Individualitatea romaneasca
Am trimis acum cateva zile un email din categoria “amuzante”, cu cateva trasaturi ale romanilor, ca de exemplu:
“Cum iti dai seama ca esti roman ??
- tot ce maninci are gust de ceapa si usturoi
- incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hirtia de la cadouri si, bineinteles, folia de aluminiu
- stai linga cele mai mari doua valize din aeroport
- ajungi la petreceri cu una – doua ore intirziere si ti se pare foarte mormal”
Si mai continua cu altele.
In mod surprinzator s-a pornit o adevarata dezbatere pe tema romanilor si mai exact de ce le place romanilor sa ii denigreze pe ceilalti romani.
Imi pare un subiect interesant. Pana la urma suntem noi mai cu motz, in sens negativ? Sunt bune si rele, evident, dar suntem mai “cocalari” decat alte natii? Traind o viata nu prea confortabila la noi in tara, e simplu de aruncat cu noroi, in special in lipsa unor termeni de comparatie. In ultimul timp s-a intensificat efortul de mediatizare al fenomenelor de cocalar si pitipoanca. S-a intensificat pentru ca atrage si amuza, eu unul fiind abonat al catorva situri.
Toata galceava asta pe tema romanilor, toate certurile de pe toate forumurile, mai ales intre romani, ne fac bine? Eu unul sunt de parere ca nu prea. Parca se petrece prea mult timp cu chestii daunatoare in loc sa mergem mai departe. E vreun leac pentru asta?
Polonia
Spre deosebire de celelalte tari vecine, in Polonia am avut ocazia sa petrec ceva timp. Mai exact de vineri dupa-masa pana duminica dimineata.
Granita dintre Slovacia si Polonia m-a prins pe un drum de munte superb, cu serpentine libere care imbiau la o plimbare cu masina pe acolo 
Intrarea in Polonia m-a dezamagit un pic din cauza drumului destul de prost, dar a fost pe o portiune destul de scurta problema. Am ajuns in Nowy Sacz, un oras mic, de marimea unui Targoviste de la noi, loc unde isi are domiciliul temporar varmiu’. La o prima vedere neimpresionant, orasul m-a surprins placut prin centrul vechi, care arata mult mai bine decat al Bucurestiului, de exemplu.
Cateva poze sunt aici.
A doua zi dimineata am plecat spre Cracovia, unul dintre cele mai mari orase de pe la ei. Am ajuns dupa un drum de vreo 2 ore, de data asta mult mai bun decat cel din prima zi, deci mi-a trecut impresia de drumuri proaste 
Trebuie sa recunosc ca este un oras superb, in special zona centrala. Extrem de ingrijit, plin de cladiri vechi majoritatea restaurate si transformate in obiective turistice. Piata centrala e plina de terase, si in ciuda lunii octombrie, vremea permitea umplerea lor pana la refuz.
Foarte multi turisti, cred ca erau cateva zeci de mii doar in centrul vechi, de toate natiile. Avand in vedere ca am avut doar o zi la dispozitie, am facut o plimbare sa “scanam” zona.
Am inceput pe malul Vistulei, raul care strabate orasul, amenajat special pentru plimbari. Dambovit noastra nici macar nu se apropie de asa ceva din pacate.
Cred ca e nevoie de cateva zile bune de vizitat orasul, intr-o zi abia am apucat imi fac o idee
Mai multe detalii se gasesc pe Wiki iar poze facute de mine pe aici.
Ai nostri vechi
Esti vreodata prea tanar sa simti melancolia copilariei? Am vazut-o des la oameni ajunsi la varste mijlocii, dar mai putin prin randul oamenilor din generatia mea, celor nascuti prin ’80. Dintre noi unii probabil o simt, dar probabil s-ar simti prea vulnerabili sa o povesteasca grupului de prieteni. Cochetind cu introvertirea, nici eu nu vorbesc despre asta prea des.
Ce amintire mai frumoasa din copilarie poate exista, decat bunicii. Ne-au crescut, ne-au rasfatat fara stirea parintilor, au avut grija de noi mai mult decat de proprii lor copii.
Mai exact, bunicii erau oamenii care stiai cu siguranta ca vor trai pentru totdeauna. Nici macar gandul ca ar putea disparea vreodata nu se strecura in mintile noastre fragede si nestiutoare.
Anii treceau si parca ei ramaneau la fel. La fel de veseli, la fel de iubitori si la fel de fericiti cand le veneau nepotii in vizita. Habar nu aveam noi, nici mai tarziu, ce putea sa insemne pentru ei momentul in care le calca din nou familia pragul casei.
Pentru noi vizitele astea erau cateodata adevarate corvoade, timp in care puteai sa iesi la un suc cu gasca din liceu, nu sa il petreci intr-o casa veche, cu oameni batrani, care de fiecare data nu discutau despre altceva decat aceleasi aminitiri stupide de cand erau nepotii mici si neastamparati. Singurul gand care trecea prin minte era “iar povestile astea jenante despre lucruri care au trecut de mult”.
Exista apoi un moment in care realizezi. Abia atunci te loveste in moalele capului faptul ca oamenii cu care ti-ai petrecut anii de-o schioapa nu vor mai fi niciodata. Iar atunci cand vor pleca vor lua cu ei o bucata din tine. Ca si cum ai privi tabloul copilariei tale si o mana nevazuta incepe sa rupa bucati din ea si orice ai face nu poti face nimic sa o opresti.
Cand prima parte din tablou dispare, incepe sa iti fie din ce in ce mai clar, ca zilele le sunt numarate. Dulciurile pe care le facea mamaie, povestile pe care le spunea tataie, rasetele ca tampitii de glume inchipuite de noi, planurile facute sa ii enerveze intentionat, toate se duc.
Eu unul de atunci vreau sa fac poze. Vreau sa ii am macar intr-o rama undeva pe biblioteca si sa pot sa imi aduc aminte macar, de ce lipsite de griji erau zilele alea.
M-as intoarce in timp la copilul care eram si i-as spune doar atat, daca as stii ca intelege: stai acolo tampitule, mai bine de atat nu se poate.
Lucruri care imi plac…
Sa ies la 3 dimineata din bloc, intr-un aer mai putin torid si sa dau cu nasul de racoarea noptii de vara. Sa merg auzindu-mi pasii pe asfalt, lucru care rar se intampla ziua din cauza zgomotului din oras.
Dupa o plimbare de cateva minute sa ma urc in masina si sa conduc. Cu geamul deschis, pentru ca noaptea poti respira aerul de afara, si cu muzica data la un volum decent pentru ore indecente. Muzica buna, cu adevarat buna pentru codusul in miez de noapte.
Si sa merg asa poate chiar ore, sa mai poluez un pic orasul dar sa imi mai limpezesc un pic gandurile. Parca si somnul e altfel dupa asta.
O alta toamna
Micul nostru artist isi readuce aminte de toamna. Nu de orice toamna, de cea in care frunzele cadeau altfel.
Pe o banca, privind verdele proaspat de mai el isi amintea de acel noiembrie, si zambea.
Numara furnicile care isi purtau firimiturile cu demnitatea unui colonel si se intreba daca in acea toamna faceau acelasi lucru. Tocmai in acea saptamana de toamna isi cauta el gandurile de acum si forma sub care erau ele atunci.
Ah, daca ar putea sa isi mai aduca aminte tot. Dintotdeauna micul nostru artist suferea de uitarea lucrurilor pe care vroia sa si le aminteasca. Si nu stie daca exista vreun tratament pentru o boala atat de grea.
Aproape ca simte mirosul frunzelor cazute pe trotuar. Asta isi aduce aminte.
Vrea un leac sa readuca o toamna primavaratica inapoi pe banca.
lucruri care imi plac…
schimbarile. cele mai multe dintre ele au fost bune pentru mine. lasand la o parte conservatorismul impregnat genetic in fiecare dintre noi, schimbarea imi pare mie a fi un lucru bun in cele mai multe dintre cazuri. si nu vorbesc aici de schimbatul vreunui obiect de prin casa, ci schimbari care influenteaza semnificativ cursul faptelor. poate fi schimbare voita sau schimbare “fortata”. pana si schimbarile fortate isi leapada rapid umbra nedorintei si ajung intr-un loc mai bun.
inevitabil o urma de melancolie va strabate pana in colturile sufletului la gandul a ce a fost inainte de schimbare. e natural si normal dar va trece.
Borcanul de sticla
A venit seara si micul adult isi desface mintea. Multe s-au strans in spatiul lui infinit. Printre o multime de graunte de fiecare zi erau multe perle si multi gargauni. Aproape ca si-au luat zborul dar le-a pus o palma in cale.
Prin natura lui micul adult vrea sa pastreze toate perlele in maini dar nu palmele nu pot cuprinde acelasi infinit precum mintea. Incearca, dar in fiecare zi gargaunii il bazaie. Il bazaie atat de rau incat au creat o perdea invizibila in jurul ochilor iar micul adult nu mai vede perlele, nu le mai vede stralucirea si frumusetea. Le are in maini, le simte, dar nu le vede si nu le poate opri caderea. Se aud cum lovesc pamantul si se strecoara printre firele de iarba. Cu o mana incearca sa alunge zburatoarele dar nu reuseste decat sa distruga o parte din sprijinul nestematelor.
Marele adult se apropie de el si ii rade. Micul adult nu il vede, dar ii aude rasul sacaitor. De ce nu il ajuta? De ce nu ii ia gargaunii ca sa isi poata aduna perlele sa le admire, sa le iubeasca, sa le pastreze?
- Ce faci copile? se auzi vocea intelegatoare a marelui adult, oprindu-se din amuzament
- Ajuta-ma, nu vezi ca gargaunii astia nu imi dau pace? Ia-i de aici sa imi pot pastra perlele.
- Te pot ajuta copile, dar nu-ti voi lua gargaunii. Iti voi darui altceva.
Marele adult intinse catre micut un borcan de sticla. Mare si incapator cu un capac puternic din care nu ar fi putut evada gargaunii.
- Copile pune aici zburatoarele si perlele. In fiecare zi pune capacul peste ele.
- Si cum ma voi putea bucura de perle? Cum voi putea sa vad cum arata gargaunii ce nu imi dau pace ca sa ii pot alunga alta data?
- Borcanul e de sticla, spuse batranul. Le pui pe toate aici si te uiti la ele in fiecare zi. Dar tine minte: borcanul nu il vei deschide niciodata. Ce e in el nu are voie sa iasa, poti doar sa ii admiri si sa ii inveti continutul.
Marele adult ii zambi intelegator micului adult. Se intoarse de unde venise lasandu-l pe copil sa isi studieze cadoul. Isi amintea cum a primit el primul lui borcan si cum a invatat sa lase in fiecare seara toate gandurile trecutului in el, sa le priveasca dar sa nu le lase niciodata sa ii schimbe dimineata. Micutul va descoperi, ca si el, ca asa va putea vedea mai bine perlele. Ele se aseaza intotdeauna pe peretii borcanului intr-o atractie magica.
Karma, bre
“All living creatures are responsible for their karma — their actions and the effects of their actions”.
”Bine faci, bine gasesti”
“Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”
„Poarta-te cu altii asa cum ai vrea sa se poarte altii cu tine.”
As continua cu citate din diverse culturi, dar cred ca ideea e destul de clara. In ultimele zile imi rasuna in minte toate cele de mai sus. Probabil incep sa ma maturizez, brrrr.
Mai direct spus: fentezi viata, te fenteaza si ea pe tine, incerci scurtaturi in viata, te va lua si ea pe tine pe scurtatura. Orice actiune si decizie luata se va intoarce de la viata in acelasi fel, mai devreme sau mai tarziu. De cele mai multe ori bumerangul rataceste un timp destul de indelungat pentru a te regasi mult mai tarziu, dar cu un efect exponential cateodata.
Acum ca am stabilit axioma de baza, urmeaza teorema: daca arunci bumerangul cu dorinta de a obtine un efect atunci cand se intoarce, e foarte probabil sa se intoarca mai deloc, sau atunci cand revine sa isi schimbe directia cu 180 de grade. Pentru ca bumerangul stie cand il arunci; stie de ce, stie unde si nu ii place sa se murdareasca de ipocrizie.
Bumerangul vrea sa fie aruncat pentru ca vrei sa il arunci in acel mod, vrea sa simta ca te increzi in el si ca o faci stiind ca e lucrul cel mai bun. Abia apoi se va intoarce la tine zambind.
Raspunsuri
Variaza.
Casa la munte cu vedere la mare? Masina super nervoasa? Dorinta de a te cunoaste pe tine insuti mai bine? Ca te-ai nascut?
Cateva din raspunsuri. Majoritatea isi proiecteaza ceea ce isi doreste fiecare catre viitor. Un an, doi, zece, cine stie cand.
Raspunsul pe care mi l-am dat singur, dupa ce le-am primit pe cele de mai sus, a fost ca cel mai bun lucru care mi se poate intampla este cel de acum. Este singurul cu adevarat existent. Respiri (mai bine ca saptamana trecuta pe motiv de operatie de deviatie de sept ) ), traiesti, esti tanar (in exterior sau in interior), poti iubi, poti muri, toate fix in momentul asta.
Nu cred ca exista raspuns corect la intrebarea mea, fiecare cu dorintele lui si cu ce ar putea fi pentru ei idealul. Cu toate astea trebuie sa recunosc ca cel mai mult mi-a placut raspunsul: “ca m-am nascut”. Sintetizeaza existenta insasi si toate cele care pornesc din acel moment.
Daca esti deprimat(a) in momentul in care citesti postul, sigur nu ti se pare cel mai frumos raspuns. Bine imi era ieri, cand nu stiam ca etc etc etc. Bine va fi maine ca nu o sa ma mai doara capul, etc etc. Prin natura, educatie, mediu (si alte scuze) e confortabil sa ne plangem de propriile probleme, sa credem ca suntem atat de unici in suferinta noastra si ca nimeni nu stie cat de greu ne e, cat de multe incercari ne-a pus in fata viata asta.
Ghici ce? Nu esti singurul. Nu exista viata roz, iar daca cineva pretinde ca exista, mananca o mare gramada de nefericire. Toti oamenii au probleme. Numai ca unii merg mai departe, se bucura ca exista momentul prezent in care pot fi ce vor ei, pot saruta pe cine vor, pot lua in brate orice, si exista cei care isi concentreaza toata energia in trecut sau viitor, amplificand impactul grijilor de zi cu zi asupra propriilor persoane si se inneaca in propriile lacrimi interioare taiandu-si respiratia si inchizandu-si ochii doar pentru a rata tot ceea ce conteaza: momentul prezent.
Care e cel mai bun lucru care ti se poate intampla?
Am pus intrebarea asta ca status pe messenger din curiozitatea de a afla daca stie cineva cu adevarat care e cel mai bun lucru care li se poate intampla. Nu ma asteptam la un anumit tip de raspuns si asta a fost bine pentru ca am primit raspunsuri foarte diferite.
Astept cu nerabdare cat mai multe pentru ca e fascinanta diversitatea si ingeniozitatea lor. Dupa care voi reveni cu impresii.
| Posted in Diverse aberatiuni | 6 Comments »