresterea consumul individual, ajung acum sa imi dau cu parerea despre cauzele celor doua.

Ca sa sumarizez: populatia creste mai ales in tarile slab dezvoltate (in multe tari din europa populatia chiar scade, cum ar fi in Italia, Polonia, Croatia, Romania, etc) in timp ce in tarile sarace ritmurile sunt pozitive: UAE +3.69%, Afghanistan +2.58, India +1.41, China +0.66, etc. In acelasi timp, in tarile astea economiile si implicit consumul cresc: China +8.7, India +7.4, Bangladesh +5.6.

Bineinteles ca fiind tari mai slab dezvoltate nu sunt nici cele mai “verzi” locuri, folosind pentru energie in special combustibili fosili, care ne cam fac sa tusim si sa suportam caldura mare plus cate un Katrina din cand in cand (vezi China care emite 21% din totalul mondial de CO2).

Lasand incalzirea globala la o parte (care sa zicem ca e inca destul de controversata) revin la epuizarea resurselor. E destul de clar ca nu se poate merge prea departe cu suprapopularea planetei. Si nu e vorba de mancare aici (mai e putin si ajungem si la pastile pentru hrana oricum) dar mai degraba de restul resurselor necesare pentru a sustine o economie “civilizata”: bumbacul pentru haine, litiul necesar bateriilor din telefoane si laptopuri, metalele folosite in industria auto, copacii pentru hartie (mai ales!), etc etc etc. Sunt niste limite fizice peste care nu se poate trece, pentru ca nu toate resursele sunt regenerabile si contrar aparentei de abundenda, unele se mai si epuizeaza.

Care ar fi vinovatul principal pentru consecinte? Pai in primul rand noi cei din tarile mai “civilizate". Pentru ca de la noi a aparut cererea pentru produse multe si ieftine, care acum sunt produse in tarile cu cresterile economice cele mai abrupte.

Suntem in acelasi timp vinovati si oarecum “salvatori”: chinezii si indienii au mai multe locuri de munca (sunt exploatati la maxim ca sa avem noi computere si haine extrem de ieftine, bineinteles), castiga ceva bani, au parte de sisteme de sanatate “mai evoluate”, traiesc mai mult, populatia creste, cumpara si ei la randul ei mai multe bunuri si uite asa iese la iveala inca o metoda de auto-distrugere :)

Ca orice bine si globalizarea are taisul ei. Sunt tare de parere ca epoca asta din istoria lumii va fi privita peste cateva sute de ani ca fiind cea mai bogata si in acelasi timp cea mai iresponsabila perioada din istoria lumii.

Cred cu tarie ca am ajuns sau suntem aproape de a ajunge in varful unui grafic care arata gradul nostru de comfort si bogatia la care am ajuns ca si civilizatie de-a lungul timpului. Sigur ca evolutia tehnologiei poate sa mai rezolve cate ceva dar riscam in viitorul apropiat o criza care nu se mai poate rezolva tiparind bani :)

PS: pentru cei interesati, teoria lui Thomas Malthus despre supra-populare este aici :)

04.22.10

Tehnosclavia

Cate ore petreci pe zi in compania unui computer, telefon sau alt gadget? Cate dintre orele astea sunt chiar productive si cate sunt doar de fun?

Daca esti intr-o stare mai proasta sau te doare capul de la atata computer, mai bine nu citi mai departe, altfel ma vei injura :)

Orice mare “bine” de pe lumea asta este un cutit cu doua taisuri. Pe de o parte isi satisface scopul de a ne face viata mai usoara dar pe de alta parte poate duce foarte usor la consecinte negative. De exemplu industrializarea pornita in anii 1800 care a dus la un confort fizic sporit (hrana mai ieftina si mai multa, transport rapid, bunuri de larg consum mai usor de produs si cumparat, etc) dar si la probleme de sanatate inexistente pana atunci: obezitate, probleme cardiace, cancer, etc.

Tehnologia, asa cum o percepem azi, a adus avantaje imense fata de acum 20 de ani: internetul, computerele economisesc o gramada de timp prin plati, cumparaturi, comunicare, organizare, etc. Dar pe de alta parte timpul economisit cu ajutorul lui ajunge sa se intoarca in acelasi loc: facebook, hi5, farmville, world of warcraft.

Ca sa imi raspund si eu la intrebare, cred ca petrec intre 10 si 12 ore pe zi in fata computerului, din fericire pot spune ca pe 70-80% sunt productive (nu cred ca exista cineva care isi petrece 100% din timpul pe computer doar pentru chestii utile). In weekend orele astea sunt aproape de zero din fericire (nesocotind aici filmele, la care ma uit pe TV , deci nu conteaza :D ).

Cel mai recent exemplu este aparitia ipadului. Controversat ca si utilitate, ipadul vrea sa devina doar un gadget de entertainment, sa mai spele un pic unele portiuni ale creierului si sa mai cotizam un pic la stapan (apple) :)

Concluzia mea ar fi ca orice lucru care iti imbunatateste viata poate deveni foarte usor o forma evoluata de sclavie, una numai in aparenta voluntara. Stapanul nu mai e acum fermierul care cultiva bumbac, e tehnologia in sine, avand acolo sus in birourile sefilor marile companii din domeniu: apple, microsoft, etc etc.

Recunosc ca sunt un fan moderat al tehnologiei, am destule chestii care se baga in priza, dar incerc sa ma indemn singur spre moderatie.

Conectarea permanenta la orice fel de tehnologie rapeste din umanitate, din faptul ca suntem niste animale relativ evoluate, intrerupe existenta fizica si spirituala asa cum ar trebui ea sa continue. Faptul ca stam tintuiti in scaun atatea ore pe zi este o contradictie majora asupra legilor naturii si lipsa unui echilibru in ceea ce priveste “conectivitatea” poate duce la alterari profunde chiar ale speciei noastre.

Suna fatalist, dar e “numai” cel mai rau lucru care s-ar putea intampla, sper sa nu fie chiar asa :)

09.10.09

Cu preotul la manichiura

Stiu ca suna ca un search de google ajuns la tine pe blog din cine stie ce minte plimbareata, dar titlul asta a reflectat realitatea de azi.

Adica eram ca omul pe scaunul frizerului si in spatele meu un domn relativ barbos conversa cu o duduie care se ocupa de manichiura lui. Omul destul de vorbaret, imbracat normal, fara sutana si alte chestii, discutau despre te miri ce.

Asta pana au ajuns la subiectul moarte. Aici am ramas relativ surprins sa aflu ca domnul barbos era un mandru reprezentat al clerului crestin-ortodox.

Deci popa isi facea manichiura, discutant despre adaptarea religiei la vremurile moderne :)

08.13.09

Instant Messenger

Traiesc cu impresia ca multi oameni nu stiu sa foloseasca messengerul. Sau poate nu stiu eu :)

Banuiesc ca nu sunt singurul cu anumite contacte care au o notiune diferita despre o conversatie pe mess. Mare parte din munca mea avand loc in spatiul asta virtual, dau de tot felul de gigei.

Si unele conversatii decurg ceva de genul asta:

x: bla bla bla

y: bla bla ..

x: bla bla??

x (dupa 2 secunde): esti????

x (dupa 4 secunde): BUZZ!!!

Oameni buni, eu inteleg conceptul de messenger de tipul daca esti la computer raspunzi, daca nu, pace.

Daca vrei sa vorbesti cu mine si nu iti raspund inseamna ca nu sunt la computer sau am altceva de facut (sau te ignor cu buna stiinta :D ). Si cand ai nevoie urgent de ceva, vezi ca s-a inventat telefonul.

Deci sunt singurul cu problema asta? :)

07.30.09

Cum facem noi e bine

Nu ai si tu prieteni care s-au casatorit sau urmeaza sa o faca si te intreaba “da tu cand te mariti/insori?” Probabil faptul ca ei au facut-o genereaza asupra lor un drept de a impinge chestia asta sa se intample. Ai observat ca intrebarile astea nu vin niciodata de la oameni care nu sunt casatoriti?

Nu ai si tu prieteni care au facut 1/2/3/n copii sau care urmeaza sa o faca si te intreaba “da voi cand faceti un copil?” Si ai observat ca nu te intreaba de asta oamenii care nu au copii?

Nu ti se pare ca se limiteaza la a crede ca asta e singura modalitate de a trai o viata? :) Ori e vreun virus grav care ii afecteaza ori nu inteleg eu ceva.

Nu sunt unul din aia care urasc copiii sau care nu vrea niciodata sa se insoare, dar chiar la atat se rezuma totul?

Mie oamenii care pun intrebarile astea mi se par extrem de tristi, e ca si cum nu mai vad nimic altceva la orizont si au pus un mare The End la filmul vietii lor, undeva pe la 20 si ceva de ani, desi nu cred ca e cazul.

Sunt totusi linistit ca mai am prieteni casatoriti si cu copii, care, normali fiind, mai au si alte subiecte de conversatie :D