O aventura cu trenuri si placinte
Dupa ceva vreme am avut iar ocazia sa merg iar cu trenul de data asta de la Buzau spre Bucuresti si mi-am amintit o poveste.
Nascut fiind in orasul de la granita cu moldova (nu, Buzaul nu este in moldova! 
) parintii mei au decis sa ne mutam in Targoviste prin ’89. Crescand in Buzau timp de vreo 9 ani decizia asta m-a nemultumit profund, ca orice copil care e nevoit sa isi mute copilaria in alta parte.
In schimb, eu si cu fratello ne vizitam bunicii si rudele din Buzau mai in fiecare vacanta. De obicei ne prelua bunica mea de acasa si luam trenul pana in orasul de bastina si inapoi.
Suna simplu dar calatoria asta era un fel de aventura in care bunica mea era eroul din poveste iar noi 2 (sau 3) ajutoarele ei de nadejde 
Aventura pornea din faptul ca trenul nu mergea direct la Buzau, ci trebuia sa facem o escala prin Ploiesti. Asa ca ne urcam in personalul de Ploiesti (cateodata din cele cu 2 etaje, intr-un stil pur londonez) care parcurgea cei 50 de km in 2 ore. Ajunsi in gara de sud a Ploiestilor urma de obicei o asteptare de minim 45 de minute pana cand ne urcam la bordul celui de al 2-lea personal pentru inca vreo 2 ore.
Si uite asa aventura noastra de vreo 130 de km se intindea pe cel putin 4-5 ore.
Ce tin minte de atunci cel mai bine sunt bunica mea care avea energia unui alergator de cursa lunga, nevoita (la vreo 60 de ani chiar) sa care 2 sau chiar 3 nepoti nabadaiosi (eu si fratemiu ne cafteam des in perioada aia ) cu tot cu bagaje , sala de asteptare din Ploiesti in care mamaie ne dadea cate un frutti fresh si placinta cu mere luata la pachet, biletele mici din carton pe care scria Targoviste – Ploiesti via Mija, statia de tren Romlux (locuiam in “suburbiile” Targovistei).
Imi mai aduc aminte de Cata si pasiunea lui pentru tot soiul de oratanii preferabil mumificate si date cu lac si de Codru care mai mergea cu noi la Targoviste, si primul lucru pe care il facea dupa ce cobora din tren era sa ii fie dor de Goghe (za father).
Era o calatorie care azi se face in maxim 2 ore dar asta nu avea atunci nici un fel de importanta pentru ca noi aveam tot timpul din lume.
04.30.09Citeste!
o campanie draguta pentru promovarea cititului
| Posted in Chestii fun, Filosofie de buzunar | 8 Comments »
Copilarie 2.0
Mi-a reamintit Diana printr-un mail ca vroiam sa scriu ceva despre viitorul copilariei. A tratat Mugur subiectul inaintea mea asa ca tre’ sa ii dau link sa nu se ia de mine ca plagiez
Ma gandesc cum ar arata copilaria copiilor mei. Nascut prin anii ’80, am dat de computere abia pe la inceputul liceului iar de internet prin facultate, asa ca nu fac parte din generatia internautilor nativi. Am o gramada de amintiri din copilarie din cele clasice cu mersul la furat de corcoduse, cu jucatul fotbal pana nu mai vedeam mingea ca venea noaptea, cu colectionatul de surprize turbo, si altele de genul asta. Toate implicau prieteni, cu care ocazional ne mai luam si la bataie.
Incerc acum sa compar cu viitoarea copilarie. Cred ca ziua multor copii va sau deja decurge asa: trezirea, dau drumul la computer sa vada cine si-a mai updatat profilul de hi5, verifica ce mai e prin world of warcraft, mananca, pleaca la scoala. Fac cateva poze, pleaca acasa si le pun pe facebook, in albumul de pe picasa, dau mass pe messenger, se joaca iar un pic in WoW, updateaza profilele de peste tot cu ce itemuri au gasit pe acolo, isi fac temele, mai stau pe mess vreo 2 ore impartind tot felul de linkuri si se duc la culcare.
Poate asta e varianta cea mai pesimista, dar foarte probabila. Retelele astea de social networking, partile negativele ale netului, messengerul, etc toate astea ii priveaza de copilarie practic.
Cand vor fi ca noi sau mai bosorogi ce amintiri vor avea din copilarie? M-am jucat si eu diablo dar nu mai tin minte mai nimic din momentele alea. Poate nu vor mai avea nevoie sa povesteasca amintiri, doar pentru asta exista blogu’ nu?
Cand mai stau cu bunicii lor sa traiasca momentele de fericire pura din diverse, aparent, nimicuri?
Poate sunt demodat si nu realizez ca copilaria 2.0 e de fapt mult mai buna, da’ mie asta mi se pare foarte trist
Cartea cu bunici
Am primit de Mos Nicolae multe amintiri As putea spune ca e doar o carte, dar n-ar fi pe de-a intregul adevarat. In “Cartea cu bunici” sunt cateva sute de fragmente din copilariile unor oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, care impartasesc aproape in totalitate o traire: momentele unice petrecute cu bunicii lor.
De la intamplari interbelice pana la povestiri recente, Cartea cu bunici iti dezvaluie aventuri in care oricine cred ca se poate regasi. In momentele de nostalgie si de aducere aminte de ai nostri vechi nu cred ca exista o lectura mai placuta.
Cel mai indicat de citit as zice ca e noaptea, cu lumina unei veioze, linistea sa te acapareze cu totul si sa te cufunzi in copilarie. Nu strica sa mai copilarim din cand in cand
Atentie, pentru cei cu melancolia anilor mici, exista un risc mare sa nu va puteti dezlipi de cartea asta si sa va emotioneze un pic 
Seara lui Mos Nicolae
In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime. Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.
De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.
12.6.07Un strop de copilarie
Mai tineti minte? Asta era undeva prin clasa 1:
| Posted in Filosofie de buzunar, Plimbari | 14 Comments »