American History X
American History X
Weekendul asta am avut parte de 2 filme cu adevarat bune. Nu stiu cu care sa incep, sa nu il nedreptatesc pe vreunul, asa ca o iau cronologic.
American History X e despre rasism, ura si razbunare. Asta pe scurt 
Mi-a placut foarte mult Edward Norton, care a avut 2 ani de exceptie cu filmul asta si apoi Fight Club. Mi-a placut modul in care e filmat, alternand secventele alb negru cu cele color, accentuand parca diferentele rasiale dar si 2 perioade diferite din viata unui om. Mi-a placut modul in care a fost povestita o actiune cu motiv rasist, altfel decat din perspectiva celor “asupriti” si cum a sustinut ideea ca naspa faci, naspa primesti.
Nu e un film pentru o seara romantica, e ceva mai complicat de atat
The Good, the Bad and the Ugly
The Good, the Bad and the Ugly
The Good, the Bad and the Ugly (1966)
Din cand in cand imi place sa ma mai uit la cate un film din top 250 IMDb. Sunt un mare fan al primelor 2 filme din top si intotdeauna am luat in serios filmele din topul asta, dupa cum zicea si pantagruel la un post anterior.
The good the bad and the ugly, din categoria spaghetti western (dupa cum bine m-a luminat Magda, ca eu habar nu aveam) , e pe locul 4 in topul asta cu o nota de 9/10.
E intruchiparea celui mai clasic western cu putinta din punctul meu de vedere. In principiu nu m-au dat niciodata westernurile pe spate, nu vroiam sa ma fac cowboy cand eram mic si nici nu ma bateam cu indienii in curte (indienii nostri erau originali, de la mama lor din India )
Filmul asta e tot western deci nu m-a dat pe spate povestea. Mi-au placut insa cateva chestii din el, oarecum separate de actiune in sine, cum ar fi accentul pe care l-a pus pe absurditatea razboiului de secesiune si a razboaielor in general, pe demnitatea umana, pe diferentele de caracter dintre cele 3 personaje.
Pentru cei care gusta filmele de gen, clar merita vazut. Iar pentru fete, Clint Eastwood de atunci era un fel de Brad Pitt mai dur, asa ca poate fi un plus
Lost in translation
Lost in translation
Daca au fost cateva zile libere, nu puteau sa lipseasca posturi despre filme
Am vazut 2 weekendul asta, primul fiind un mai vechi client de Oscar, Lost in translation, nominalizat la cateva categorii si castigand pentru cel mai bun scenariu original.
Pe scurt 2 americani straini unul de altul sunt in Tokyo cu diverse treburi si se simt un pic pierduti din cauze de instrainare si nu numai. Pe langa impactul diferentelor de cultura par sa fie si straini de propriile vieti.
Mie mi-a placut pentru ca mi-a adus aminte de o perioada de acum vreo 5 ani cand am avut parte de o calatorie similara, peste mari si tari, locuind singur intr-o camera de hotel pentru 3 luni. M-am identificat un pic cu starea de instrainare a personajelor. Desi situatiile personale nu se potriveau mi-am reamintit starile date de diferentele de cultura si distanta mare de casa.
Filmul e plin de metafore, cere rabdare pentru a fi inteles, ca multe dintre filmele de Oscar.
He’s Just Not That Into You
He's Just Not That Into You
He’s Just Not That Into You (2009)
Cel mai bun moment de evitat aglomeratia din mol de la film este clar luni la pranz. Am ajuns la film la ora 1 (cred ca era primul film care rula azi), era o persoana in fata la “coada” la bilete, inca o persoana la floricele si suc, si vreo 7-8 ametiti in toata sala, inclusiv noi Poti sta cu picioarele intinse pe scaunele din fata si te poti uita linistit la film fara ca vreun taran de mol sa vorbeasca la telefon. Foarte tare a fost ca noi facuseram rezervare de acasa, stresati probabil de zilele de weekend cand vrei sa vezi un film si cand am ajuns acolo, din toata sala, doar 3 locuri erau ocupate 
Acestea fiind spuse He’s Just Not That Into You este un film din categoria comediilor romantice, care aduna in distributie o adunatura impresionanta pentru un astfel de titlu. Oarecum pe principiul Love Actually (care mi-a placut mai mult) e o serie de povesti de amor intre diversi oameni care au legatura intre ei intr-un fel sau altul pana la final.
Mai sunt momente in care apreciez un film de genul asta si azi a fost unul dintre ele. Poate si atmosfera din cinematograf descrisa mai sus, dar per total mi-a placut, cu conditia sa nu va asteptati la mai mult decat vrea sa fie. E distractiv, e lejer si nu atat de cliseic dupa cum m-as fi asteptat, lasand loc de surprize. Deci pentru o seara de odihnit creierul e de recomandat.
Bolt
Bolt
O noua animatie de la Disney cu povestea unui catel care traieste pe pielea lui drama falsului de la hollywood, ca sa rezum un pic fatalist filmul 
E fun pentru o seara de stat acasa cand ai chef de ceva amuzant, dar nu m-a impresionat excesiv. Dupa parerea mea nu intra in categoria clasicelor de animatie 3D, cum sunt Shrek, Finding Nemo sau Ice Age, dar daca va e dor de o animatie, merge.
Seven Pounds
Seven Pounds Poster
Un nou film cu Will Smith in rol principal si regizat de acelasi Gabriele Muccino care a regizat si Pursuit of Happyness din 2006.
Ma asteptam, din cronici si pareri ale prietenilor, la un film foarte trist. Ma asteptam sa fiu profund impresionat de dramatismul povestii.
Partial asteptarile mi-au fost implinite. E o poveste trista, cu un final destul de previzibil, totusi, mai ales dupa prima jumatate a filmului.
Mi-a placut povestea, asta e sigur. Oricat de trista ar fi ea are si o urma de optimism si de revansare pentru greselile vietii.
Nu mi-a placut cum a jucat Will Smith. Parca a primit instructiuni ca din prima secunda a filmului sa aiba o figura trista. Am inteles, a suferit o tragedie, dar nu fiecare moment al vietii il petreci ca si cum abia ti s-a intamplat nenorocirea.
E un film bun pentru o seara in care esti plictisit, simti ca le ai pe toate si nimic de pierdut. E un film pentru cei care vor sa invete ce inseamna sa iti pese si de ceilalti, deci pentru noi toti cei care traim in orasele astea supra-aglomerate in care, decat sa faci un bine altcuiva, neinteresat, mai bine injuri in trafic, injuri pe blog, injuri peste tot.
Chiar daca e o poveste un pic supra-realista, poate da o lectie, macar in teorie.
Collateral
Collateral Poster
Initial motivul pentru care am vrut sa vad Collateral a fost sa imi mai aduc aminte de strazile din Los Angeles, plus ca reviewurile de pe imdb pareau sa il laude.
Cu placuta surprindere am descoperit un film care mi-a placut mult. Ca si poveste e ok, un asasin platit are de facut 5 “vizite” intr-o noapte si ia un taxi pentru asta.
Mai mult decat asta mi-a placut ideea filmului, care incepe printr-o discutie intre el si taximetrist:
17 million people. This is got to be the fifth biggest economy in the world and nobody knows each other. I read about this guy who gets on the MTA (metro) here, dies.
Six hours he’s riding the subway before anybody notices his corpse doing laps around L.A., people on and off sitting next to him. Nobody notices.
Ideea filmului e nepasarea pe care o simtim si noi pe plaiurile mioritice. Pe tot parcursul filmului crimele au loc fara sa ii pese cuiva din jur. E o poveste a indolentei din ziua de azi.
Pe langa asta mi-a mai placut si cum au jucat Tom Cruise si Jamie Foxx (cel din urma a si fost nominalizat la oscar pentru asta). Cred ca a fost una dintre cele mai bune interpretari ale lui Cruise, poate la egalitate cu cea din Vanilla Sky
Yes Man
Yes Man, Jim Carrey
Dupa atatea filme oscarizate a venit si vremea filmelor mai “usoare”.
Am asteptat cu interes aparitia lui Yes Man, fiindca ma amuza filmele lui Jim Carrey. Mi se pare unul dintre cei mai buni actori de comedie din generatia lui.
Yes Man se incadreaza in linia filmelor cu intamplari ciudate gen Liar Liar sau Bruce Almighty, in care personajul principal participa la un program de spalare de creier dezvoltare personala in urma caruia trebuie sa spuna “da” oricarei provocari sau oportunitati care i se va ivi.
O comedie ok, dar ca si rol pentru Carrey, The Truman Show ramane preferatul meu
Marley & Me si Bedtime Stories
De obicei scriu despre cate un film, azi avem bulk
Dupa cum arata si posterul, e un film potrivit pentru iubitorii de caini. Protagonistul filmului e un labrador adoptat de Jennifer Aniston si Owen Wilson. Si parcurg diversi ispravi din viata lor de familie. Un fel de comedie, bun de relaxat cu un film mai usor.
Bedtime Stories
Asta e un film clar pentru copii. Un unchi mai traznit (Adam Sandler) spune niste povesti nepotilor, ei completeaza povestile si cam ce spun aia mici se intampla a doua zi. Nu m-a dat pe spate, poate copiii ar fi apreciat altfel.
Doubt
Inca unul de pe lista de Oscaruri. Cu 5 nominalizari dintre care 4 pentru actori (rol secundar feminin x2, secundar masculin si principal feminin).
Actiunea are loc in anii ’70 cand, la o biserica/scoala catolica, preotul este acuzat de catre maici ca intretine relatii “nepotrivite” cu unul dintre copiii de acolo. Fara dovezi concrete, totul bazandu-se pe presupuneri si experienta de viata a personajului feminin principal, jucat de Mery Streep.
Toti cei 4 actori fac roluri foarte bune, isi merita nominalizarile. Filmul aduce o intriga interesanta pe un subiect foarte controversat, dar tinde sa plictiseasca pe alocuri.
Dintre Meryl Streep si Kate Winslet e greu de ales, clar. Dar fiindca cea de a doua a facut nu unul ci doua roluri importante anul trecut si eu as alege-o tot pe ea.
| Posted in Filme | No Comments »