Am citit postul asta al lui Dono, despre o tanti menajera care pune criza pe seama excesului, dar are nevoie de un aragaz de 40 de milioane si un televizor de la Sony in sus (oare cat castiga o menajera??).
Si mi-a declansat un gand mai vechi, referitor la perceptia valorii, mai ales intr-o tara ca Romania (iesita de relativ putin timp de sub comunism, cand am fost privati de o gramada de chestii, etc etc, stiti deja povestea).
Cred ca, in continuare, nu vom putea sa “strangem cureaua” cum ar trebui in vremuri mai grele, pentru ca suntem inca disperati sa cumparam chestii pe care parintii nostri nu le-au putut avea. Nu avem bani pentru ele, dar nu-i bai ca facem credite. Am putea cumpara un Samsung in loc de Sony, dar ce pana mea, chiar daca nu imi dau seama de diferenta tehnica intre cele 2, trebuie sa iau Sony ca da mai bine. Ce daca televizorul costa mai mult decat salariile pe 2 luni adunate. Rata e mica, daca luam pe 10 ani. Merge.
Cu alte cuvinte, in tarile “in curs de dezvoltare” (sa le zicem “creshe”), cum e si cazul nostru, exista o perceptie distorsionata a valorii, eufemistic vorbind. Pragmatic vorbind, habar nu avem ce inseamna valoare. Apetitul pentru lux in “creshe” e foarte ridicat comparativ cu puterea lor de cumparare, pentru ca oamenii nu stiu inca sa cumpere ce le e necesar si numai atat. Mai amuzant e, ca atunci cand ajungem intr-o tara mai evoluata un pic, aia ni se par niste zgarciti.
Parca vad un dialog intr-un magazin de electronice:
Clientu’ – Uite colea frate Samsungu asta e 700 de euro, Sonyu e 900.
Vanzatoru’ – Da, stimate client, Sony are motorul Bravia pentru culori, si o luminozitate sporita cu 30% fata de Samsung.
Clientu’ – Nu stiu frate ce-s alea, da ce mai conteaza 200 euro in plus la televizoru’ ala, deja e 700 un samsung, merge si 900 ca e sony, ce req. Moare astia din bloc cand or vedea ca vin cu Sony acasa. Dati-mi 2 va rog! Unde fac si io ratele?
Sa traiti bine (pe credit)!
Articole asemanatoare:
follow:
Leave a Reply