11.4.11

Excesul de informatie scrisa

Evident, internetul e o sursa uriasa de informatie utila, care altfel ar fi fost inaccesibila pentru multa lume.

Reversul medaliei este insa ca exista prea multa informatie inutila si, mai ales, contradictorie. O data cu aparitia blogurilor, siteurilor personale, conturilor de facebook si twitter, etc, oricine devine o sursa de informatie, indiferent de educatie, IQ sau experienta.

Asta se intampla si in trecut dar prin viu grai, fara o dovada palpabila ramasa dupa impartasirea informatiei (barfa pe banca in parc, zvonuri auzite la o bere sau cel mult pareri impartasite la telefon). Aici apare si diferenta, mai ales pentru generatiile celor de peste 20 de ani sa zicem, care nu au crescut de mici cu acces la internet.

Suntem obisnuiti sa consideram mai formala, mai oficiala, comunicarea scrisa. Asa am invatat de mici la scoala, primul contact cu informatia scrisa fiind manualele. A continuat cu ziarele si revistele. Mai toata informatia scrisa si tiparita era scrisa de oameni a caror profesie era, in special, scrisul si care, mai ales la inceput, erau avizati in a publica o anumita informatie.

Acum informatia publica este mult mai inselatoare. Din cauza faptului ca mintea e facuta sa considere informatia scrisa ca fiind mai adevarata si mai formala decat cea verbala, apare dilema secolului: dintre atatea articole despre un subiect anume, care este adevarat? Aici intra inclusiv site-urile de stiri care publica imediat o informatie, chiar cu riscul de a fi falsa, cu disclaimer-ul – “surse”

Pe fiecare subiect dezbatut online exista foarte multe pareri. Si mai ales, exista foarte multi oameni care pretind a fi mai experti intr-un domeniu decat sunt de fapt, totul sub anonimatul internetului si sub protectia unui site care arata bine.

Deocamdata mintea umana nu pare pregatita pentru un asalt atat de mare de informatii contradictorii si riscul cel mai mare este cel in care credem prima sursa de informatie gasita pe un subiect dat.

10.24.11

Aprecieri de la inaltime

Citesc zilele astea cartea Three Cups of Tea care e povestea unui american plecat in Pakistan pentru a escalada K2. Pe scurt, nu reuseste, aproape moare la coborare, dar e salvat de localnicii unui sat izolat din munti din Baltistan (o regiune nordica din Pakistan), . Pentru ca ii place foarte mult acolo si vede faptul ca nu au parte de nici o educatie se hotaraste sa le construiasca o scoala. Pana la urma isi face o fundatie, strange bani, si construieste mai multe.

Cartea e controversata, se zice ca autorul a deformat mult adevarul, dar eu preiau de aici o idee: aprecierea de catre vestici (a se citi aici oameni din civilizatii bogate) a unui stil de viata mult mai simplu, in detrimentul stilului capitalist, materialist, etc.

Nu neg ca o viata intr-un sat izolat din munti, intr-o zona total rupta de restul lumii, isi are avantajele ei, chiar importante. In primul rand ritmul de viata, mult mai calm si mai putin haotic, generator de stres, de care ne lovim aici in lumea “dezvoltata”. Acolo oamenii au mai mult timp pentru familie, petrec majoritatea timpului intr-o comunitate stransa, mananca mai sanatos, au parte de exercitiu fizic, etc.

In schimb sunt de parere ca cei care emit astfel de aprecieri o fac de la adapostul confortului de la ei de acasa.

Majoritatea celor care au contact cu viata simpla, o fac pentru o durata limitata de timp: o saptamana, o luna, 1 an. In tot timpul asta, oricat de rau sau de bine ar fi acolo, in subconstient exista mereu perspectiva intoarcerii acasa, acolo unde totul functioneaza cum stim ca ar trebui sa functioneze. Nu se lovesc de toate greutatile de zi cu zi, pentru ca nu au nevoie de asta.

Nu sufera de lipsa hranei pentru ca au un cont decent in banca. Nu sufera de frig pentru ca au venit cu haine groase de acasa. Nu sunt bolnavi pentru ca si-au facut vaccinurile inainte de a pleca spre zona izolata a lumii si pot oricand sa ia un avion inapoi spre civilizatie unde au parte de un sistem medical.

Asta mai facem si noi, in aprecierile pe care le emitem fata de viata mai naturala de la tara de exemplu. O facem pentru ca ne vom intoarce acasa, unde avem internet, supermarket, masina, telecomanda pentru tot.

Sunt oameni care intr-adevar fac pasul asta si isi muta complet viata intr-un astfel de loc. Dar cei care fac asta au avut probleme cu adevarat grave acasa si au simtit nevoia puternica sa evadeze.

Majoritatea dintre noi nu vom vrea niciodata sa ne mutam cu adevarat la tara, dar de la inaltime vom aprecia un trai mai simplu.

03.21.11

Brave new world (minunata lume noua) de aldous huxley

N-am mai scris de ceva vreme despre cartile care mi-au trecut prin mana. De data asta trebuie sa ma opresc pentru ca am dat din nou peste una dintre cele mai interesante carti pe care le-am citit pana acum.

Interesul pentru Brave New World a aparut dupa ce am citit 1984 a lui George Orwell pentru ca cele 2 carti sunt comparate intre ele, mai ales viziunile catre viitor ale celor 2 autori. Ii dau titlul in engleza din cauza ca nu am reusit sa o gasesc in editie romaneasca, asa ca am citit-o pe kindle, in varianta originala.

Pentru cei care vor sa o citeasca, vor urma “spoilere”.

Daca in 1984 era vorba despre un regim totalitar, similar cu comunismul extrem, in Minunata Lume Noua Huxley isi imagineaza o lume poate mai similara cu democratiile tehnologizate din ziua de azi. Societati unde totul este pragmatic, practic, fara urma de sentiment si de bucurie (alta decat cea controlata de tehnologie) in care oamenii devin doar mana de lucru pentru binele tuturor. Nu mai exista mame sau tati, reproducerea se face numai in laboratoare, oamenii nu se mai casatoresc, au doar relatii de tot felul unii cu altii, singuratatea e descurajata, mai ales pentru ca duce spre gandirea libera, necontrolata.

Cele mai interesante pagini se regasesc in discutia unuia dintre controlleri cu un “Salbatic” (om nascut natural, crescut in rezervatie), in care controllerul explica de ce s-a ajuns acolo, concluzia fiind ca nu exista libertate si adevar fara haos, iar linistea si stabilitatea se pot mentine doar prin control cat mai strict.

Numai de bine si de la bookblog.

01.26.11

Ce e rau si ce e bine

Asta se vrea un articol “de bine”, dar ca sa ajung acolo trebuie sa trec mai intai prin partea negativa Smile

Mi se pare ca traim intr-o lume preponderent critica. In presa, la TV, pe strada, in trafic, la coada la platit taxe, etc, lumea in primul rand critica. De cele mai multe ori au si dreptate: politicienii sunt de 2 lei, “vedetele” sunt semi analfabete, soferul ala conduce fara sa se uite in oglinzi, functionarul ala nu intelege matematica, etc. Stiti ce vreau sa spun.

Mi se pare ca suntem (incepand cu mine) prea dornici sa scoatem la iveala aspectele negative, atat dintr-o situatie cat si dintr-o persoana anume. Pana la urma e natura umana: ce e bine e normal, ce e rau se pedepseste.

Incerc in ultima vreme sa accept si sa aplic o idee: toti oamenii isi cunosc 95% din defecte, chiar daca nu par, pentru ca nu le convine nici lor pe deplin situatia. Poate ca 99% din oameni nu fac nimic sa si le indrepte, dar nu ma ajuta cu nimic sa le reamintesc cu fiecare ocazie ca le au. De fiecare data cand critic pe cineva nu fac altceva decat sa devin mai acru si mai de evitat in ochii lor. Sigur, exista critica pozitiva, constructiva, nu pot fi mereu lapte si miere, spunand numai lucruri bune pentru ca trec in extrema cealalta a naivitatii, dar nu mi-ar strica deloc sa trec mai usor peste partile negative ale unui om, sa nu il cataloghez imediat pentru actiunile lui si sa il las asa cum vrea el sa fie, mai ales in situatia in care nu sunt afectat direct de deciziile de zi cu zi pe care le ia persoana respectiva.

Fundamental toti avem un pitic pe creier, la unii sta mai in fata, la altii e mai putin vizibil: vrem sa ne facem placuti, apreciati, sa ne simtim bine in pielea noastra. Daca eu, la contactul cu alta persoana, ii spun doar ce defecte are (chiar daca o fac politicos) ce impresie crede ca am despre el/ea? Daca tot ce fac e sa critic, cat de incantat(a) va fi sa mai vorbeasca cu mine in viitor? As merge pe un raport minim de 1:1, tot ce e sub asta nu are un final prea fericit: pentru fiecare sugestie de imbunatatire sau scoatere in evidenta a unui defect trebuie sa vina macar un lucru bun. Daca nu il pot respecta inseamna ca nici eu nu am de ce sa mai am vreo legatura cu persoana respectiva in viitor, in afara vreunei constrangeri.

Asta ar putea intra la categoria lucruri pe care vreau sa le fac in 2011 Smile

01.21.11

(de)Generatia urmatoare

Sunt la al 2lea proces de recrutare de angajati. Prima data am trecut prin asta la sfarsitul lui 2009 si am citit 144 de CVuri, de toate felurile. De data asta am filtrat un pic mai bine oamenii care pot aplica si am primit “doar” 59 pana acum. Cu alte cuvinte, am trecut prin peste 200 de CVuri, majoritatea oameni tineri, sub 25 de ani.

Concluzia ar fi ca viitorul suna tragi-comic Smile Din cele 200 am reusit sa selectez maxim 25-30 care sa fie cat de cat demne de luat in seama. Dintre astea vreo 5 oameni chiar am considerat pentru angajare.

De pe urma celor 195 pot da si eu cateva sfaturi pe care nu le va citi nici unul din cei vizati, dar macar sa ne amuzam un pic:

- incepem cu poza de CV: de ce ai vrea sa ai intr-un document care reprezinta imaginea ta pentru angajare o poza facuta la gratar? sau in club? sau facuta in baie in oglinda? sau cropuita la o dimensiune in care fata e compusa din cativa pixeli imensi?

- adresa de email: de ce nu iti faci o adresa de email simpla, cu numele tau? gigel.gogu@gmail.com este gratis din cate stiu. Nu e mai bine de cat yuby_bombonik_myk69@yahoo.com sau mister_xxx69@hotmail.com? A doua varianta pare mai de incredere nu? Smile

- interviul online de pe ejobs: angajatorul vrea sa filtreze cateodata rezultatele prin cateva intrebari, in cazul de fata in engleza, sa poata testa si skillul advanced pe care il mentioneaza aplicantul in CV. De ce nu iti aloci 3 minute sa il completezi? Crezi ca l-a pus acolo doar ca sa nu se plictiseasca? Crezi ca daca ii dai skip ai sanse reale la un interviu, ignorand dorinta omului care vrea sa te angajeze?

- engleza advanced, advanced, advanced: “i salle u this product with 10% discount or same produse with something extra depend the sales produce what i have to” no comment (in CV chiar scria advanced la engleza)

- generatzya messenger: “SPER K INTR’O ZII SA FAC EXACT C MA FACE FERICITA” (pe langa gramatica defectuoasa) Va rog eu nu confundati CVul cu yahoo messenger, in lumea reala nu se vorbeste cu K si C in loc de CA si CE. Oare spre asta va evolua lymba romana?

- cititi intrebarile inainte de a raspunde la ele:
“Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )?  Raspuns: Banci”
”Which is the department you would like to work in (you can make only one choice)? Raspuns: Management departament”

Poate sistemul nostru de invatamant e la pamant, poate nu invatam in scoala sa facem un CV cum trebuie, dar daca au aplicat la un job pe net inseamna ca au access si la google nu doar la hi5 si yahoo messenger Smile

07.13.10

15 campionate mondiale

Ar putea fi un articol despre fotbal, despre dezamagirea Argentina (favorita mea), despre golul neacordat Angliei in meciul cu Germania, despre surpriza Uruguay sau despre frumusetea paselor lui Xavi. Si mult mai mult de atat.

Dupa 4 ani de certuri miticiste si becaliste, pentru o luna ai ocazia sa iesi din noroi si sa mirosi (mai nou in format HD) iarba proaspata a unui gazon pregatit special pentru un eveniment unic, la care stii sigur ca oricat de necunoscute ar fi unele echipe, nu poate fi decat spectacol.

Incepe entuziast printr-o ceremonie, continua mai putin palpitant prin meciuri neinteresante si se termina printr-un set de cateva sarbatori, fiecare privita cu berea de rigoare, in ciuda insistentelor lui Cosmin Zidurean.

Nu e despre fotbal. E despre o detasare care vine doar o data la patru ani. Ce bine ar fi sa fie mai des si ce rau ar fi daca dorinta asta chiar s-ar implini.

La fel ca o olimpiada, mondialul, mai ales la sfarsit, te lasa cu o stare de bine ca ai participat, macar dintr-o canapea din Titan, la o chestie care nu se intampla in fiecare zi. Pe langa asta, te face sa te gandesti la ce faceai acum 4 ani cand a fost ultimul campionat si iti insufla ideea de un relativ bilant.

Un calcul rece spune ca de-a lungul vietii prinzi cam 15 campionate mondiale, presupunand ca de pe la 11-12 ani incepi sa iti placa. Un numar chiar mic dar care ar fi bine sa nu creasca. Poate parea deprimant sau pesimist faptul ca sunt atat de putine (si am vazut deja 6 :) ) dar e atat de bine sa nu fie mai multe, sa nu devina parte din monotonia unui meci din UEFA, sa te bucuri cand incepe si sa te lase cu o urma de tristete atunci cand se termina.

Si sa te intrebi la inceput sau la sfarsit: “unde eram acum 4 ani? si unde voi fi in 2016?”

04.27.10

Firme mari vs Firme mici

Dupa o “vasta” experienta de munca de vreo 3 ani intr-o companie medie spre mare, 2 ani intr-o corporatie si inca 2 intr-o firma mica, a venit randul sa imi dau cu parerea si despre avantajele fiecareia, din punctul de vedere al angajatului :) Cu mentiunea ca la ultima am trecut in tabara angajatorului, deci as putea fi putin impartial.

Intr-o firma mare (peste 150-200 de angajati) ce mi-a placut:

- Experienta din jurul tau, oamenii de la care ai ceva de invatat. La orice varsta si orice experienta mai exista lucruri noi de asimilat, nu exista om sa le stie pe toate. Multitudinea de oameni dintr-o firma mare (nu genul RATB :) ) ofera posibilitatea asta, de a da mereu peste cineva care aduce ceva nou si bun.

- Socializarea. Multi mai multi oameni cu care poti inchega relatii de prietenie sau chiar mai mult de atat :)

- Training. O firma mare va oferi mai mereu un training mai formal, mai bine pus la punct si eventual in vreo tara straina. Da mai bine sa zici ca ai fost la un curs in Suedia fata de Calea Victoriei, nu?

- Siguranta unui job. Cu exceptia cazurilor in care se fac restructurari masive, joburile din corporatii imi par mai sigure. In oarecare parte se datoreaza si faptului ca cei care nu sunt foarte productivi se pot ascunde mult mai bine si trec neobservati.

- “The bling factor”. Imaginea pe care ti-o confera munca intr-o corporatie. Multi oameni prefera rezonanta unui job la Hewlett-Packard, prin comparatie cu SC Necunoscut SRL cu sediul intr-un apartament in Vitan.

- Freebies.  Aparent neimportante, chestiile gratuite primite din partea firmei (cana, pix, geanta, tricouri, etc) sunt un relativ avantaj, pentru ca mai toti oamenii sunt incantati cand primesc ceva gratis.

Intr-o firma mica (sub 20-30 de angajati) ce imi place (daca as fi angajat):

- Dinamismul. Spre deosebire de corporatii, unde lucrurile de intampla foarte incet, intr-o firma mica totul are loc mai rapid. Din cauza asta firmele mici se si adapteaza mai bine schimbarilor pietei si pot face fata mai bine la fenomene gen criza.

- Flexibilitatea. Fara proceduri batute in cuie, totul poate fi adaptat usor si fara eforturi considerabile. Daca ceva nu merge, se poate trece mai departe la urmatoarea solutie, rapid. Sefii sunt mai putin restrictivi la orele de program de exemplu, daca targeturile sunt atinse.

- Independenta/initiativa. Derivand de la flexibilitate, oamenii au o independenta mai mare asupra muncii lor (fara proceduri stricte de urmat) si isi pot folosi mai mult propria gandire, in loc sa adopte cai deja conturate de altii pentru ei.

- Productivitate mai mare. Nefiind cramponat in zeci de tool-uri de raportat progresul unui proiect, sau alte metode birocratice de control si evidenta, ramane mai mult timp pentru munca propriu-zisa.

- Ierarhie mai simpla. Motivul nr 1 de schimbare a jobului pare a fi seful direct. Intr-o firma mica sefii sunt mai putini, ierarhia mai clara, si nu exista un middle manager care trebuie pupat in fund si care nu poate face nimic fara aprobare “de mai sus”. Totul se discuta direct.

Din listele astea lipseste o chestie importanta: salariul. Asta pentru ca nu cred ca vreuna dintre ele castiga batalia la capitolul asta. Multe firme mari ofera salarii mici, oamenii castigand mai degraba experienta pe CV. Pe de alta parte sunt companii mici care dau salarii extrem de generoase, direct corelate cu profiturile firmei.

Concluzia ar putea fi ca nu exista vreo firma perfecta, care sa le aiba pe toate si nu cred ca afirmatia ca una dintre cele 2 variante este mai buna decat cealalta. Totul ajunge invariabil la dorintele fiecaruia.

04.22.10

Tehnosclavia

Cate ore petreci pe zi in compania unui computer, telefon sau alt gadget? Cate dintre orele astea sunt chiar productive si cate sunt doar de fun?

Daca esti intr-o stare mai proasta sau te doare capul de la atata computer, mai bine nu citi mai departe, altfel ma vei injura :)

Orice mare “bine” de pe lumea asta este un cutit cu doua taisuri. Pe de o parte isi satisface scopul de a ne face viata mai usoara dar pe de alta parte poate duce foarte usor la consecinte negative. De exemplu industrializarea pornita in anii 1800 care a dus la un confort fizic sporit (hrana mai ieftina si mai multa, transport rapid, bunuri de larg consum mai usor de produs si cumparat, etc) dar si la probleme de sanatate inexistente pana atunci: obezitate, probleme cardiace, cancer, etc.

Tehnologia, asa cum o percepem azi, a adus avantaje imense fata de acum 20 de ani: internetul, computerele economisesc o gramada de timp prin plati, cumparaturi, comunicare, organizare, etc. Dar pe de alta parte timpul economisit cu ajutorul lui ajunge sa se intoarca in acelasi loc: facebook, hi5, farmville, world of warcraft.

Ca sa imi raspund si eu la intrebare, cred ca petrec intre 10 si 12 ore pe zi in fata computerului, din fericire pot spune ca pe 70-80% sunt productive (nu cred ca exista cineva care isi petrece 100% din timpul pe computer doar pentru chestii utile). In weekend orele astea sunt aproape de zero din fericire (nesocotind aici filmele, la care ma uit pe TV , deci nu conteaza :D ).

Cel mai recent exemplu este aparitia ipadului. Controversat ca si utilitate, ipadul vrea sa devina doar un gadget de entertainment, sa mai spele un pic unele portiuni ale creierului si sa mai cotizam un pic la stapan (apple) :)

Concluzia mea ar fi ca orice lucru care iti imbunatateste viata poate deveni foarte usor o forma evoluata de sclavie, una numai in aparenta voluntara. Stapanul nu mai e acum fermierul care cultiva bumbac, e tehnologia in sine, avand acolo sus in birourile sefilor marile companii din domeniu: apple, microsoft, etc etc.

Recunosc ca sunt un fan moderat al tehnologiei, am destule chestii care se baga in priza, dar incerc sa ma indemn singur spre moderatie.

Conectarea permanenta la orice fel de tehnologie rapeste din umanitate, din faptul ca suntem niste animale relativ evoluate, intrerupe existenta fizica si spirituala asa cum ar trebui ea sa continue. Faptul ca stam tintuiti in scaun atatea ore pe zi este o contradictie majora asupra legilor naturii si lipsa unui echilibru in ceea ce priveste “conectivitatea” poate duce la alterari profunde chiar ale speciei noastre.

Suna fatalist, dar e “numai” cel mai rau lucru care s-ar putea intampla, sper sa nu fie chiar asa :)

03.24.10

Spre tarile calde

Ascultam azi in masina o discutie despre dorinta de a emigra din Romania catre tari mai “calde”. Am ascultat diverse pareri de la oameni aflati inca in tara sau de la romani stabiliti in Germania, Canada, etc.

Evident parerile erau impartite 2 categorii: mai bine afara / mai bine in tara. Argumentele erau destul de clasice. Cei plecati au facut-o pentru un trai mai bun (material, civilizatie, bun simt, etc), cei ramasi pentru ca isi iubesc tara, aici sunt casa si familia lor si vor sa ajute la dezvoltarea ei (adica au incercat sa plece dar n-au reusit :)) – insert obvious joke here).

Mi-a placut una dintre pareri care spunea ca Romania va deveni civilizata poate peste 50 de ani. Omul avea 34 si se gandea ca abia la 84 de ani va prinde si el o tara in care e placut sa traiesti. Pragmatic vorbind, estimarea de 50 de ani imi pare una realista.

Comunismul si-a lasat o amprenta mult mai dura decat s-ar parea la prima vedere. Generatia mea (29-30) e inca partial cangrenata de perioada aia nenorocita care ar fi trebuit sa se incheie in ‘89. Asta pentru ca ii vedem in jurul nostru pe oamenii care ne conduc acolo sus si multi dintre noi alegem cardasia cu “alesii” pentru a razbate si pentru a avea o viata mai buna. Problema ar fi ca si copiii nostri vor suferi si ei ceva mutatii de la o judecata normala, care le va afecta si lor viata. In ideea asta, 50 de ani pare realist.

Pe de alta parte economia Romaniei creste pentru ca vesticii au nevoie de 2 lucruri: mana de lucru ieftina si noi piete de desfacere pentru produsele lor. Din cauza asta nici nu mai producem mare lucru, economia fiind sustinuta de consum (al produselor de import) si de outsourcing de servicii (IT, telecomunicatii, etc). Daca am ajunge la un nivel de trai ca in vestul Europei inseamna ca am castiga aproape cat cei de acolo, deci ne-ar disparea unul dintre motoarele cresterii. Pana atunci ar cam trebui sa producem si noi ceva, sa nu ne trezim ca ne fuge covorul de sub picioare :)

Acum cativa ani ma gandeam si eu serios la emigrare. Pentru linistea si civilizatia oferita de o tara ca Suedia, pentru o clima ca cea din California, pentru dinamismul americanilor sau pentru viitorul copiiilor mei, sa poata creste intr-o tara in care femeile nu sunt abordate pe strada de necunoscuti tuciurii, in calduri.  Intre timp s-a schimbat un singur lucru, faptul ca am pornit un birou in Romania, am angajat oameni si poate vor merge in sus lucrurile. Asta rezolva macar partea materiala. Daca as fi continuat sa fiu angajat, poate ca deja eram si eu prin alte tari “calde” :)

01.29.10

Romania

Romania nu este deosebita. Nu, nu sunt unul din aia care va imprastia injurii nejustificate asupra propriei tarisoare.

Dar asta imi lasa impresia multele articole de pe diverse bloguri care considera ca Romania este o tara deosebita, fundamental nasoala. Un exemplu ar fi articolul asta, despre cum romanii ar fi speciali, doar ei poarta haine subtiri pe timp de iarna doar pentru a fi trendy. Respectand parerile altora, contradictorii fiind, afirmatiile de genul alora mi se pare niste aberatii.

Nu doar romanii fac asta, am vazut suedezi in Goteborg si in Stockholm la aceleasi temperaturi nemiloase purtand pantofi sport chinezesti, geci subtiri si alte din astea (si nu sunt adaptati la –20 de grade cum ati crede, aia poate sunt prin siberia, in suedia nu e chiar atat de frig cum s-ar crede). Nu doar romanii stau in trafic, nu doar romanii se injura la volan, nu doar romanii iau spaga, nu doar romanii fac x, y, z.

Nu suntem atat de deosebiti. Suntem oameni. Si unii oameni se enerveaza mai rapid decat altii (vezi italieni, greci, spanioli, etc), unii sunt mai cocalarish decat altii (vezi americanii – unde s-a inventat pitzipongeala, nu in Romania, japonia, china, etc), unii conduc mai haotic decat altii (vezi mai sus la partea cu enervatul).

Nu ajunge cat ne-am victimizat crezand ca aici e cel mai rau loc de pe pamant? Nu putem sa trecem o data peste complexul asta de tara asuprita si sa ne gandim cum putem evolua decat sa ne balacarim unii pe altii la modul asta atat de nociv?

Sunt la fel si eu de multe ori si incerc sa schimb chestia asta. Am momente in care urasc ceva ce corelez cu romania, dar mereu incerc sa ma gandesc ca nu suntem cei mai idioti de pe planeta asta si nu e vina Romaniei ca un tampit mi-a taiat calea sau nu si-a facut cum trebuie treaba.

Critica e constructiva, dar exista o diferenta intre critica si aruncat cu noroi (ca sa nu zic rahat).  Critica vine din dorinta de a corecta sau imbunatati ceva, aruncatul cu rahat (na ca am zis) vine din complexe de diverse feluri.