12.7.07

Seara lui Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime. Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

12.6.07

Un strop de copilarie

Mai tineti minte? Asta era undeva prin clasa 1:

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/peulita.php

12.5.07

Asami

Restaurant japonez, in zona Magazinului Victoria.

Mancare foarte buna si spectaculoasa in acelasi timp, amenajare interioara cu gust. Gatire la masa dar cu bucatari romani, rapind un pic din specificul japonez. Sushi excelent, piept de rata cu sos teryiaki la fel de gustos, si un final “fierbinte” cu banane flambate cu inghetata.

Preturi destul de piperate dar merita incercat macar o data.

http://www.asami.ro/

12.5.07

Iubire etc

Citat din cartea lui Julian Barnes – Iubire etc.:

“Am spus ca ceea ce descoperi nu este neaparat ceea ce doresti. Haideti sa luam iubirea. Nu e asa cum am crezut ca va fi. Suntem de acord? Mai frumoasa, mai urata, mai lunga, mai scurta, supraestimata, subestimata, dar nu asa cum am crezut. In plus, e diferita pentru persoane diferite. Si e un lucru pe care il invatam incet: cum e iubirea pentru fiecare dintre noi. Cata avem in noi. La ce suntem dispusi sa renuntam in schimbul ei. Cum face de supravietuieste. Cum moare. Pe vremuri, Oliver avea o teorie: iubire etc. Cu alte cuvinte, lumea se imparte in oameni pentru care iubirea este totul, iar restul existentei este un simplu “etc.”, si oameni care nu pun destul pret pe iubire si pentru care partea cea mai incitanta a existentei consta in “etc.”.”

12.3.07

Elements of Life

Sambata seara, iesit in oras, ceva mai diferit de data asta.

Am fost la Tiesto. Ascult muzica de genul asta, dar nu pot spune ca sunt un fan inrait, iar intrebarea care mi-a aparut in minte inainte sa merg a fost daca voi putea rezista 4-5 ore pe un ritm oarecum asemanator.

Am fost placut surprins pana la urma: spectacolul a fost antrenant, inevitabil te facea sa te misti in ritmul muzicii. Tema albumului fiind elementele vietii si efectele speciale de sunet, lumina, foc si aer au fost la inaltime. Focul a fost cel mai spectaculos de departe, dar a lipsit un efect special pentru pamant (ma gandesc cum ar fi putut face asta :) ) Am plecat pe la 4:30 dimineata pana la urma, raspunzandu-mi la intrebarea de mai sus.

Asadar, chiar daca nu sunteti dependent de genul asta de muzica, experienta merita traita cel putin odata. Mai jos si o mostra de show.

YouTube Preview Image

Tags: ,
| Posted in Chestii fun | 1 Comment »