11.4.11

Excesul de informatie scrisa

Evident, internetul e o sursa uriasa de informatie utila, care altfel ar fi fost inaccesibila pentru multa lume.

Reversul medaliei este insa ca exista prea multa informatie inutila si, mai ales, contradictorie. O data cu aparitia blogurilor, siteurilor personale, conturilor de facebook si twitter, etc, oricine devine o sursa de informatie, indiferent de educatie, IQ sau experienta.

Asta se intampla si in trecut dar prin viu grai, fara o dovada palpabila ramasa dupa impartasirea informatiei (barfa pe banca in parc, zvonuri auzite la o bere sau cel mult pareri impartasite la telefon). Aici apare si diferenta, mai ales pentru generatiile celor de peste 20 de ani sa zicem, care nu au crescut de mici cu acces la internet.

Suntem obisnuiti sa consideram mai formala, mai oficiala, comunicarea scrisa. Asa am invatat de mici la scoala, primul contact cu informatia scrisa fiind manualele. A continuat cu ziarele si revistele. Mai toata informatia scrisa si tiparita era scrisa de oameni a caror profesie era, in special, scrisul si care, mai ales la inceput, erau avizati in a publica o anumita informatie.

Acum informatia publica este mult mai inselatoare. Din cauza faptului ca mintea e facuta sa considere informatia scrisa ca fiind mai adevarata si mai formala decat cea verbala, apare dilema secolului: dintre atatea articole despre un subiect anume, care este adevarat? Aici intra inclusiv site-urile de stiri care publica imediat o informatie, chiar cu riscul de a fi falsa, cu disclaimer-ul – “surse”

Pe fiecare subiect dezbatut online exista foarte multe pareri. Si mai ales, exista foarte multi oameni care pretind a fi mai experti intr-un domeniu decat sunt de fapt, totul sub anonimatul internetului si sub protectia unui site care arata bine.

Deocamdata mintea umana nu pare pregatita pentru un asalt atat de mare de informatii contradictorii si riscul cel mai mare este cel in care credem prima sursa de informatie gasita pe un subiect dat.

10.24.11

Aprecieri de la inaltime

Citesc zilele astea cartea Three Cups of Tea care e povestea unui american plecat in Pakistan pentru a escalada K2. Pe scurt, nu reuseste, aproape moare la coborare, dar e salvat de localnicii unui sat izolat din munti din Baltistan (o regiune nordica din Pakistan), . Pentru ca ii place foarte mult acolo si vede faptul ca nu au parte de nici o educatie se hotaraste sa le construiasca o scoala. Pana la urma isi face o fundatie, strange bani, si construieste mai multe.

Cartea e controversata, se zice ca autorul a deformat mult adevarul, dar eu preiau de aici o idee: aprecierea de catre vestici (a se citi aici oameni din civilizatii bogate) a unui stil de viata mult mai simplu, in detrimentul stilului capitalist, materialist, etc.

Nu neg ca o viata intr-un sat izolat din munti, intr-o zona total rupta de restul lumii, isi are avantajele ei, chiar importante. In primul rand ritmul de viata, mult mai calm si mai putin haotic, generator de stres, de care ne lovim aici in lumea “dezvoltata”. Acolo oamenii au mai mult timp pentru familie, petrec majoritatea timpului intr-o comunitate stransa, mananca mai sanatos, au parte de exercitiu fizic, etc.

In schimb sunt de parere ca cei care emit astfel de aprecieri o fac de la adapostul confortului de la ei de acasa.

Majoritatea celor care au contact cu viata simpla, o fac pentru o durata limitata de timp: o saptamana, o luna, 1 an. In tot timpul asta, oricat de rau sau de bine ar fi acolo, in subconstient exista mereu perspectiva intoarcerii acasa, acolo unde totul functioneaza cum stim ca ar trebui sa functioneze. Nu se lovesc de toate greutatile de zi cu zi, pentru ca nu au nevoie de asta.

Nu sufera de lipsa hranei pentru ca au un cont decent in banca. Nu sufera de frig pentru ca au venit cu haine groase de acasa. Nu sunt bolnavi pentru ca si-au facut vaccinurile inainte de a pleca spre zona izolata a lumii si pot oricand sa ia un avion inapoi spre civilizatie unde au parte de un sistem medical.

Asta mai facem si noi, in aprecierile pe care le emitem fata de viata mai naturala de la tara de exemplu. O facem pentru ca ne vom intoarce acasa, unde avem internet, supermarket, masina, telecomanda pentru tot.

Sunt oameni care intr-adevar fac pasul asta si isi muta complet viata intr-un astfel de loc. Dar cei care fac asta au avut probleme cu adevarat grave acasa si au simtit nevoia puternica sa evadeze.

Majoritatea dintre noi nu vom vrea niciodata sa ne mutam cu adevarat la tara, dar de la inaltime vom aprecia un trai mai simplu.

03.16.11

confortul mintii

Am avut pana acum contact cu 4 tipuri de civilizatii: cea balcanica, din care facem si noi parte, cea mediteraneana, nu foarte diferita dar totusi distincta, cea nordica si cea americana. In ciuda catorva contacte sporadice si limitate ca perioada, cea asiatica mi-a scapat pana acum. Bineinteles ca dintre cele 4 atat eu cat si resul lumii considera ca cea balcanica este pe ultimul loc in ceea ce priveste gradul de dezvoltare si ultima pe scara evolutiei moderne.

Cu toate asta noi avem o calitate care incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult celor de deasupra. Toate celelalte 3 categorii se bucura de situatii materiale net superioare, care duc la un grad sporit de confort, usurinta in a duce la bun sfarsit satisfacerea unei nevoi. Au parte de infrastructura moderna, autostrazi, trenuri, etc foarte bine organizate (mai ales la nordici) incat nu trebuie sa faci un efort deosebit ca sa poti ajunge din punctul A in punctul B. Transportul e doar un exemplu, acolo totul e mai simplu, nu e nevoie de efort sa faci mai nimic, pentru ca nu e nevoie, sunt organizate lucrurile in asa fel incat sa nu iti solicite prea mult instinctul de supravietuire.

Si de aici cred eu ca porneste problema: fiind totul prea simplu majoritatea vesticilor nu mai sunt nevoiti sa gandeasca, in sensul creativ al cuvantului. Joburile sunt foarte bine structurate, mai ales in corporatii (angajatorii cei mai mari pana la urma) unde totul e definit si nu e nevoie sa fii prea creativ, legea e bine pusa la punct si nu sunt prea multe portite (vezi legea romaneasca).

Prin comparatie, Romania (si tarile balcanice sarace, gen Bulgaria) este teritoriul “descurcarii”. Din cauza saraciei in principal, suntem fortati sa gasim metode cat mai diversificate de a face bani: “combinatia” este de mult intrata in vocabularul intreprinzatorilor de o zi pe alta. Lasand la o parte starea de repulsie cand aud sau ma surprind folosind si eu cuvantul asta, procesul in sine are rolul de a ne mentine gandirea alerta.

Romania chiar e “simply surprising” pentru ca stabilitatea lipseste de cele mai multe ori si inca mai suntem nevoiti sa gandim altfel sau sa inovam, de cele mai multe ori contrar vointei noastre, pentru ca nu facem altceva decat sa redescoperim roata vestica.

Ce mai simplu exemplu aici ar fi americanii, care scosi din zona lor de confort, cand sunt cu adevarati nevoiti sa gandeasca, se impiedica si in cele mai simple taskuri. Din cauza asta nu au o cultura generala prea dezvoltata, tocmai fiindca a disparut nevoia. Nu trebuie sa mai stim acum cine era X daca avem raspunsul in google.

Pana la urma poate asta inseamna civilizatie, poate nu e rau deloc. Timpul ramane sa ne arate asta.

P.S.:Totul se leaga si de un articol de-al meu mai vechi, despre dependenta de tehnologie.

07.13.10

15 campionate mondiale

Ar putea fi un articol despre fotbal, despre dezamagirea Argentina (favorita mea), despre golul neacordat Angliei in meciul cu Germania, despre surpriza Uruguay sau despre frumusetea paselor lui Xavi. Si mult mai mult de atat.

Dupa 4 ani de certuri miticiste si becaliste, pentru o luna ai ocazia sa iesi din noroi si sa mirosi (mai nou in format HD) iarba proaspata a unui gazon pregatit special pentru un eveniment unic, la care stii sigur ca oricat de necunoscute ar fi unele echipe, nu poate fi decat spectacol.

Incepe entuziast printr-o ceremonie, continua mai putin palpitant prin meciuri neinteresante si se termina printr-un set de cateva sarbatori, fiecare privita cu berea de rigoare, in ciuda insistentelor lui Cosmin Zidurean.

Nu e despre fotbal. E despre o detasare care vine doar o data la patru ani. Ce bine ar fi sa fie mai des si ce rau ar fi daca dorinta asta chiar s-ar implini.

La fel ca o olimpiada, mondialul, mai ales la sfarsit, te lasa cu o stare de bine ca ai participat, macar dintr-o canapea din Titan, la o chestie care nu se intampla in fiecare zi. Pe langa asta, te face sa te gandesti la ce faceai acum 4 ani cand a fost ultimul campionat si iti insufla ideea de un relativ bilant.

Un calcul rece spune ca de-a lungul vietii prinzi cam 15 campionate mondiale, presupunand ca de pe la 11-12 ani incepi sa iti placa. Un numar chiar mic dar care ar fi bine sa nu creasca. Poate parea deprimant sau pesimist faptul ca sunt atat de putine (si am vazut deja 6 :) ) dar e atat de bine sa nu fie mai multe, sa nu devina parte din monotonia unui meci din UEFA, sa te bucuri cand incepe si sa te lase cu o urma de tristete atunci cand se termina.

Si sa te intrebi la inceput sau la sfarsit: “unde eram acum 4 ani? si unde voi fi in 2016?”

03.24.10

Spre tarile calde

Ascultam azi in masina o discutie despre dorinta de a emigra din Romania catre tari mai “calde”. Am ascultat diverse pareri de la oameni aflati inca in tara sau de la romani stabiliti in Germania, Canada, etc.

Evident parerile erau impartite 2 categorii: mai bine afara / mai bine in tara. Argumentele erau destul de clasice. Cei plecati au facut-o pentru un trai mai bun (material, civilizatie, bun simt, etc), cei ramasi pentru ca isi iubesc tara, aici sunt casa si familia lor si vor sa ajute la dezvoltarea ei (adica au incercat sa plece dar n-au reusit :)) – insert obvious joke here).

Mi-a placut una dintre pareri care spunea ca Romania va deveni civilizata poate peste 50 de ani. Omul avea 34 si se gandea ca abia la 84 de ani va prinde si el o tara in care e placut sa traiesti. Pragmatic vorbind, estimarea de 50 de ani imi pare una realista.

Comunismul si-a lasat o amprenta mult mai dura decat s-ar parea la prima vedere. Generatia mea (29-30) e inca partial cangrenata de perioada aia nenorocita care ar fi trebuit sa se incheie in ‘89. Asta pentru ca ii vedem in jurul nostru pe oamenii care ne conduc acolo sus si multi dintre noi alegem cardasia cu “alesii” pentru a razbate si pentru a avea o viata mai buna. Problema ar fi ca si copiii nostri vor suferi si ei ceva mutatii de la o judecata normala, care le va afecta si lor viata. In ideea asta, 50 de ani pare realist.

Pe de alta parte economia Romaniei creste pentru ca vesticii au nevoie de 2 lucruri: mana de lucru ieftina si noi piete de desfacere pentru produsele lor. Din cauza asta nici nu mai producem mare lucru, economia fiind sustinuta de consum (al produselor de import) si de outsourcing de servicii (IT, telecomunicatii, etc). Daca am ajunge la un nivel de trai ca in vestul Europei inseamna ca am castiga aproape cat cei de acolo, deci ne-ar disparea unul dintre motoarele cresterii. Pana atunci ar cam trebui sa producem si noi ceva, sa nu ne trezim ca ne fuge covorul de sub picioare :)

Acum cativa ani ma gandeam si eu serios la emigrare. Pentru linistea si civilizatia oferita de o tara ca Suedia, pentru o clima ca cea din California, pentru dinamismul americanilor sau pentru viitorul copiiilor mei, sa poata creste intr-o tara in care femeile nu sunt abordate pe strada de necunoscuti tuciurii, in calduri.  Intre timp s-a schimbat un singur lucru, faptul ca am pornit un birou in Romania, am angajat oameni si poate vor merge in sus lucrurile. Asta rezolva macar partea materiala. Daca as fi continuat sa fiu angajat, poate ca deja eram si eu prin alte tari “calde” :)

01.23.10

Alb

IMG_4936

Imaginea asta, cand eram copil, nu putea decat sa ma bucure in asa fel incat singurul lucru pe care mi-l doream era sa ies si sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca era iarna ei era zapada!

Azi, cand vad imaginea asta, imi vine in minte si faptul ca trebuie sa dau zapada de pe si din jurul masinii, ca traficul e ingrozitor a doua zi, ca e frig, ca va dura o gramada de timp sa ajung unde am nevoie … si asa mai departe.

In schimb, pe langa astea, simt macar putin ca vreau sa ies, sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca e iarna si e zapada.

Cred ca in momentul in care nu voi mai simti asta voi fi un om pierdut :)

01.21.10

“Lasa ca o sa faci si tu ceva pentru mine”

Asta era o frantura dintr-o conversatie la o trecere de pietoni intre 2 barbati, cu care si-au incheiat intalnirea.

Si mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o acum cativa ani: “Psihologia persuasiunii” scrisa de Robert Cialdini, care avea subtitlul: “Amplifica-ti puterea de convingere si invata sa te aperi de manipulare”.

Probabil, discutia dintre cei 2 oameni de mai sus avea ca subiect un favor pe care unul il facea celuilalt.

Nu mai stiu in ce film, un mafiot isi baza intreaga filosofie de “munca” tocmai pe acumularea unor datorii de favoruri din partea altora, capitalizand pe simtul obligatiei, activ in mintea tuturora (mai mult sau mai putin), care apare in momentul in care cineva te ajuta in vreun fel.

Ca articolul asta sa para ca are vreun sens, ideea asta aparea si in cartea mentionata mai sus: daca cineva te ajuta atunci si tu te vei simti oarecum obligat sa il ajuti data viitoare cand are nevoie de tine.

Multi oameni abuzeaza de chestia asta, multi oameni folosesc prea putin “tehnica” aici de fata.

Intrebarea mea (pentru ca as fi curios sa aflu mai multe pareri) ar fi care dintre abordari vi se pare mai corecta si ce instamna corect pentru voi?

- ajuti oamenii pentru ca te vor ajuta si ei pe tine, prin simtul obligatiei
- ajuti oamenii fara a te astepta sa primesti ceva inapoi, doar din altruism (apropo, credeti ca e posibila varianta asta la modul practic?)

11.10.09

Mutatii

As fi pus titlul Despre Mutari, dar mutatii suna mai interesant :))

De fapt vreau sa scriu despre mutatul dintr-un loc in altul. In ziua de azi nu e un lucru nou, multa lume il face, inclusiv eu am trecut relativ des prin asta. Pe scurt Focsani, Buzau, Targoviste (3 locuri diferite), Bucuresti, camin Agronomie (x2), Camin studentesc Obor, Camin studentesc Regie, Basarab – Titulescu, Los Angeles, Vitan si acum Titan.

Pentru mine mutarile in sine nu sunt deloc distractive, urasc sa car chestii, nu imi place dezordinea si re-organizarea unei case.

Dar exista si o parte buna: schimband mai multe locuri (de cand am plecat din Targoviste nu am stat nicaieri mai mult de 3 ani la rand) parca am devenit mai flexibil, mai adaptabil. Nu ma simt fundamental legat de un loc anume si o data ce trec peste “obstacolul” caratului tuturor porcariilor dintr-un loc in altul, totul e bine.

Sigur, de fiecare data cand pleci dintr-un loc in care ai stat macar 1 an, te incearca macar o mica nostalgie, dar o data stabilit in noul loc, totul e bine si frumos.

E misto dupa un timp sa revezi locurile prin care ai trecut, iti poti vedea oarecum evolutia si toate intamplarile petrecute acolo. E mai simplu sa imi amintesc de anumite perioade din viata decat daca as fi stat in acelasi loc.

O chestie care nu inceteaza sa ma uimeasca este cate porcarii strange un om de-a lungul timpului prin diversele colturi si dulapuri, si cand vine momentul sa se mute abia atunci realizeaza numarul lor :)

10.27.09

Despre citit

Incerc sa scriu despre fiecare carte pe care o citesc, in primul rand pentru a oferi o parere pentru cei interesati si in al doilea rand pentru ca imi place sa vad, in timp, ce am citit si sa revin la anumite idei.

Nu spun ca citesc foarte mult, nu spun ca citesc putin, cert e ca sunt multumit de faptul ca o fac. Eh situatia nu statea deloc la fel in copilarie.

Bunicul meu a avut o biblioteca impresionanta. Atat de mare incat cei 3 copii ai lui au impartit-o in 3 biblioteci respectabile (va dati seama ca nu vorbesc despre mobila aici nu? :D ). E ceea ce l-a definit in ochii mei pe toata durata copilariei mele. Asta si mierea de albine :)

Avand mostenirea genetica, teoretic ar fi fost ca si eu, nepotul lui, sa am calitatea asta. In mod ciudat nu s-a intamplat asta. Nu imi placea deloc sa citesc pana acum vreo 5-6 ani, spre rusinea mea. Nu stiu daca asta venea din scoala sau de la parinti, cand ma simteam obligat sa citesc sau din atractia altor activitati mai “comerciale” (NFS, diablo II, fifa, mafia, etc) cert e ca nu o faceam decat la nevoie.

Si uite totusi pare ca gena asta am mostenit-o, dar s-a declansat cu intarziere :)
Acum nu mai trece nici o seara fara sa citesc inainte de a dormi, de fiecare data cand incep o carte noua simt placerea unei noi aventuri. Am mereu cel putin 2-3 carti pe noptiera.

Cititul imi ofera deconectarea de munca, o relaxare extraordinara, a devenit cheia care ma lasa sa dorm fara gandurile zilei de ieri, de azi si de maine.

10.20.09

Creativitate si munca fizica

Sunt momente, in care, ca orice barbat atras de chestii care se baga in priza (surubelnite, cuie si alte chestii din astea – ai incercat sa bagi un cui in priza? e mai tare decat orice alcool!!!) mai fac cate ceva prin casa. Ma plictisesc, mai dau o gaura, mai stric ceva, the usual :)

Si in timp ce daram peretii, descopar ca imi vin tot felul de idei, fara nici macar sa incerc. Idei legate de munca, de timpul liber, orice fel de idei. Si asta pentru ca munca fizica relaxeaza creierul, schimband prioritatile de la cutia cerebrala la forta fizica, care e mica, da’ e a noastra.

Deci cand vreau sa fiu creativ pot lasa deoparte muzica, paharul de vin sau alte balarii din astea relaxative (stiu, nu e corect) si ma apuc de batut cuie si de dat gauri, de demontat si montat la loc mobila. Ce poate fi mai frumos? Ce daca se intoarce Magda acasa si gaseste in loc de perete un mare svaiter? E artistic :D

Si unde te pui ca mai vin si cu cate vreo idee geniala, ca tot nu-mi place mie cuvantul asta :)