Refuzul normalitatii
De mici ni se inoculeaza ideea sfanta a nevoii de apartenenta la normalitate. Tot ce e normal e si bine, tu de ce nu esti normal ca toata lumea?! E acelasi instinct cu cel de turma in care, decat diferit mai bine normal, e mai sigur.
Cred in ideea care spune ca normalitatea e determinata de majoritate, altfel cum ar fi stabilit standardul decat acela in care bine e ceea ce face toata lumea. Din biroul meu de acasa, cu vedere spre cativa copaci si un grup de copii care se joaca “tara tara vrem ostasi”, prin fereastra cu draperii portocalii, incerc sa admir normalitatea. Ma rezum la propria tara din fals patriotism si dorinta de a generaliza cumva. Normalitatea noastra abunda in cocalarism, suntem in proportie de 80% o natie scaldata in mitocanie urbana aplicabila si la sate. Si dragi anti-romani, nu suntem singurii nici pe departe.
Mirosind aroma normalitatii (in zilele in care deschid geamul) nu pot decat sa imi doresc sa nu fiu normal. Sa ma intorc in timp la momentul in care a aparut cuvantul normal si sa le spun in gura mare ca e o tampenie. Ca voi fi un etern nemultumit care scrie cateodata posturi pesimiste, care nu vrea sa se simta special sau deosebit fata de restul dar care nu vrea sa fie categorisit drept un “om normal”. Nu-mi place sa ma uit la OTV, nu citesc ziarul cu cel mai mare tiraj din romania (click evident), nu cred ca daca faci o facultate (mioritica) esti un intelectual, nu beau bere cu vecinii in fata blocului si nu pretind ca cel mai bine e cum imi place mie.
Si nu, nu este un post pesimist, e un post care ii sustine pe cei care nu sunt normali si nu se lauda cu asta. E un post care ii apreciaza pe cei 20% si vede cincimea plina a paharului.
12.11.08Spectacolul resemnarii
Ma uitam in seara asta, fugitiv, la meciul Stelei cu Fiorentina. Pentru cei mai putin familiarizati cu situatia, meciul asta era de totul sau nimic pentru Steaua, singura ei sansa fiind victoria. Bun. Au jucat bine o repriza, dar in a 2a Fiorentina a deschis scorul in minutul 66, deci cu 24 de minute inainte de final.
De aici incepe tragedia (meciul Stelei e doar un exemplu, din pacate mai sunt multe altele). A aparut resemnarea. Desi in 24 de minute se pot inscrie (realist vorbind) 2 goluri, am vazut nepasarea la ea acasa. Si mai trist a fost faptul ca suporterii nu schitau nici o incurajare iar comentatorii ProTV comentau ca si cum ar fi fost minutul 95 si meciul s-a incheiat deja.
E tragic de vazut cum toate partile implicate rasunau a resemnare!Mai mult de atat jalnicii comentatori mai faceau si misto pe tema asta!
E oare trasatura romaneasca acceptarea prematura a unei situatii nedorite?? E atat de greu de trecut de la “asta e, nu putem mai mult” la “haideti fratilor ca se poate!!!!”??
12.3.08Limita de viteza
Prea des mi se intampla sa nu mai am timp. Stiu ca daca timpul trece repede inseamna ca se scurge frumos, dar cateodata nu-mi place ca trece atat de repede. Realizez cat de mult timp a trecut de ultima data cand … si pare prea mult.
N-as vrea sa il dau inapoi, n-as vrea sa repar chestii, as vrea sa curga exact ca acum, doar mai incet 
Ar fi buna o lege a timpului, un fel de cod rutier pentru circulatia in timp. Sa fie o limita de viteza cu care se scurge, pe care sa o mai poti depasi din cand in cand, dar cand se intampla sa iei o amenda, sa iti spuna agentul de timp ca ai depasit cu mult limita si ca iti irosesti prea repede viata circuland cu viteza.
Pana la urma viata e o calatorie nu o destinatie nu?
Un an mai tarziu
Acum un an peisajul era cu totul altul. E interesant de vazut cate se pot schimba de la an la an. Daca intr-un film cliseic, la capitolul dupa x ani mai tarziu povestea are continuarea asteptata, pentru mine a fost cu totul invers. Habar nu aveam ce se va intampla pana anul asta, nici prin gand nu imi treceau posibilele schimbari. Banuiesc ca de aia e si frumoasa viata asta.
Ramane de vazut ce va fi la anul pe vremea asta
PS: apropo, in iunie createyourself.ro a implinit 1 an, am uitat sa va spun 
A inceput cu un articol foarte filosofic )
Ce as vrea cel mai mult
O noua leapsa de data asta primita de la Codru.
Ce as vrea cel mai mult pe lumea asta:
1. World peace
2. Niste ecleruri facute de bunica mea
3. sa fiu sanatos
4. sa fii sanatos
5. sa fie sanatosi
6. vanghelii, ontanii si ceilalti derivati directi din primate sa ajunga unde le e locul
7. sa avem mai multa grija ce, cat si de ce consumam din pamantul asta ajuns vai de el
8. sa vad o tara noua in fiecare an
9. sa fac un drum cu masina pana in China
10. sa am in continuare tot ce am acum
O dau mai departe Magdei, lui Razvan, Crengutei, lui Mihnea si lui Catalin.
10.28.08Toamna prin Hanovra
Spre deosbire de alte orase, nu dau nici acum nume , in Hanovra toamna are farmecul ei. Desi vremea e un pic mai ploiasa si mai rece decat la noi, din cauza copacilor care sunt peste tot, toamna arata chiar bine. Nu cred ca am vazut oras mai impadurit decat asta, si din cauza asta, se pot observa cam toate culorile pornind de la verdele gazonului ingrijit impecabil si pana la maroniul inchis al frunzelor de ceva timp uscate.
O plimbare pe stradutele cartierelor de aici devine o placere. Probabil pentru cei de aici nu mai e atat de extraordinar, dar venind dintr-un cartier de betoane nu pot sa nu apreciez linistea si frumusetea toamnei de aici.
10.25.08Dance Like No One Is Watching
Am dat peste textul asta si mi-a placut, imi pare tare actual, cand multi dintre noi asteapta o anumita intamplare sa le provoace fericirea
We convince ourselves that life will be better after we get married, have a baby, then another. Then we are frustrated that the kids aren’t old enough and we’ll be more content when they are. After that we’re frustrated that we have teenagers to deal with. We will certainly be happy when they are out of that stage. We tell ourselves that our life will be complete when our spouse gets his or her act together, when we get a nicer car, are able to go on a nice vacation, when we retire.
The truth is, there’s no better time to be happy than right now. If not now, when? Your life will always be filled with challenges. It’s best to admit this to yourself and decide to be happy anyway. One of my favorite quotes comes from Alfred D Souza.
He said, “For a long time it had seemed to me that life was about to begin – real life. But there was always some obstacle in the way, something to be gotten through first, some unfinished business, time still to be served, a debt to be paid. Then life would begin. At last it dawned on me that these obstacles were my life.”
This perspective has helped me to see that there is no way to happiness. Happiness is the way. So, treasure every moment that you have. And treasure it more because you shared it with someone special, special enough to spend your time…and remember that time waits for no one.So stop waiting until you finish school, until you go back to school, until you lose ten pounds, until you gain ten pounds, until you have kids, until your kids leave the house, until you start work, until you retire, until you get married, until you get divorced, until Friday night, until Sunday morning, until you get a new car or home, until your car or home is paid off, until spring, until summer, until fall, until winter, until you are off welfare, until the first or fifteenth, until your song comes on, until you’ve had a drink, until you’ve sobered up, until you die, until you are born again to decide that there is no better time than right now to be happy…
Happiness is a journey, not a destination.Thought for the day: “Work like you don’t need money, Love like you’ve never been hurt, And dance like no one’s watching.
| Posted in Filosofie de buzunar | 1 Comment »
Individualitatea romaneasca
Am trimis acum cateva zile un email din categoria “amuzante”, cu cateva trasaturi ale romanilor, ca de exemplu:
“Cum iti dai seama ca esti roman ??
- tot ce maninci are gust de ceapa si usturoi
- incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hirtia de la cadouri si, bineinteles, folia de aluminiu
- stai linga cele mai mari doua valize din aeroport
- ajungi la petreceri cu una – doua ore intirziere si ti se pare foarte mormal”
Si mai continua cu altele.
In mod surprinzator s-a pornit o adevarata dezbatere pe tema romanilor si mai exact de ce le place romanilor sa ii denigreze pe ceilalti romani.
Imi pare un subiect interesant. Pana la urma suntem noi mai cu motz, in sens negativ? Sunt bune si rele, evident, dar suntem mai “cocalari” decat alte natii? Traind o viata nu prea confortabila la noi in tara, e simplu de aruncat cu noroi, in special in lipsa unor termeni de comparatie. In ultimul timp s-a intensificat efortul de mediatizare al fenomenelor de cocalar si pitipoanca. S-a intensificat pentru ca atrage si amuza, eu unul fiind abonat al catorva situri.
Toata galceava asta pe tema romanilor, toate certurile de pe toate forumurile, mai ales intre romani, ne fac bine? Eu unul sunt de parere ca nu prea. Parca se petrece prea mult timp cu chestii daunatoare in loc sa mergem mai departe. E vreun leac pentru asta?
10.14.08Polonia
Spre deosebire de celelalte tari vecine, in Polonia am avut ocazia sa petrec ceva timp. Mai exact de vineri dupa-masa pana duminica dimineata.
Granita dintre Slovacia si Polonia m-a prins pe un drum de munte superb, cu serpentine libere care imbiau la o plimbare cu masina pe acolo Intrarea in Polonia m-a dezamagit un pic din cauza drumului destul de prost, dar a fost pe o portiune destul de scurta problema. Am ajuns in Nowy Sacz, un oras mic, de marimea unui Targoviste de la noi, loc unde isi are domiciliul temporar varmiu’. La o prima vedere neimpresionant, orasul m-a surprins placut prin centrul vechi, care arata mult mai bine decat al Bucurestiului, de exemplu.
Cateva poze sunt aici.
A doua zi dimineata am plecat spre Cracovia, unul dintre cele mai mari orase de pe la ei. Am ajuns dupa un drum de vreo 2 ore, de data asta mult mai bun decat cel din prima zi, deci mi-a trecut impresia de drumuri proaste
Trebuie sa recunosc ca este un oras superb, in special zona centrala. Extrem de ingrijit, plin de cladiri vechi majoritatea restaurate si transformate in obiective turistice. Piata centrala e plina de terase, si in ciuda lunii octombrie, vremea permitea umplerea lor pana la refuz.
Foarte multi turisti, cred ca erau cateva zeci de mii doar in centrul vechi, de toate natiile. Avand in vedere ca am avut doar o zi la dispozitie, am facut o plimbare sa “scanam” zona.
Am inceput pe malul Vistulei, raul care strabate orasul, amenajat special pentru plimbari. Dambovit noastra nici macar nu se apropie de asa ceva din pacate.
Cred ca e nevoie de cateva zile bune de vizitat orasul, intr-o zi abia am apucat imi fac o idee
Mai multe detalii se gasesc pe Wiki iar poze facute de mine pe aici.
10.3.08Ai nostri vechi
Esti vreodata prea tanar sa simti melancolia copilariei? Am vazut-o des la oameni ajunsi la varste mijlocii, dar mai putin prin randul oamenilor din generatia mea, celor nascuti prin ’80. Dintre noi unii probabil o simt, dar probabil s-ar simti prea vulnerabili sa o povesteasca grupului de prieteni. Cochetind cu introvertirea, nici eu nu vorbesc despre asta prea des.
Ce amintire mai frumoasa din copilarie poate exista, decat bunicii. Ne-au crescut, ne-au rasfatat fara stirea parintilor, au avut grija de noi mai mult decat de proprii lor copii.
Mai exact, bunicii erau oamenii care stiai cu siguranta ca vor trai pentru totdeauna. Nici macar gandul ca ar putea disparea vreodata nu se strecura in mintile noastre fragede si nestiutoare.
Anii treceau si parca ei ramaneau la fel. La fel de veseli, la fel de iubitori si la fel de fericiti cand le veneau nepotii in vizita. Habar nu aveam noi, nici mai tarziu, ce putea sa insemne pentru ei momentul in care le calca din nou familia pragul casei.
Pentru noi vizitele astea erau cateodata adevarate corvoade, timp in care puteai sa iesi la un suc cu gasca din liceu, nu sa il petreci intr-o casa veche, cu oameni batrani, care de fiecare data nu discutau despre altceva decat aceleasi aminitiri stupide de cand erau nepotii mici si neastamparati. Singurul gand care trecea prin minte era “iar povestile astea jenante despre lucruri care au trecut de mult”.
Exista apoi un moment in care realizezi. Abia atunci te loveste in moalele capului faptul ca oamenii cu care ti-ai petrecut anii de-o schioapa nu vor mai fi niciodata. Iar atunci cand vor pleca vor lua cu ei o bucata din tine. Ca si cum ai privi tabloul copilariei tale si o mana nevazuta incepe sa rupa bucati din ea si orice ai face nu poti face nimic sa o opresti.
Cand prima parte din tablou dispare, incepe sa iti fie din ce in ce mai clar, ca zilele le sunt numarate. Dulciurile pe care le facea mamaie, povestile pe care le spunea tataie, rasetele ca tampitii de glume inchipuite de noi, planurile facute sa ii enerveze intentionat, toate se duc.
Eu unul de atunci vreau sa fac poze. Vreau sa ii am macar intr-o rama undeva pe biblioteca si sa pot sa imi aduc aminte macar, de ce lipsite de griji erau zilele alea.
M-as intoarce in timp la copilul care eram si i-as spune doar atat, daca as stii ca intelege: stai acolo tampitule, mai bine de atat nu se poate.
| Posted in Filosofie de buzunar | 9 Comments »