In seara asta am vazut pentru prima data clasicul “It’s a wonderful life” din 1946 cu James tewart in rolul principal.
Prima jumatate a filmului prezinta viata unui anume George Bailey, un om normal dintr-un mic oras american.
A doua jumatate prezinta paradoxul uman de a nu realiza propria “avere” decat in momentul in care aceasta dispare.
Experienta asta probabil au trait-o majoritatea dintre noi. Din fericire George Bailey are prilejul sa se bucure din nou de propria avere in finalul filmului, fapt care nu se intampla de cele mai multe ori in viata reala.
De cele mai multe ori avem, nu realizam ce avem, pierdem si invatam din asta pentru data viitoare cand vom avea; cateodata nici macar asta nu se intampla, dar asta e cazul cel mai trist.
Sunt si situatii in care primim a doua sansa. Nu se intampla intotdeauna dar tocmai din asta cred ca ar trebui sa fim mai toleranti, sa incercam sa acordam a doua sansa de cate ori avem ocazia.
“Nu stim ce avem decat cand pierdem” sau “omul isi doreste doar ce nu poate avea” s-ar putea transforma incet in “omul isi doreste si ce nu poate avea, dar stie sa aprecieze ce are pentru a nu-si pierde averea”.
O poveste de viata si o interpretare de apreciat a lui James Stewart. Un film bun in special pentru perioada din
jurul Craciunului, din care putem invata cate ceva.
Pentru ca pana la urma: viata asta e minunata.
Articole asemanatoare:
follow:
Leave a Reply