15 campionate mondiale
Ar putea fi un articol despre fotbal, despre dezamagirea Argentina (favorita mea), despre golul neacordat Angliei in meciul cu Germania, despre surpriza Uruguay sau despre frumusetea paselor lui Xavi. Si mult mai mult de atat.
Dupa 4 ani de certuri miticiste si becaliste, pentru o luna ai ocazia sa iesi din noroi si sa mirosi (mai nou in format HD) iarba proaspata a unui gazon pregatit special pentru un eveniment unic, la care stii sigur ca oricat de necunoscute ar fi unele echipe, nu poate fi decat spectacol.
Incepe entuziast printr-o ceremonie, continua mai putin palpitant prin meciuri neinteresante si se termina printr-un set de cateva sarbatori, fiecare privita cu berea de rigoare, in ciuda insistentelor lui Cosmin Zidurean.
Nu e despre fotbal. E despre o detasare care vine doar o data la patru ani. Ce bine ar fi sa fie mai des si ce rau ar fi daca dorinta asta chiar s-ar implini.
La fel ca o olimpiada, mondialul, mai ales la sfarsit, te lasa cu o stare de bine ca ai participat, macar dintr-o canapea din Titan, la o chestie care nu se intampla in fiecare zi. Pe langa asta, te face sa te gandesti la ce faceai acum 4 ani cand a fost ultimul campionat si iti insufla ideea de un relativ bilant.
Un calcul rece spune ca de-a lungul vietii prinzi cam 15 campionate mondiale, presupunand ca de pe la 11-12 ani incepi sa iti placa. Un numar chiar mic dar care ar fi bine sa nu creasca. Poate parea deprimant sau pesimist faptul ca sunt atat de putine (si am vazut deja 6 
) dar e atat de bine sa nu fie mai multe, sa nu devina parte din monotonia unui meci din UEFA, sa te bucuri cand incepe si sa te lase cu o urma de tristete atunci cand se termina.
Si sa te intrebi la inceput sau la sfarsit: “unde eram acum 4 ani? si unde voi fi in 2016?”
03.24.10Spre tarile calde
Ascultam azi in masina o discutie despre dorinta de a emigra din Romania catre tari mai “calde”. Am ascultat diverse pareri de la oameni aflati inca in tara sau de la romani stabiliti in Germania, Canada, etc.
Evident parerile erau impartite 2 categorii: mai bine afara / mai bine in tara. Argumentele erau destul de clasice. Cei plecati au facut-o pentru un trai mai bun (material, civilizatie, bun simt, etc), cei ramasi pentru ca isi iubesc tara, aici sunt casa si familia lor si vor sa ajute la dezvoltarea ei (adica au incercat sa plece dar n-au reusit ) – insert obvious joke here).
Mi-a placut una dintre pareri care spunea ca Romania va deveni civilizata poate peste 50 de ani. Omul avea 34 si se gandea ca abia la 84 de ani va prinde si el o tara in care e placut sa traiesti. Pragmatic vorbind, estimarea de 50 de ani imi pare una realista.
Comunismul si-a lasat o amprenta mult mai dura decat s-ar parea la prima vedere. Generatia mea (29-30) e inca partial cangrenata de perioada aia nenorocita care ar fi trebuit sa se incheie in ‘89. Asta pentru ca ii vedem in jurul nostru pe oamenii care ne conduc acolo sus si multi dintre noi alegem cardasia cu “alesii” pentru a razbate si pentru a avea o viata mai buna. Problema ar fi ca si copiii nostri vor suferi si ei ceva mutatii de la o judecata normala, care le va afecta si lor viata. In ideea asta, 50 de ani pare realist.
Pe de alta parte economia Romaniei creste pentru ca vesticii au nevoie de 2 lucruri: mana de lucru ieftina si noi piete de desfacere pentru produsele lor. Din cauza asta nici nu mai producem mare lucru, economia fiind sustinuta de consum (al produselor de import) si de outsourcing de servicii (IT, telecomunicatii, etc). Daca am ajunge la un nivel de trai ca in vestul Europei inseamna ca am castiga aproape cat cei de acolo, deci ne-ar disparea unul dintre motoarele cresterii. Pana atunci ar cam trebui sa producem si noi ceva, sa nu ne trezim ca ne fuge covorul de sub picioare
Acum cativa ani ma gandeam si eu serios la emigrare. Pentru linistea si civilizatia oferita de o tara ca Suedia, pentru o clima ca cea din California, pentru dinamismul americanilor sau pentru viitorul copiiilor mei, sa poata creste intr-o tara in care femeile nu sunt abordate pe strada de necunoscuti tuciurii, in calduri. Intre timp s-a schimbat un singur lucru, faptul ca am pornit un birou in Romania, am angajat oameni si poate vor merge in sus lucrurile. Asta rezolva macar partea materiala. Daca as fi continuat sa fiu angajat, poate ca deja eram si eu prin alte tari “calde”
| Posted in Filosofie de buzunar | No Comments »
Alb
Imaginea asta, cand eram copil, nu putea decat sa ma bucure in asa fel incat singurul lucru pe care mi-l doream era sa ies si sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca era iarna ei era zapada!
Azi, cand vad imaginea asta, imi vine in minte si faptul ca trebuie sa dau zapada de pe si din jurul masinii, ca traficul e ingrozitor a doua zi, ca e frig, ca va dura o gramada de timp sa ajung unde am nevoie … si asa mai departe.
In schimb, pe langa astea, simt macar putin ca vreau sa ies, sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca e iarna si e zapada.
Cred ca in momentul in care nu voi mai simti asta voi fi un om pierdut
“Lasa ca o sa faci si tu ceva pentru mine”
Asta era o frantura dintr-o conversatie la o trecere de pietoni intre 2 barbati, cu care si-au incheiat intalnirea.
Si mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o acum cativa ani: “Psihologia persuasiunii” scrisa de Robert Cialdini, care avea subtitlul: “Amplifica-ti puterea de convingere si invata sa te aperi de manipulare”.
Probabil, discutia dintre cei 2 oameni de mai sus avea ca subiect un favor pe care unul il facea celuilalt.
Nu mai stiu in ce film, un mafiot isi baza intreaga filosofie de “munca” tocmai pe acumularea unor datorii de favoruri din partea altora, capitalizand pe simtul obligatiei, activ in mintea tuturora (mai mult sau mai putin), care apare in momentul in care cineva te ajuta in vreun fel.
Ca articolul asta sa para ca are vreun sens, ideea asta aparea si in cartea mentionata mai sus: daca cineva te ajuta atunci si tu te vei simti oarecum obligat sa il ajuti data viitoare cand are nevoie de tine.
Multi oameni abuzeaza de chestia asta, multi oameni folosesc prea putin “tehnica” aici de fata.
Intrebarea mea (pentru ca as fi curios sa aflu mai multe pareri) ar fi care dintre abordari vi se pare mai corecta si ce instamna corect pentru voi?
- ajuti oamenii pentru ca te vor ajuta si ei pe tine, prin simtul obligatiei
- ajuti oamenii fara a te astepta sa primesti ceva inapoi, doar din altruism (apropo, credeti ca e posibila varianta asta la modul practic?)
Mutatii
As fi pus titlul Despre Mutari, dar mutatii suna mai interesant )
De fapt vreau sa scriu despre mutatul dintr-un loc in altul. In ziua de azi nu e un lucru nou, multa lume il face, inclusiv eu am trecut relativ des prin asta. Pe scurt Focsani, Buzau, Targoviste (3 locuri diferite), Bucuresti, camin Agronomie (x2), Camin studentesc Obor, Camin studentesc Regie, Basarab – Titulescu, Los Angeles, Vitan si acum Titan.
Pentru mine mutarile in sine nu sunt deloc distractive, urasc sa car chestii, nu imi place dezordinea si re-organizarea unei case.
Dar exista si o parte buna: schimband mai multe locuri (de cand am plecat din Targoviste nu am stat nicaieri mai mult de 3 ani la rand) parca am devenit mai flexibil, mai adaptabil. Nu ma simt fundamental legat de un loc anume si o data ce trec peste “obstacolul” caratului tuturor porcariilor dintr-un loc in altul, totul e bine.
Sigur, de fiecare data cand pleci dintr-un loc in care ai stat macar 1 an, te incearca macar o mica nostalgie, dar o data stabilit in noul loc, totul e bine si frumos.
E misto dupa un timp sa revezi locurile prin care ai trecut, iti poti vedea oarecum evolutia si toate intamplarile petrecute acolo. E mai simplu sa imi amintesc de anumite perioade din viata decat daca as fi stat in acelasi loc.
O chestie care nu inceteaza sa ma uimeasca este cate porcarii strange un om de-a lungul timpului prin diversele colturi si dulapuri, si cand vine momentul sa se mute abia atunci realizeaza numarul lor
Despre citit
Incerc sa scriu despre fiecare carte pe care o citesc, in primul rand pentru a oferi o parere pentru cei interesati si in al doilea rand pentru ca imi place sa vad, in timp, ce am citit si sa revin la anumite idei.
Nu spun ca citesc foarte mult, nu spun ca citesc putin, cert e ca sunt multumit de faptul ca o fac. Eh situatia nu statea deloc la fel in copilarie.
Bunicul meu a avut o biblioteca impresionanta. Atat de mare incat cei 3 copii ai lui au impartit-o in 3 biblioteci respectabile (va dati seama ca nu vorbesc despre mobila aici nu? 
). E ceea ce l-a definit in ochii mei pe toata durata copilariei mele. Asta si mierea de albine
Avand mostenirea genetica, teoretic ar fi fost ca si eu, nepotul lui, sa am calitatea asta. In mod ciudat nu s-a intamplat asta. Nu imi placea deloc sa citesc pana acum vreo 5-6 ani, spre rusinea mea. Nu stiu daca asta venea din scoala sau de la parinti, cand ma simteam obligat sa citesc sau din atractia altor activitati mai “comerciale” (NFS, diablo II, fifa, mafia, etc) cert e ca nu o faceam decat la nevoie.
Si uite totusi pare ca gena asta am mostenit-o, dar s-a declansat cu intarziere
Acum nu mai trece nici o seara fara sa citesc inainte de a dormi, de fiecare data cand incep o carte noua simt placerea unei noi aventuri. Am mereu cel putin 2-3 carti pe noptiera.
Cititul imi ofera deconectarea de munca, o relaxare extraordinara, a devenit cheia care ma lasa sa dorm fara gandurile zilei de ieri, de azi si de maine.
10.20.09Creativitate si munca fizica
Sunt momente, in care, ca orice barbat atras de chestii care se baga in priza (surubelnite, cuie si alte chestii din astea – ai incercat sa bagi un cui in priza? e mai tare decat orice alcool!!!) mai fac cate ceva prin casa. Ma plictisesc, mai dau o gaura, mai stric ceva, the usual
Si in timp ce daram peretii, descopar ca imi vin tot felul de idei, fara nici macar sa incerc. Idei legate de munca, de timpul liber, orice fel de idei. Si asta pentru ca munca fizica relaxeaza creierul, schimband prioritatile de la cutia cerebrala la forta fizica, care e mica, da’ e a noastra.
Deci cand vreau sa fiu creativ pot lasa deoparte muzica, paharul de vin sau alte balarii din astea relaxative (stiu, nu e corect) si ma apuc de batut cuie si de dat gauri, de demontat si montat la loc mobila. Ce poate fi mai frumos? Ce daca se intoarce Magda acasa si gaseste in loc de perete un mare svaiter? E artistic
Si unde te pui ca mai vin si cu cate vreo idee geniala, ca tot nu-mi place mie cuvantul asta
1000 de bile
O povestire misto despre viata si 1000 de bile, citire placuta!
09.1.09Inchiderea netului
Nu, nu este vorba despre vreun shutdown ca rezultat al unei conspiratii mondiale condusa de masoni si nici de un mesaj in masa ca de maine se inchide yahoo messenger Atentie, urmeaza un post lung!
E vorba de o inchidere a mintii ca actiune directa a utilizarii excesive a netului. Avand in vedere ca muncesc de acasa si o mare parte din comunicare cu exteriorul o fac cu ajutorul veveve-ului, imi place sa cred ca nu vorbesc doar din teorii de sociologie.
Ca orice tehnologie cred ca si netul are marile lui dezavantaje. Unul dintre el e inchiderea unei zone din creier, aia care accepta ca oamenii mai pot avea si alte pareri, sau pot fi diferiti. Imi vine in minte o serie din intrebarile pe care le pun unii: “cum, nu esti pe facebook??” sau “cum, nu folosesti google reader??”. Raspunsul statistic la intrebarea asta e de departe un “nu” hotarat. Majoritatea oamenilor nu fac chestiile astea, nu fac aceleasi lucruri pe care le facem noi, din diverse motive mai mult sau mai putin individuale.
Netul da cateodata iluzia ca toti fac acelasi lucru ca si noi, toti citesc aceleasi chestii sau prefera aceleasi domenii, culmea, tocmai din cauza unui avantaj pe care il aduce: formarea de nise (nishe ). Spre deosebire de grupurile create intr-o scoala sau intr-o firma (forme de socializare mai real conturate), nisele pe net sunt aproape total izolate de exterior, lipsite semnificativ de o forma reala de comunicare cu alte sfere, pentru ca cei care formeaza nisa sunt interesati in mare parte doar de subiectul respectiv. Sigur, e la dispozitia noastra orice alt site, blog sau forum, care vorbeste si despre alte chestii de care am putea fi si noi interesati, numai ca nu impungem browser-ul sa o ia incolo. Avem libera alegere de a ne inchide in nisa noastra.
Asa ca imi revine in minte imaginea de mai jos:
| Posted in Filosofie de buzunar | No Comments »
Ati mancat ceva?
Nu stiu altii cum sunt dar bunicii mei ne puneau intrebarea asta de fiecare data cand ne vedeau
Nu, nu este o gluma la adresa lor, e doar o alta amintire placuta de-a copilariei care mi-a revenit saptamana trecuta, cand am vizitat-o pe bunica mea din Buzau.
Trecand acum oarecum rar pe la ea, o data pe luna poate, s-a pregatit temeinic in ciuda varstei: aperitiv, ciorba, felul 2, friptura, deserturi, etc. Acum 15 ani as fi facut nazuri teribile daca era vorba de atata mancare, dar de data asta nici nu am cracnit, am devorat tot in primul rand pentru ca stiam ce inseamna asta pentru ea
In “tinerete” cei 3 nepoti ai bunicilor, avand constitutii ectomorfe (eram slabi ca batzu’), trebuiau sa manance. De preferabil orice si oricand, cu cat mai mult cu atat mai mandri erau de noi. Numai ca deseori nepotii faceau nazuri, refuzand cu incapatanare sa manance ceva peste cheful lor.
Si de aici au pornit placutele noastre amintiri culinare: eclerurile de aici, placintele cu mere, tortul de ciocolata, prajiturile cu crema si cate si mai cate, toate eforturi ale bunicilor de a mai remedia cumva aspectul firav al nepotilor lor
Cu o mica intarziere ii zic bunicii mele, care m-a crescut cand eram de varsta minuscula, la multi ani si sa ne mai indoape multi ani de aici inainte cu bunatatile facute de ea. Mamaie o sa mananc tot de data asta!
| Posted in Filosofie de buzunar | 15 Comments »