11.16.11

Despre rabdare si perseverenta

Abordez un subiect care mi se pare foarte important legat de interactiunea cu alti semeni. Subiectul asta se bazeaza pe finalitatea oricarei activitati umane. Desi “life is a journey, not a destination” suntem totusi predispusi a cauta finalitatea in orice facem.

Subiectul este perseverenta si prin asta spun ca incerc sa pornesc de fiecare data la drum cu asumptia ca persoana cu care interactionez nu isi va face treaba cand trebuie si cum trebuie (poate fi un client, un furnizor, un agent al unui magazin de unde cumpar ceva, un prieten, etc).

Stiu ca in mod normal fiecare isi face partea lui, la timp si in parametri optimi, dar in viata reala cred ca asta nu se intampla. Asta poate pentru ca traim intr-o lume aglomerata, unde fiecare are multe pe lista de facut, poate pentru ca traim intr-o societate mai putin evoluata sau educata, unde nu primeaza profesionalismul, etc. Motivele sunt mai putin importante.

Pornind de la asumptia ca nimeni nu isi face treaba cum trebuie (desi nu e mereu adevarata) pot sa imi dau seama ca totul depinde de mine. Daca cineva mi-a spus ca face ceva la un termen dat, daca nu se respecta termenul incerc sa aflu care e motivul. Sun de atatea ori cat e nevoie sa realizez ce mi-am propus (a fost o situatie in care trebuia sa dau de un “mester” pentru mobilier la comanda si nu imi raspundea la telefon. Am sunat de vreo 9-10 ori in 2 zile, pana am dat de el).

Multi oameni nu fac asta si apoi se plang de faptul ca X nu a facut ce trebuia, ca Y a promis degeaba, ca uite ce viata grea am si nimenui nu ii pasa, aruncand intotdeauna responsabilitatea asupra altcuiva.

Sigur, e foarte usor sa faci asta, si X chiar ar trebui sa isi faca partea lui, dar cel mai important e pana la urma rezultatul. Si mai e adevarat ca perseverenta poate fi obositoare, dar mi se pare singura cale.

Si rezultatul poate fi influentat de mine in mai toate situatiile. Nu controlat, nu neaparat decis, dar cu siguranta influentat.

03.14.11

Romania reala (si saraca)

 

Pe 16 decembrie a aparut un articol in Ziarul Financiar care spunea ca, oficial, doar 100.000 de romani au salariul net peste 1.000 de euro pe luna. Link aici, acum vad ca l-au bagat la ZF Exclusiv, atunci tin minte ca era “la liber”.

Chiar daca asta nu e numarul real (aici nu se includ salarii la negru sau detinatorii de firme sau PFAuri), estimand ca asta ar fi sa zicem de 3 ori mai mare, pe la vreo 300.000 de oameni, asta tot inseamna extrem de putin. Si nici macar nu putem spune ca 1.000 de euro este pragul care defineste clasa de mijloc, e un salariu mic pentru standarde UE.

Romania reala este, din pacate, in continuare foarte saraca. Stirile cu economia care duduia prin 2006 – 2008 erau rupte din rai nu din realitate. Era bine ca procentul de crestere era generos, dar per ansamblu nu eram nici macar aproape de a iesi din saracie, mai aveam nevoie de ani buni sa consideram asta daca ritmul s-ar fi sustinut, lucru care nu s-a intamplat.

In conditiile astea ma amuza “analistii” care nu vad ca Romania este inca o piata a pretului nu a calitatii. Avem o mica clasa sociala bogata, care cumpara obiecte de lux, dar per total suntem saraci. Majoritatea oamenilor nu merg in mall la cumparaturi, ci in locuri ca obor / titan si alte locuri de felul asta. Poate doar in supermarketuri sa vedem mai aproape o lume mai reala, conforma cu majoritatea. Masinile scumpe nu au fost o consecinta a imbogatirii, cel mult a fost urmarea descoperirii creditarii. Cum a aparut criza cum nu s-au mai putut plati ratele, ca urmare parcurile de masini returnate s-au umplut de oameni care si-au dat seama ca nu mai pot plati, indatorandu-se prea mult doar pentru o masina.

Si internetul se incadreaza in aceleasi linii: avem printre cel mai rapid net din lume, dar majoritatea sunt abonati ai RDS alegand pretul cel mai mic, nicidecum cea mai buna calitate (pana la aparitia Fibernetului cel putin).

Netul este inca o nisa, oamenii pe care ii vedem constant pe facebook si mail sunt o categorie restransa de oameni, o nisa care mai trebuie sa se dezvolte si mai are cel putin cativa ani pana sa devina o piata in adevaratul sens al cuvantului.

Pana atunci solutia e una singura: munca! Smile

01.21.11

(de)Generatia urmatoare

Sunt la al 2lea proces de recrutare de angajati. Prima data am trecut prin asta la sfarsitul lui 2009 si am citit 144 de CVuri, de toate felurile. De data asta am filtrat un pic mai bine oamenii care pot aplica si am primit “doar” 59 pana acum. Cu alte cuvinte, am trecut prin peste 200 de CVuri, majoritatea oameni tineri, sub 25 de ani.

Concluzia ar fi ca viitorul suna tragi-comic Smile Din cele 200 am reusit sa selectez maxim 25-30 care sa fie cat de cat demne de luat in seama. Dintre astea vreo 5 oameni chiar am considerat pentru angajare.

De pe urma celor 195 pot da si eu cateva sfaturi pe care nu le va citi nici unul din cei vizati, dar macar sa ne amuzam un pic:

- incepem cu poza de CV: de ce ai vrea sa ai intr-un document care reprezinta imaginea ta pentru angajare o poza facuta la gratar? sau in club? sau facuta in baie in oglinda? sau cropuita la o dimensiune in care fata e compusa din cativa pixeli imensi?

- adresa de email: de ce nu iti faci o adresa de email simpla, cu numele tau? gigel.gogu@gmail.com este gratis din cate stiu. Nu e mai bine de cat yuby_bombonik_myk69@yahoo.com sau mister_xxx69@hotmail.com? A doua varianta pare mai de incredere nu? Smile

- interviul online de pe ejobs: angajatorul vrea sa filtreze cateodata rezultatele prin cateva intrebari, in cazul de fata in engleza, sa poata testa si skillul advanced pe care il mentioneaza aplicantul in CV. De ce nu iti aloci 3 minute sa il completezi? Crezi ca l-a pus acolo doar ca sa nu se plictiseasca? Crezi ca daca ii dai skip ai sanse reale la un interviu, ignorand dorinta omului care vrea sa te angajeze?

- engleza advanced, advanced, advanced: “i salle u this product with 10% discount or same produse with something extra depend the sales produce what i have to” no comment (in CV chiar scria advanced la engleza)

- generatzya messenger: “SPER K INTR’O ZII SA FAC EXACT C MA FACE FERICITA” (pe langa gramatica defectuoasa) Va rog eu nu confundati CVul cu yahoo messenger, in lumea reala nu se vorbeste cu K si C in loc de CA si CE. Oare spre asta va evolua lymba romana?

- cititi intrebarile inainte de a raspunde la ele:
“Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )?  Raspuns: Banci”
”Which is the department you would like to work in (you can make only one choice)? Raspuns: Management departament”

Poate sistemul nostru de invatamant e la pamant, poate nu invatam in scoala sa facem un CV cum trebuie, dar daca au aplicat la un job pe net inseamna ca au access si la google nu doar la hi5 si yahoo messenger Smile

04.27.10

Firme mari vs Firme mici

Dupa o “vasta” experienta de munca de vreo 3 ani intr-o companie medie spre mare, 2 ani intr-o corporatie si inca 2 intr-o firma mica, a venit randul sa imi dau cu parerea si despre avantajele fiecareia, din punctul de vedere al angajatului :) Cu mentiunea ca la ultima am trecut in tabara angajatorului, deci as putea fi putin impartial.

Intr-o firma mare (peste 150-200 de angajati) ce mi-a placut:

- Experienta din jurul tau, oamenii de la care ai ceva de invatat. La orice varsta si orice experienta mai exista lucruri noi de asimilat, nu exista om sa le stie pe toate. Multitudinea de oameni dintr-o firma mare (nu genul RATB :) ) ofera posibilitatea asta, de a da mereu peste cineva care aduce ceva nou si bun.

- Socializarea. Multi mai multi oameni cu care poti inchega relatii de prietenie sau chiar mai mult de atat :)

- Training. O firma mare va oferi mai mereu un training mai formal, mai bine pus la punct si eventual in vreo tara straina. Da mai bine sa zici ca ai fost la un curs in Suedia fata de Calea Victoriei, nu?

- Siguranta unui job. Cu exceptia cazurilor in care se fac restructurari masive, joburile din corporatii imi par mai sigure. In oarecare parte se datoreaza si faptului ca cei care nu sunt foarte productivi se pot ascunde mult mai bine si trec neobservati.

- “The bling factor”. Imaginea pe care ti-o confera munca intr-o corporatie. Multi oameni prefera rezonanta unui job la Hewlett-Packard, prin comparatie cu SC Necunoscut SRL cu sediul intr-un apartament in Vitan.

- Freebies.  Aparent neimportante, chestiile gratuite primite din partea firmei (cana, pix, geanta, tricouri, etc) sunt un relativ avantaj, pentru ca mai toti oamenii sunt incantati cand primesc ceva gratis.

Intr-o firma mica (sub 20-30 de angajati) ce imi place (daca as fi angajat):

- Dinamismul. Spre deosebire de corporatii, unde lucrurile de intampla foarte incet, intr-o firma mica totul are loc mai rapid. Din cauza asta firmele mici se si adapteaza mai bine schimbarilor pietei si pot face fata mai bine la fenomene gen criza.

- Flexibilitatea. Fara proceduri batute in cuie, totul poate fi adaptat usor si fara eforturi considerabile. Daca ceva nu merge, se poate trece mai departe la urmatoarea solutie, rapid. Sefii sunt mai putin restrictivi la orele de program de exemplu, daca targeturile sunt atinse.

- Independenta/initiativa. Derivand de la flexibilitate, oamenii au o independenta mai mare asupra muncii lor (fara proceduri stricte de urmat) si isi pot folosi mai mult propria gandire, in loc sa adopte cai deja conturate de altii pentru ei.

- Productivitate mai mare. Nefiind cramponat in zeci de tool-uri de raportat progresul unui proiect, sau alte metode birocratice de control si evidenta, ramane mai mult timp pentru munca propriu-zisa.

- Ierarhie mai simpla. Motivul nr 1 de schimbare a jobului pare a fi seful direct. Intr-o firma mica sefii sunt mai putini, ierarhia mai clara, si nu exista un middle manager care trebuie pupat in fund si care nu poate face nimic fara aprobare “de mai sus”. Totul se discuta direct.

Din listele astea lipseste o chestie importanta: salariul. Asta pentru ca nu cred ca vreuna dintre ele castiga batalia la capitolul asta. Multe firme mari ofera salarii mici, oamenii castigand mai degraba experienta pe CV. Pe de alta parte sunt companii mici care dau salarii extrem de generoase, direct corelate cu profiturile firmei.

Concluzia ar putea fi ca nu exista vreo firma perfecta, care sa le aiba pe toate si nu cred ca afirmatia ca una dintre cele 2 variante este mai buna decat cealalta. Totul ajunge invariabil la dorintele fiecaruia.

03.19.10

De-a v-ati ascunselea

Mugur a scris si el despre ore suplimentare si de aici mi-a revenit si mie o mai veche idee in minte :) (e vrajeala , pt SEO ne dam linkuri)

In putinii (2) ani petrecuti intr-o multinationala am avut ocazia sa observ destul de multe lucruri pentru prima data intamplandu-se intr-o companie. Despre unul dintre ele incerc sa povestesc azi si anume riscul de camuflare a incompetentei.

Intr-o companie foarte mare se respecta clopotul lui Gauss in ceea ce priveste performantele: sunt cativa foarte buni, sunt multi pe la mijloc si cativa slabi.

Companiile mari se lovesc de riscul ca cei slabi sa treaca neobservati, un risc mult mai mare decat in companiile mici. Asta se intampla, cred eu, din cateva motive principale. In primul rand orice activitate are loc mai lent intr-o companie mare. Comunicare greoaie, proceduri, birocratie, etc. In al doilea rand dificultatea mai mare de control si evaluare a rezultatelor angajatilor. Un manager care are 15 oameni in subordine nu va avea un job usor facand asta. Si daca unul din cei 15 este incompetent, indolent sau pur si simplu prost, el sau ea isi pot ascunde mai usor lipsa rezultatelor.

Nu putine au fost cazurile cand vedeam o lipsa exagerata de interes, inteligenta sau dorinta de a munci, fentate printr-o explicatie mirobolanta, mai ales trimisa pe email, continand de la 300 de cuvinte in sus. Explicatii elaborate, cu multe bullet pointuri, cu cifre, documentate serios. Culmea, pentru explicatii se gasea mereu timp si dorinta.

Intr-o firma mica e mult mai usor de observat cand cineva nu isi face treaba. Sunt mai putini oameni, fiecare cu responsabilitatile lui, iar cand lantul de la bicicleta nu se invarte e usor de vazut unde s-a rupt.

Trist e de vazut cum oamenii de la coada clopotului reusesc sa stea pe joburile respective ani buni, fara ca cineva sa se prinda :)

03.16.10

Din nou despre ore suplimentare

Zilele astea stirea unei noi morti din cauza extenuarii a traversat internetul. Asa ca mi-am adus aminte de primul meu post de pe blog, de acum mai mult de 2 ani :)

Un pic despre ore suplimentare

Prima impresie (narcisista) recitind articolul a fost: “bai chiar imi place” :D Ideile de acolo nu mi s-au schimbat aproape deloc, cel mult s-au imbogatit.

Povesteam acolo despre lipsa de organizare a angajatului roman (probabil est-european mai degraba), despre obsesia promovarii, nevoia de experienta straina mai trecuta prin situatii similare.

Pe langa asta am dat de un articol interesant la khris in care mi-am regasit ideile proprii. Il citez:

Am remarcat trei categorii de angajati care accepta sa lucreze in mod regulat peste program:
1. Carieristii – cei care vor sa avanseze si considera munca peste program drept o conditie fara de care nu poti avea o cariera de succes;
2. Cei care nu sunt suficient de organizati pentru a isi termina treaba la timp;
3. Cei care accepta sa lucreze peste program pentru ca asa le cere seful, neavand puterea de a spune nu

As detalia al 3lea punct, cel in care managerii romani promoveaza o perpetua nevoie de “overtime”.

Managerii nostri sufera la fel de mult ca si angajatii lor la capitolul eficienta. Nestiind ce inseamna un timp organizat, taskuri, deadlineuri, masurarea rezultatelor, feedbackul, nici nu pot sti daca angajatii lor sunt eficienti. Asa ca aleg calea simpla: evaluarea cantitatii: ai lucrat 250 de ore luna asta – bravo, esti productiv.

Pentru multe dintre joburile de azi productivitatea nu e usor de masurat, mai ales daca nu implica terminarea a x pulovere de cusut pana marti. In vanzari poate e mai simplu, pentru ca ai un bottom line, un profit de adus, o cifra de afaceri, etc.

Exista un al 2lea motiv pentru care salariile in Romania sunt inca la un nivel sub media europeana. Primul il reprezinta nevoia de costuri mai mici a companiilor vestice dar al 2lea il reprezinta productivitatea scazuta.

Am un exemplu si un motiv sa spun asta:

Exemplu: luni am fost sa imi platesc impozitele la ANAF. Ca sa platesc a trebuit sa trec pe la 2 ghisee: primul imi verifica CNPul si cat am de plata, dadea print la chitanta si la alt ghiseu ma duceam sa platesc. 2 angajati dintre care doar 1 cu adevarat util. Si pe langa asta, prima doamna de mai sus nu stia sa printeze mai multe exemplare o data (sa puna acolo 3 copies); nu, ea a dat print de 3 ori la fiecare om care venea sa plateasca.

Motiv: http://www.ziare.com/business/it-c/03-07-2010/romanii-in-topul-celor-mai-activi-europeni-pe-retelele-de-socializare-1000561. Si nu cred ca majoritatea intra de acasa pe facebook :)

11.12.09

Manic Time

Cateodata sunt obsedat sa nu pierd timpul aiurea cand sunt la computer (adica cel putin 12 ore din zi).

Neavand sef care sa ma bata la cap sa nu o mai ard aiurea pe facebook sau cu readeru simt nevoia sa ma bat singur :)

Asa ca am gasit un softulet gratis misto, numit Manic Time, care iti contorizeaza toate activitatile pe computer si la sfarsitul zilei poti vedea timpul petrecut in fiecare aplicatie sau pe ce pagini web ai stat.

E o unealta chiar buna pentru cei care isi urmaresc propria eficienta. Consuma ceva resurse ale computerului, dar pentru cateva saptamani poate fi interesant de folosit, macar din curiozitatea de a vedea ce iti mananca din timp :)

10.20.09

Creativitate si munca fizica

Sunt momente, in care, ca orice barbat atras de chestii care se baga in priza (surubelnite, cuie si alte chestii din astea – ai incercat sa bagi un cui in priza? e mai tare decat orice alcool!!!) mai fac cate ceva prin casa. Ma plictisesc, mai dau o gaura, mai stric ceva, the usual :)

Si in timp ce daram peretii, descopar ca imi vin tot felul de idei, fara nici macar sa incerc. Idei legate de munca, de timpul liber, orice fel de idei. Si asta pentru ca munca fizica relaxeaza creierul, schimband prioritatile de la cutia cerebrala la forta fizica, care e mica, da’ e a noastra.

Deci cand vreau sa fiu creativ pot lasa deoparte muzica, paharul de vin sau alte balarii din astea relaxative (stiu, nu e corect) si ma apuc de batut cuie si de dat gauri, de demontat si montat la loc mobila. Ce poate fi mai frumos? Ce daca se intoarce Magda acasa si gaseste in loc de perete un mare svaiter? E artistic :D

Si unde te pui ca mai vin si cu cate vreo idee geniala, ca tot nu-mi place mie cuvantul asta :)