De ce sunt turisti pe litoralul nostru
Sau mai bine zis de ce inca mai sunt. Ma refer strict la turistii romani, care aleg marea noastra in detrimentul Turciei, Greciei, etc.
E destul de clar ca serviciile noastre sunt varza. Preturile sunt cu mult mai mari pentru cazari cel mult mediocre, serviciul in hoteluri si restaurante poate fi descris doar ca un dispret fara de client, infrastructura .. nu e si tot asa pana la adanci batraneti.
Mie imi vin in minte 2 cauze principale pentru care inca turismul mioritic de la Marea Neagra nu e in faliment:
1. Lipsa alternativei. Poate ca primesc tichete de vacanta, financiar nu isi permit decat ceva aproape, eventual in camping, poate ca au copii si e mai la indemana marea noastra din cauza distantei, intelegeti voi ideea. La limita ar fi si factorul turismului de weekend, din cauza distantei, dar si pana in Bulgaria cred ca timpul petrecut in masina e cam acelasi.
2. Ii vom spune factorul X. Care insumeaza tot ce inseamna confortul psihic al apartentei la o comunitate cunoscuta, familiara. Cu alte cuvinte nea Gigi si Sorinel Pustiu’ Mirobolant aici se simt bine. Aici pot epata, aici se pot afisa cu Bentleyul, aici pot face furori si pot asculta maneaua in galagie. Aici se pot da in petec in toate modurile posibile incepand de la afisarea burtei langa gratarul din camping acompaniat de manele si pana la sticle de mii de euro in cluburile de basini fite din Mamaya (Mamaia e soo yesterday).
Factorul X lipseste aproape cu desavarsire afara. Gigi si Sorinel, iesiti din ecosistemul lor, devin niste anonimi ajungand din nou la nivelul real al dezvoltarii lor cerebrale. Nu numai ca vor fi ignorati in aceste alte zari (moment in care incep si ei sa devina oameni relativ normali), ba chiar vor fi marginalizati, revenind cu coada intre picioare acasa, unde isi vor jura ca litoralul nostru e cel mai frumos, pentru ca strugurii sunt acri rau.
PS: Sustin in continuare ca turistii romani nu sunt cei mai tampiti si ne-educati turisti din lume, poate nici pe aproape 
Cat de mari suntem?
Pe o nota un pic mai serioasa fata de Clipu’ de vineri, tindem sa ne dam o importanta prea mare propriilor griji si gargauni. Stiu, toti suntem buricul universului, mai ales eu, dar daca stai un pic si te gandesti, esti prea mic pentru locul asta, prea insignifiant.
Uite mai jos niste chestii un pic mai mari decat (altered) egourile noastre
Tataaa!!
Amintiri cu stele
Ca tot m-am pornit cu amintiri din copilarie trec de la Cartea din debara la o alta perioada a copilariei mele, undeva pe la inceputul liceului.
Postul asta a fost inspirat de aniversarea a 40 de ani a primilor pasi pe luna cu ajutorul lui Apollo 11.
Sa revenim aproximativ prin 1996-97, cu alte cuvinte clasa a 10a. Spre deosebire de prezent atunci pustii de liceu mai dadeau si pe la biblioteca. Majoritatea nu de bunavoie, ci pentru ca aveau de citit diverse carti pentru ora de romana. Cea mai frecventata era biblioteca judeteana (din Targoviste) fiindca era cea mai “bogata”.
Asa am inceput si eu sa ajung pe acolo, mai degraba chinuit de asta decat incantat (pe atunci nu imi placea sa citesc prea mult). Colectia de beletristica se afla la parterul bibliotecii, acolo mergea toata lumea, acolo mergeam si eu de fiecare data, fara exceptie.
Pana intr-o zi cand am fost nevoit sa imprumut o culegere de matematica (yeeee) asta aflandu-se la etajul 1, where no one has gone before in afara de bibliotecari probabil 
Sala de stiinte era o sala pustie, cuprinsa de o liniste cumplita. Printre rafturi de matematica am dat si peste una din iubirile mele din liceu. Nu semana deloc cu Pamela Anderson (da, stiu, dar atunci Baywatch era in voga!), era mai degraba in varsta si prafuita. Si avea un nume ciudat: astronomia!
De atunci tiparul vizitelor mele s-a schimbat total. Ma indreptam glont spre etajul 1 sa ajung din nou in linistea aia cumplita sa dau nas in nas cu carti de astronomie. Daca stau bine sa ma gandesc nu cred ca am vazut in 2-3 ani mai mult de 10 oameni acolo. Nu in acelasi timp, in total!
Da, nu eram unul dintre copiii “cool” (chiar daca ma uitam la Beverly Hills!!), nici nu aveam vreo viata sociala fantastica, dar eram fascinat de ce descoperisem la etajul 1 al bibliotecii. Adica eram un geek 
Asta iarna, dupa vreo 12 ani de asteptare, am primit de la Magda primul meu telescop, retraind bucuria de atunci
| Posted in Diverse aberatiuni, Filosofie de buzunar | 16 Comments »
Coraline
E un desen animat in stil 3D care mi-a adus aminte de The Nightmare Before Christmas asta probabil fiindca si regizorul a fost acelasi Henry Selick
Stilul nu e tocmai al unui Disney sau Pixar, ar putea fi considerat ciudatel de multi, dar mie mi-au placut atat Nightmare cat si Coraline.
E povestea unei fete cu parinti prea ocupati sa mai aiba timp si de ea, care isi creeaza o lume paralela unde totul e asa cum ar vrea.
Nu l-as pune in categoria celor mai bune animatii pe care le-am vazut, dar se apropie destul de tare.
Eu i-am dat un 8/10.
Clipu’ de vineri
Inauguram o noua categorie, clipu’ de vineri. Cate ceva fun pentru fiecare sfarsit de saptamana
Vinerea asta o mostra de umor subtil. Ca tot ne facem noi griji pentru toate rahaturile, din cand in cand merita sa ne mai gandim si la chestii mai importante. Enjoy!
Cum sunt romanii cand calatoresc
Calatoria cu avionul peste Atlantic dureaza destul de mult, pe oriunde ai lua-o. Cel putin 7-8 ore tot face, poate din Londra sa dureze mai putin.
Asa ca lumea trebuie sa isi faca de lucru, mai ales cand avionul este mai vechi si ai la dispozitie doar un televizor mic si antic la fiecare 50 de oameni (exagerez, da chiar era antic ). Multi aleg sa citeasca o carte, sa doarma, o revista, o conversatie cu vecinul de scaun, etc.
Mai sunt unii, insa, care sunt atat de entuziasti si emotionati incat trebuie sa isi tempereze cumva trairile mirobolante. In loc sa fumeze o iarba ca oamenii normali, acestia aleg mai mereu misterioasele cai ale alcoolului. Si unii sunt atat de emotionati incat doar o betie buna le poate rezolva starea, mai ales ca in 8 ore au si timp sa se trezeasca.
Un astfel de gentilom am intalnit si noi pe cursa Praga – New York, vadit emotionat de importanta aventurii sale, incat dupa cateva minute de la decolare savura din plin cateva beri.
Problema a aparut cand s-a ridicat de pe scaun. La inceput a reusit. Dupa alte cateva (zeci de) beri turbulentele il impiedicau sa isi mai tina echilibrul. Turbulentele interne, pentru ca avionul mergea destul de drept pentru noi ceilalti.
Punctul culminant a fost impartit in doua si va voi povesti cu incetinitorul, pentru efect. Inchipuiti-va de acum faza in slow motion, el razand (impreuna cu un alt barbat emotionat), un raset infundat si compus din sunete de frecvente joase, se clatina putin si foaaarte incet isi schimba pozitia din verticala la o orizontala perfecta, intre randurile de scaune, amortizand socul pentru ca era destul de corpolent. Mai fabulos a fost momentul in care berea pe care o tinea in mana stanga i-a scapat de sub control imprastiindu-se peste nefericita calatoare din vecinatatea lui.
Ce legatura are povestea asta cu titlul? Pai multi banuiesc ca turistul era un roman, pentru ca turistii romani sunt niste tarani ne-educati, plecati de la curu’ vacii sa vada America. Ei bine nu era asa. Gentilomul era ceh, get beget, blond ca berea pe care o bause. Cehii or fi zicand despre ei ca sunt niste tarani?
Los Angeles sau Dupa 5 ani
Lasand din nou impresia ca ma laud in vreun fel, am avut ocazia acum 5 ani sa lucrez in Los Angeles pentru 6 luni. Aventura de atunci s-a impartit in 2 parti fiecare de cate 3 luni, prima data mi-am facut veacul ca singurul roman din LA (noroc cu un coleg care era la vreo 200 km si ne petreceam in weekend), a doua oara impreuna cu alti 4 colegi de serviciu, asta fiind si partea mai distractiva bineinteles.
Era pentru prima data cand ieseam din tara, prima ocazie sa folosesc pasaportul sau prima plimbare cu avionul. Daca initial ma gandeam ca prima mea iesire va fi prin grecia sau turcia, trebuie sa recunosc ca am avut noroc. Am dat nas in nas cu America la sursa visului american, California.
Nu mai stiu sigur ce m-a uimit mai mult atunci. Intr-o ordine aleatoare au fost autostrazile, zgarie norii, camera de hotel de la etajul 25, biroul de la etajul 27 (parca), cat de grasi sunt americanii, cat de naspa e hollywoodul, cat de misto e venice beach si santa monica, cat de relaxata pare viata acolo, vremea care pare sa nu se schimbe niciodata (soare, fromus si nu excesiv de cald in fiecare zi) etc.
Ah si m-a mai uimit ca am reusit sa ma ingras 13 kg in 3 luni, lucru pe care nu il reusisem acasa in ani de zile
Dupa 5 ani m-am intors, pentru un concediu de data asta, impreuna cu Magda care a scris deja despre impresiile ei din LA. Primul lucru pe care am vrut sa il fac a fost sa ma intorc in centrul Los Angelesului, acolo unde mi-am petrecut eu majoritatea din timp acum 5 ani. Sa revad hotelurile la care am stat, sa revad cladirea de birouri in care am lucrat si sa refac drumul de la hotel la birou pe care il faceam zi de zi.
In afara de asta, orasul nu mi s-a parut prea diferit de atunci. Nici nu stiu ce ma asteptam sa vad dupa 5 ani, doar ca ma asteptam sa vad ceva schimbat.
Autostrazile au ramas la fel de multe si de aglomerate, viata la fel de relaxata (contrar cuvantului cu C), centrul la fel de gol dupa 6 seara cand pleaca lumea de la birou.
E tot ce am crezut eu ca inseamna America pentru prima data. Totusi, daca mi-am inchipuit ca vazand LA am vazut ce inseamna America, m-am inselat. Continuarea in postul urmator, despre New York
Home
Home este un documentar despre pamant si om. Porneste povestind despre aparitia vietii, evolutia omului si a agriculturii, ajunge la modificarile grave pe care le aducem planetei si consecintele lor, incercand totusi sa termine intr-o nota mai optimista, dar un pic fortata pentru ca nu se compara cu partea negativa.
Tot documentarul este filmat din aer (elicopter, avion, etc.) Imaginile sunt superbe si e pacat sa nu vezi filmul asta in high definition sau poate la cinema.
Am scris si eu cateva articole pe tema consumului de resurse si dorinta omului de a secatui planeta asta, deci probabil nu e o surpriza ca mi-a placut mult documentarul asta.
Uitati-va la el, sunt lucruri de invatat de acolo, sau macar de reamintit pentru cazurile in care nu mai realizezi ca esti si tu unul dintre vinovati.
Nota mea: 9/10
Ice Age: Dawn of the Dinosaurs
Ice Age: Dawn of the Dinosaurs
Si nu oricum, ci in 3D
Nu e usor sa fii continuarea unor 2 parti de succes, dar uite ca Ice Age 3 a reusit sa se apropie.
Daca ma intrebi pe mine, Ice Age 2 ramane cel mai bun din seria celor 3, primul pe locul 2 si al 3lea pe ultimul loc, dar la destul de mica diferenta unul de celalalt.
Am ras destul de bine, stilul e acelasi si e foarte bine ca a ramas asa, veveritoiul ramane punctul forte in continuare si merita vazut.
Dintre toate filmele 3D de pana acum, Ice Age 3 mi-a parut de cea mai buna calitate, probabil tehnologia a mai avansat si aici. Daca la primele dura ceva sa ma obisnuiesc cu ochelarii si modul lor de focalizare, acum a fost chiar natural si nu au obosit ochii deloc.
Nota mea: 8/10
17 Again
Pregatiti-va pentru cateva posturi la rand despre filme, a fost un weekend fructuos
Primul e 17 Again si de la inceput va spun ca e si cel mai slab dintre ele.
O comedie foarte usoara, atat de usoara incat la un momentan plutea undeva prin aer de nu mai puteam sa o urmaresc
Clisee din plin, incepand de la povestea atletului american din liceu, frumos cu spume, care o lasa gravida pe prietena lui blonda si americana, frumoasa cu spume la gura si ea. Si renunta la sport ca peste ani sa regrete alegerea, moment in care se intoarce in trecut. Uaaa banuiesc ca e prima data cand auziti si de asta.
Nota mea: 3/10
| Posted in De zi cu zi, Filosofie de buzunar | 3 Comments »