Zona de confort si macazul
Mai in toate cartile despre dezvoltare personala, antreprenori, “succesuri”, etc apare des ideea zonei de confort. Zona aia in care e cald si bine dar care nu iti ofera chestii esentiale pe care le vrei, sau macar posibilitatea sa le incerci.
Mai toti spun ca trebuie parasita zona asta de confort pentru a ajunge unde iti doresti si despre asta scriu acum.
Acum fix un an am ales sa ies din “za zona” si nu a fost chiar floare la ureche. Am parasit un job intr-o corporatie dar nu pot simplifica doar la atat. Am plecat dintr-un loc bun comparativ cu alte companii. unde am invatat o gramada, am calatorit mult (mai mult decat era justificat cateodata), am cunoscut oameni deosebiti si mi-am facut prieteni. Toate astea au facut decizia cu atat mai dificila, pentru unii chiar greu de inteles.
Desi timpul petrecut acolo imi va ramane in suflet, nu regret decizia. Daca sunt lucruri pe care le doresti din inima si nu le poti obtine acolo unde esti, atunci ar fi bine sa schimbi un pic drumul.
De multe ori drumul vietii ajunge la diverse rascruci venite din exterior. Alesul unei facultati, a unei cariere sau afaceri, etc. Parasirea locsorului caldut nu e una din acele rascruci, e ceva care porneste din interior si fiecare din noi e singurul responsabil cu schimbarea de macaz.
Nu am scris asta din dorinta de a ma lauda sau da lectii, vreau doar sa povestesc punerea in practica a unei idei.
Cum supravietuiau oamenii in trecut
Printr-o plimbare prin Muzeul Satului din Sibiu, vizitand casutele vechi de cateva sute de ani mi-am reamintit exlamatiile pe care le emitem in momentul in care vedem ceva vechi, relativ important: “cum de au reusit sa faca asta fara tehnologia din ziua de azi??”. E o intrebare retorica, cu raspuns, evident. Suntem atat de prinsi in realitatea de azi incat ii credem pe cei care au trait pe la 1500 niste retardati care nu erau in stare mai de nimic.
Bine, bine, nu aveau aifon sau aipod, nici cont pe tuiter si nici chiu sapte, dar uite ca supravietuiau si reuseau sa faca destul de multe lucruri in comparatie cu noi astazi.
Cred ca super-specializarea din ziua de azi pe care o avem cu totii, pe nise mai inguste decat firul de par, ne face sa credem ca oamenii in trecut au fost incapabili sa fie altfel. Cu toate astea, daca toata tehnologia ar disparea brusc, in 5-10 de ani am fi aia care traiau pe la 1500, cu aceleasi realizari demne de uimirea civilizatiei moderne 
Citeste!
o campanie draguta pentru promovarea cititului
| Posted in Chestii fun, Filosofie de buzunar | 8 Comments »
Copilarie 2.0
Mi-a reamintit Diana printr-un mail ca vroiam sa scriu ceva despre viitorul copilariei. A tratat Mugur subiectul inaintea mea asa ca tre’ sa ii dau link sa nu se ia de mine ca plagiez
Ma gandesc cum ar arata copilaria copiilor mei. Nascut prin anii ’80, am dat de computere abia pe la inceputul liceului iar de internet prin facultate, asa ca nu fac parte din generatia internautilor nativi. Am o gramada de amintiri din copilarie din cele clasice cu mersul la furat de corcoduse, cu jucatul fotbal pana nu mai vedeam mingea ca venea noaptea, cu colectionatul de surprize turbo, si altele de genul asta. Toate implicau prieteni, cu care ocazional ne mai luam si la bataie.
Incerc acum sa compar cu viitoarea copilarie. Cred ca ziua multor copii va sau deja decurge asa: trezirea, dau drumul la computer sa vada cine si-a mai updatat profilul de hi5, verifica ce mai e prin world of warcraft, mananca, pleaca la scoala. Fac cateva poze, pleaca acasa si le pun pe facebook, in albumul de pe picasa, dau mass pe messenger, se joaca iar un pic in WoW, updateaza profilele de peste tot cu ce itemuri au gasit pe acolo, isi fac temele, mai stau pe mess vreo 2 ore impartind tot felul de linkuri si se duc la culcare.
Poate asta e varianta cea mai pesimista, dar foarte probabila. Retelele astea de social networking, partile negativele ale netului, messengerul, etc toate astea ii priveaza de copilarie practic.
Cand vor fi ca noi sau mai bosorogi ce amintiri vor avea din copilarie? M-am jucat si eu diablo dar nu mai tin minte mai nimic din momentele alea. Poate nu vor mai avea nevoie sa povesteasca amintiri, doar pentru asta exista blogu’ nu?
Cand mai stau cu bunicii lor sa traiasca momentele de fericire pura din diverse, aparent, nimicuri?
Poate sunt demodat si nu realizez ca copilaria 2.0 e de fapt mult mai buna, da’ mie asta mi se pare foarte trist
La pachet
In ultima vreme am inceput sa cerem la pachet mancarea ramasa la restaurante. Ca orice roman, am avut pentru ceva vreme prejudecata ca daca iei la pachet mancarea ramasa esti un “fomist”, “tzaran” si alte apelative mioritice. Asta pana am inceput sa vad si alte zari din lumea asta, unde lumea nu era atat de obsedata de imaginea pe care o lasa populatiei din restaurante si sa inteleg ca platesti pentru un produs/serviciu asa ca ai optiunea si dreptul sa iei acasa ce a ramas.
Totul bine si frumos, pana cand am ajuns in Trattoria Herastrau, unul din buricele fitzelor dambovitene, unde mancarea e buna si statul social obligatoriu. Daca pana atunci reactiile obtinute de la chelneri fusesera normale, eh in trattoria fitzeria am dat peste un chelner cu aroma de cocalar, care, la auzul vorbelor “vrem la pachet va rugam” a afisat o expresie vecina cu dispretul, acceptand cu greu sa ne faca de ras fata de ceilalti clienti si aducandu-ne mancarea impachetata.
Dupa intamplarea asta inevitabil mi-am adus aminte de postul despre perceptia valorii pe la noi. Astfel iesitul in restaurant e de fapt un act de a epata, de a scoate cheile masinii si telefonul luat in rate la vedere si mai putin de a lua masa altundeva decat acasa. Imbucurator e faptul ca nu se intampla peste tot. Cine stie, poate baiatu’ din trattoria va ajunge si el sa inteleaga ceva de pe lumea asta, altceva in afara de harfe
Avantajul unui blog
Unul dintre avantaje e ca functioneaza ca un jurnal, in care te poti uita dupa un timp si descoperi ce s-a mai schimbat la tine, la modul de gandire.
Misto va fi peste cativa ani cand blogul chiar va avea vechime si probabil ma voi amuza de unele idei pe care le-am scris aici.
Controversa incalzirii globale
A aparut intai An Inconvenient Truth, realizarea lui Al Gore. Mi-a placut, am fost de acord. Apoi am vazut The Great Global Warming Swindle, ca raspuns la filmul lui Gore, cu argumente interesante de tinut minte. Astfel a aparut controversa asupra subiectului incalzirii globale.
Ambele filmele au oferit informatii care, spun ei, sunt exacte, pro si contra fenomenului de incalzire globala. Ca si simplu privitor amandoua par sa aiba dreptate, unul negand validitatea informatiilor date de celalalt, dar ambele capabile de influentarea si manipularea spectatorului.
Care e ideea pana la urma? Se devenim cu totii mai responsabili, mai atenti la cat de mult consumam, sa reciclam mai mult, sa murdarim planeta mai putin, etc. Din pacate oamenii sunt ca oile, e nevoie de ceva sa ghideze turma.
Asa ca vreau sa ma uit doar la rezultatele finale. Filmul lui Al Gore a devenit extrem de popular si multi oameni au fost influentati sa isi revizuiasca atitudinea fata de toate cele de mai sus, macar intr-o anumita masura. Al doilea film, desi aduce argumente bune impotriva primului, spune ca nu exista incalzire globala cauzata de om. Efectul asta asupra oamenilor inseamna ca vor reveni cu totii la obiceiurile de inainte, nocive prin esenta, pentru ca suntem niste oi.
Deci dintre cele doua, cel mai benefic tot adevarul incomod este. Chiar daca ar cuprinde informatii partial neadevarate sau asocieri nerealiste, ca si efect final este cu mult mai de dorit decat al doilea film. Primul este de vazut pentru tot poporul al doilea doar pentru cei care pot intelege lucruri mai complicate si nu sunt la fel de usor de influentat. Chiar daca informatiile din primul ar fi false in totalitate, tot ar induce un mod de gandire mai sanatos decat cel pe care il avem acum.
95% dintre oameni ar trebui sa vada An Incovenient Truth si doar restul de 5% (poate chiar mai putin) ar trebui sa vada si The Great Global Warming Swindle.
Reiau imaginea asta dintr-un post anterior.
Despre resurse si evolutie (partea a II-a)
Incepusem intr-un post anterior sa scriu despre ritmul consumului vs disponibilitatea resurselor. Ziceam eu acolo ca exista 2 categorii de factori care duc la epuizarea resurselor:
1. Cresterea populatiei
2. Cresterea consumului pe cap de locuitor
Scriu azi despre al 2lea factor, cresterea consumului pe cap de locuitor.
In momentul asta e clar ca tarile cele mai avute consuma cel mai mult, pe cap de locuitor. Tendinta lor este inca de crestere (lasand la o parte criza financiara), dar cu procente sub 5%.
Problema principala apare din partea tarilor in curs de dezvoltare, cu populatie ridicata, gen China, India, Pakistan, tari din America de Sud, etc. Multe din tarile astea au ritmuri de crestere superior tarilor dezvoltate, iar populatia lor e mult peste cea a tarilor europene, de exemplu. Sigur, procentul poate nu e atat e amenintator (7.5% pe an pentru India), dar daca ne gandim la faptul ca India are o populatie de 1,114 miliarde de oameni, cresterea consumului in volum absolut e mult mai de temut.
In momentul asta peste 80% din populatia Indiei supravietuieste cu mai putin de 2$ pe zi. Daca facem un excercitiu de imaginatie si ne inchipuim ca acesti 80% ar avea la dispozitie 20$ pe zi, ca urmare a cresterii economice, oamenii astia ar consuma de 10 ori mai mult decat acum. In China peste 35% din populatie traieste cu sub 2$ pe zi.
Daca adunam in volum absolut numai din India si China oamenii care traiesc in saracie ( 800 milioane din India plus cei 500 de milioane din China) ajungem la vreo 1,3 miliarde de oameni (adica 20% din populatia globala) care prin crestere economica si-ar spori exponential consumul. Asta ca sa nu mai zic de restul pana la 80% care consuma mult mai putin decat statele dezvoltate.
Chiar daca populatia planetei s-ar opri la nivelul de acum, daca toti oamenii din lumea asta ar consuma la un nivel mediu pentru un locuitor al unei tari relativ dezvoltate e destul de simplu de dedus ca resursele nu prea ne-ar ajunge nici pentru un an probabil
Concluzia trista e cam aceeasi ca si la postul precedent:
“Nature’s methods of population control are famine, disease and war.”
Sau colonizarea altei planete, dar cred ca nu prea avem timp la dispozitie pentru asta
Punctul critic
Iar filozofez cu degetele pe tastatura (vroiam sa zic cu voce tare, dar nu prea ma aude nimeni momentan 
)
Filozofez din nou pe tema motivatiei. Si anume ma gandeam ca pentru multi oameni exista un punct critic pana la care sunt motivati sa ajunga. Poate fi un anume obiectiv sau poate fi o stare de comfort la care se ajunge, si peste punctul asta nu se mai trece.
O data ajunsi aici indivizii incep sa se plafoneze, sa treaca intr-o stare de relativa amortire, pana in momentul in care panta incepe sa coboare, cand vor incepe din nou sa se trezeasca si sa faca ceva sa revina la punctul critic. Seamana cu o sinusoidala, cu urcusuri si coborasuri.
Ar fi doua aspecte la care ma gandesc: cum sa nu ajungem in starea asta de punct critic si cum partea de sus a pantei poate fi impinsa cat mai sus, practic modificarea punctului asta critic la valori din ce in ce mai mari. O solutie pentru ambele aspecte sigur ar fi the motivator despre care discutam. Sunt tare interesat sa aflu mai multe pareri despre primul aspect, in care nu se ajunge la punctul ala.
2008+1
Nah ca era sa uit. Parca s-a schimbat ceva zilele astea, parca parca .. aaah da .. e 2009 cica 
Deci, prin concluzie, asadar si prin urmare va doresc (la fel de impersonal ca si 80% din ceilalti care v-au spus-o) – LMA!!! (deh, suntem pe net)
Asa incepeam anul trecut, scrijelind despre noul an:
In 2008 cineva mi-a spus ca va fi anul micilor acumulari, a investitiilor cu cap, asa ca e timpul pentru cateva decizii importante. Ce e de dorit e ca 2008 sa fie un 2007+1, asa cum a fost in fiecare an pana acum.
Ce sa mai, daca imi spuneai atunci ce se va intampla anul asta, poate iti ziceam sa iti iei un scaun si sa te asezi, ca nu te simti prea bine. Deci e de bine. Sa fie de bine si de aici incolo.
In loc de LMA na ca v-am urat ceva mai altfel: sa va fie de bine si anul asta!!
| Posted in Filosofie de buzunar | 2 Comments »