03.24.10

Spre tarile calde

Ascultam azi in masina o discutie despre dorinta de a emigra din Romania catre tari mai “calde”. Am ascultat diverse pareri de la oameni aflati inca in tara sau de la romani stabiliti in Germania, Canada, etc.

Evident parerile erau impartite 2 categorii: mai bine afara / mai bine in tara. Argumentele erau destul de clasice. Cei plecati au facut-o pentru un trai mai bun (material, civilizatie, bun simt, etc), cei ramasi pentru ca isi iubesc tara, aici sunt casa si familia lor si vor sa ajute la dezvoltarea ei (adica au incercat sa plece dar n-au reusit :)) – insert obvious joke here).

Mi-a placut una dintre pareri care spunea ca Romania va deveni civilizata poate peste 50 de ani. Omul avea 34 si se gandea ca abia la 84 de ani va prinde si el o tara in care e placut sa traiesti. Pragmatic vorbind, estimarea de 50 de ani imi pare una realista.

Comunismul si-a lasat o amprenta mult mai dura decat s-ar parea la prima vedere. Generatia mea (29-30) e inca partial cangrenata de perioada aia nenorocita care ar fi trebuit sa se incheie in ‘89. Asta pentru ca ii vedem in jurul nostru pe oamenii care ne conduc acolo sus si multi dintre noi alegem cardasia cu “alesii” pentru a razbate si pentru a avea o viata mai buna. Problema ar fi ca si copiii nostri vor suferi si ei ceva mutatii de la o judecata normala, care le va afecta si lor viata. In ideea asta, 50 de ani pare realist.

Pe de alta parte economia Romaniei creste pentru ca vesticii au nevoie de 2 lucruri: mana de lucru ieftina si noi piete de desfacere pentru produsele lor. Din cauza asta nici nu mai producem mare lucru, economia fiind sustinuta de consum (al produselor de import) si de outsourcing de servicii (IT, telecomunicatii, etc). Daca am ajunge la un nivel de trai ca in vestul Europei inseamna ca am castiga aproape cat cei de acolo, deci ne-ar disparea unul dintre motoarele cresterii. Pana atunci ar cam trebui sa producem si noi ceva, sa nu ne trezim ca ne fuge covorul de sub picioare :)

Acum cativa ani ma gandeam si eu serios la emigrare. Pentru linistea si civilizatia oferita de o tara ca Suedia, pentru o clima ca cea din California, pentru dinamismul americanilor sau pentru viitorul copiiilor mei, sa poata creste intr-o tara in care femeile nu sunt abordate pe strada de necunoscuti tuciurii, in calduri.  Intre timp s-a schimbat un singur lucru, faptul ca am pornit un birou in Romania, am angajat oameni si poate vor merge in sus lucrurile. Asta rezolva macar partea materiala. Daca as fi continuat sa fiu angajat, poate ca deja eram si eu prin alte tari “calde” :)

09.15.09

Noua discriminare

Scriu postul asta dupa ce am vazut un filmulet in care un alb este agresat de mai mult negrii, intr-un autobuz prin america.

Si mi-am adus aminte cum, in perioada petrecuta acolo, am ramas cu impresia clara ca singura discriminare puternica e acum impotriva rasei albe.

Daca cineva jigneste un negru sau un hispanic se trezeste cu un proces cu sanse mici de a castiga, dar daca un alb este jignit trebuie interpretat ca o refulare a atator ani de sclavagism.

Eu sunt mai degraba de parere ca populatia de culoare ar cam trebui sa treaca peste episodul cu sclavagismul si sa mearga mai departe, dar nu discriminand la randul lor.

Sursa: zoso.

09.3.09

Politically incorect

Netul e impanzit zilele astea de stirea care prezinta controversa asupra reclamei WWF, cu multele avioane atacand New Yorkul. Video aici.

Incep cu disclaimer: nu sunt de acord cu ce s-a intamplat pe 11 septembrie, nu consider asta vreo solutie pentru nimic si nici nu cred ca au meritat asta in vreun fel oamenii nevinovati care au murit acolo.

Dar totusi. Americanii sunt revoltati de o asemenea reclama?? Pai spune adevarul! Ideea este cat se poate de corecta. Lasand la o parte planeta asta secata de resurse chiar de americani in primul rand, dar sunt sute de mii de oameni care au murit numai in secolul trecut de mana lor in diversele conflice mai mult sau mai putin mediatizate din Asia, Africa si Orientul Mijlociu.

Un mesaj ar fi potrivit pentru ei ca raspuns la super-sensibilitatea lor pentru un subiect supra-alimentat de presa: mancati fratilor mai putin si uite asa aveti posibilitatea sa fiti eroi adevarati!

09.3.09

Americanul Linistit – Graham Greene

Dupa Omul nostru din Havana, a venit randul altei clasice scrisa de Graham Greene: Americanul Linistit.

Probabil la fel de faimos, Americanul se inscrie in modul concis si la obiect de a scrie al lui Greene, impanzit de umor fin si aluzii la diverse probleme sociale si politice. De data asta romanul este plasat in Vietnam, in miezul razboiului, Americanul simbolizand de fapt o natiune ajunsa acolo sa impanzeasca si alte meleaguri fara vreun drept real, sfarsind, la fel ca si in razboi, infrant.

O lectura rapida care mi-a placut si o recomand.

07.24.09

New York, marele mar

Primul si ultimul oras din aventura peste Atlantic a fost New Yorkul. Unul dintre orasele pe care nu le vazusem in State, dar mereu am vrut.

E dificil de descris New Yorkul. Cu bune si rele, e un loc care trebuie vazut, nu povestit. Nu seamana cu nici unul dintre orasele pe care le-am vazut pana acum, nici din Europa si nici din State.

Am ajuns intr-o vineri extrem de obositi dupa o noapte de nesomn, vreo 16 ore pe drum si cu minus 7 ore la bord. Ne-am cazat intr-un hotel asezat ideal pentru vizitat, intr-o camera mica, cu o priveliste tipic New Yorkeza: cladiri inalte :)

In cele 5 zile cumulat petrecute acolo am avut ocazia sa vedem destul de multe atractii clasice: Empire State, cladirea Chrysler, Rockefeller Center, Central Park, Metropolitan Museum of Art, Muzeul de istorie naturala (a fost fun sa il vad dupa A night at the museum :) ), Times Square, Macy’s, Village, Chinatown, podul Brooklyn, wall street si statuia libertatii de la distanta.

Impresiile mele despre oras sunt impartite. Pe de o parte mi s-a parut murdar, cu niste strazi mult mai rele decat oriunde in Romania, foarte aglomerat dar pe de alta parte m-a impresionat ce au putut face dintr-o insula relativ mica, cat de multe au putut construi si acum mult timp. E imposibil sa nu fi impresionat de numarul de zgarie nori pe metrul patrat. E un loc extrem de viu in care e imposibil sa nu gasesti ceva de facut, la orice ora din zi sau noapte.

E definitia pura a orasului. Nu exista oras mai oras decat New York :) Are tot ce iubesc urbanii si urasc cei ce prefera o suburbie.

Desi nu as vrea niciodata sa locuiesc in el, e un loc care trebuie si merita vazut.

Si niste poze :)

07.14.09

Los Angeles sau Dupa 5 ani

Lasand din nou impresia ca ma laud in vreun fel, am avut ocazia acum 5 ani sa lucrez in Los Angeles pentru 6 luni. Aventura de atunci s-a impartit in 2 parti fiecare de cate 3 luni, prima data mi-am facut veacul ca singurul roman din LA (noroc cu un coleg care era la vreo 200 km si ne petreceam in weekend), a doua oara impreuna cu alti 4 colegi de serviciu, asta fiind si partea mai distractiva bineinteles.

Era pentru prima data cand ieseam din tara, prima ocazie sa folosesc pasaportul sau prima plimbare cu avionul. Daca initial ma gandeam ca prima mea iesire va fi prin grecia sau turcia, trebuie sa recunosc ca am avut noroc. Am dat nas in nas cu America la sursa visului american, California.

Nu mai stiu sigur ce m-a uimit mai mult atunci. Intr-o ordine aleatoare au fost autostrazile, zgarie norii, camera de hotel de la etajul 25, biroul de la etajul 27 (parca), cat de grasi sunt americanii, cat de naspa e hollywoodul, cat de misto e venice beach si santa monica, cat de relaxata pare viata acolo, vremea care pare sa nu se schimbe niciodata (soare, fromus si nu excesiv de cald in fiecare zi) etc.

Ah si m-a mai uimit ca am reusit sa ma ingras 13 kg in 3 luni, lucru pe care nu il reusisem acasa in ani de zile :)

Dupa 5 ani m-am intors, pentru un concediu de data asta, impreuna cu Magda care a scris deja despre impresiile ei din LA. Primul lucru pe care am vrut sa il fac a fost sa ma intorc in centrul Los Angelesului, acolo unde mi-am petrecut eu majoritatea din timp acum 5 ani. Sa revad hotelurile la care am stat, sa revad cladirea de birouri in care am lucrat si sa refac drumul de la hotel la birou pe care il faceam zi de zi.

 

In afara de asta, orasul nu mi s-a parut prea diferit de atunci. Nici nu stiu ce ma asteptam sa vad dupa 5 ani, doar ca ma asteptam sa vad ceva schimbat.

Autostrazile au ramas la fel de multe si de aglomerate, viata la fel de relaxata (contrar cuvantului cu C), centrul la fel de gol dupa 6 seara cand pleaca lumea de la birou.

E tot ce am crezut eu ca inseamna America pentru prima data. Totusi, daca mi-am inchipuit ca vazand LA am vazut ce inseamna America, m-am inselat. Continuarea in postul urmator, despre New York :)

06.30.09

Las Vegas – reloaded

Urmatoarea oprire din plimbarea prin State, dupa Washington, a fost faimosul Vegas. Am stat aici si acum 5 ani (cand eram si eu tanar) si am avut ocazia sa vad ce s-a mai schimbat intre timp.

Vegasul e un oras cu totul altfel, e un mare parc de distractii pentru adulti. Este printre putinele orase din State unde ai voie cu alcool pe strada (altfel decat intr-o punga de hartie), un oras in care cluburile nu au ora de inchidere 2 noaptea cum e prin California, unde se pot intampla multe de (ne)povestit. Aici se intampla si actiunea lui The Hangover, apropo.

Pe cat de faimos pe atat de controversat, parerile despre Vegas pornesc de la “magic” pana la “kitsch” si toate au dreptate. Totul e o copie; dupa Paris, dupa Venetia sau o insula cu pirati, etc; o copie la scara mare pentru ca totul e grandios.

Cele mai mari atractii turistice sunt hotelurile si cazinourile in sine. Prima data cand am aflat asta m-am gandit automat: ce poate fi de vizitat intr-un hotel sau cazino? Eh, sunt destule. Cat sa ocupe vreo 2 zile pline de vazut chestii, asta intr-un ritm rapid cum am facut noi, cu repercursiuni serioase asupra picioarelor spre seara.

Chiar daca sunt in plina criza financiara in Vegas inca se construieste. Hoteluri cel putin la fel de mari, cu mii de camere, cazinouri la fel de pompoase.

Ma amuza totusi cum Vegasul devine o destinatie de “familie” unde supraponderalii de peste ocean isi aduc puradeii dupa ei, intr-un oras pornit de pe urma profiturilor din jocuri de noroc si impanzit de mexicani care impart pe strazi fluturase cu gagici care pot fi la tine in camera in maxim 24 de ore!!

E totusi o experienta cu totul altfel, merita vazut macar o data.

Poze aici.

06.29.09

“Socul” crizei

Eric Schmidt, CEO-ul Google, isi spune parerea despre criza si americani:

M-a socat faptul ca americanii au inceput sa economiseasca. Eu cred ca este doar un fenomen temporar. Americanii isi iubesc cardurile de credit. Daca oamenii sunt ingrijorati ca americanii nu vor mai cumpara, inseamna ca ei nu inteleg pe deplin psihicul americanilor

Doamne fereste, auzi la ei, sa economiseasca. Un adevarat soc :)

06.23.09

Washington

Desi primul oras din plimbarile prin state pe care l-am vazut a fost New York, il voi lasa la sfarsit printre povestiri, fiind si orasul din care am plecat inapoi spre casa.

Asadar Washington DC, orasul in care are vila Obama.

Am ajuns acolo intr-o duminica seara, cu masina din New York, dupa un drum de vreo 4 ore si ceva, intrand in oras prin suburbiile lui tipic americane. Am fost surprins sa vad ca populatia e majoritar de culoare, dupa cum apare si in pagina de wikipedia a Washingtonului. Mirarea mi-a disparut repede aducandu-mi aminte cine e presedintele si locatarul nr 1 al locului :)

Hotelul in care am stat era insa intr-o cu totul alta zona, mult mai cosmopolita, mai linistita, la distanta mica de casa alba si atractiile principale.

Primele 3 zile le-am petrecut muncind, la o conferinta, asta fiind si scopul initial al calatoriei peste ocean. Dar partea asta e plictisitoare, o sar.

Abia in ultima zi am avut ocazia sa vad cate ceva din capitala. Primul pe lista a fost Capitoliul, un fel de Casa Poporului mai mica, in care isi au sediul congresul si guvernul SUA. Asemenea oribilitatii noastre bucurestene, se putea vizita partial, dar aici gratuit, preluati cu un ghid relativ plictisit de poezia pe care trebuia sa o repete de cateva ori pe zi. M-a amuzat filmul de pregatire dinaintea turului, dintr-un mini cinematograf in care ti se prezenta pe scurt istoria capitoliului si termina culminant printr-o spalare de creier exemplara: god save the queen!!! aah pardon, america rulezz! :D

Apoi am mers pe jos spre Smithsonian. Initial traiam cu impresia ca Smithsonian este un muzeu, dar evident m-am inselat, fiind un institut care cuprinde si vreo 20 de muzee, asta numai in Washington. Neavand timp sa mergem la toate, am ales Air and Space Museum (din cauza mea evident). Magda a avut ocazia sa vada alte cateva, poate va povesti si ea pe blog :) Aici am vazut capsula cu care Apollo 11 a aselenizat in ‘69 (sau pentru sceptici, cu care americanii pretind ca aselenizat :) )

Dupa o gramada de mers pe jos am ajuns la Casa Alba. In apropierea ei am vazut o harmalaie de masini de politie si pompieri, crezand ca s-a intamplat cine stie ce. Era doar un accident intre 2 masini, dar fiind in apropierea casei albe masurile de securitate erau “putin” sporite. Casa Alba e o cladire alba (no shit). Ati vazut-o si voi prin filme si poze, cam asa arata si in realitate :) Ar fi fost interesant daca aparea Obama in pijamale, lucru care, in mod total neasteptat, nu s-a intamplat :)

Ca si impresie generala si personala, Washingtonul este un oras muult mai linistit decat New York sau chiar Bucuresti in care rareori dai de haosul urban, asta inclusiv la orele de varf. Are putine cladiri foarte inalte, in mare parte e un oras intins, foarte verde, ideal pentru pensionare :)

Ah si era sa uit de poze.

06.22.09

Gripa porcina la sursa

Inainte de a povesti despre orasele pe care le-am vazut si revazut prin State, simt nevoia sa povestesc celor interesati despre gripa porcina si reactiile de pe acolo, de la sursa.

In primul rand nu are nici o legatura cu haosul creat in Romania prin presa. Desi nu am stat foarte mult in fata televizorului pe acolo, seara cand o faceam ne mai uitam la stirile lor de pe diverse posturi si nu am vazut nici macar o, una, one stire despre asta!!
Sunt convins ca stiri despre asta erau si la ei, dar daca era cel putin la fel de mediatizat subiectul si la ei, in 18 zile dadeam si noi macar peste o stire despre asta.
Oamenii erau destul de relaxati si culmea, de cand am pus piciorul in New York am uitat complet de subiectul asta.

Ne-am adus aminte de gripa asta abia in Otopeni la controlul pasapoartelor cand nenea vamesul a intrebat-o pe Magda de unde vine si i-a inmanat un formular de completat. Pe mine nu m-au intrebat nimic, traiasca competenta controlorilor din Otopeni.

Inca o data foamea de senzational alimenteaza tampenia si placerea oamenilor de a se teme de diverse chestii.