06.22.07

Cativa pasi..

walkSaptamana trecuta am dus masina in service. Nimic grav dar trebuiau reparate cateva zgarieturi primite cadou de la frustratii din Bucuresti.

Tragedie mare, deh, fara masina 10 zile e la fel de rau ca si cum ai pleca de acasa fara telefon. Cum ma mai plimb eu pe unde am chef?; trebuie sa merg cu metroul la serviciu, pe scurt e nasol.

Bineinteles ca, de cateva ori, comoditatea m-a impins sa iau si taxiul in cazurile in care nu puteam lua metroul. Comoditatea se traduce si in lene, tot de cateva ori :))

Pana intr-o seara. Eram pe la Plaza din Drumul Taberei, era ora 22:30 iar afara erau cam 25 de grade cu un vant usor ce adia racorindu-ma dupa o zi destul de torida.

Ce-ar fi daca as merge pe jos? Stau in Vitan asa ca era ceva distanta. Sa fi tot fost vreo 7-8 km.

Zis si facut. O iau incet spre razoare pe timisoara. Probabil de aici incolo cei care ma vor considera nebun se vor opri din citit. Asa ca ramanem numai noi, astia dusi cu pluta.

Nici nu stiu cat am facut pana am ajuns la Eroilor. Dar drumul asta pe jos a fost revelator. Eu unul nu stiu de cand am mai mers atat pe jos. Probabil de cand bateam drumul spre liceu.

A fost unic! Abia acum am avut timpul si dorinta de a vedea lucrurile pe langa care treci cu masina fara sa vezi nimic de fapt. Un tei inflorit, oameni plimbandu-se seara, academia si platoul ei din fata unde se intalnesc diversi, o banca luminata pe marginea strazii, asfaltul moale de la caldura din timpul zilei, un telefon public (nici nu stiam ca mai exista), atat de multe lucruri pe care daca le-as povesti aici as consuma ceva pixeli.

Relaxant, revelator, singur cu gandurile tale, observi orice detaliu pe care vrei sa il vezi daca deschizi ochii, sanatos, fiecare ii spune cum vrea dar mersul pe jos poate fi o experienta chiar misto, si la indemana oricui oricand.

Asa ca daca esti in cautarea unui moment de liniste, in care tot ce iti doresti e sa nu te gandesti la nimic, doar sa te uiti in jur, iti recomand o mica plimbare pe jos.

06.18.07

Un inceput reluat

Nume nou, acelasi blog.

In curand site-ul se va modifica, dar pentru inceput ramane tot un blog.

Spor la comentat!

06.18.07

Curcubesti sau nu curcubesti?

curcubeuLa ce te gandesti cand vezi un curcubeu?

Mai ales cand vezi un curcubeu duminica seara intorcandu-te din weekend, un pic intristat de ziua ce urmeaza de mailurile si telefoanele de rigoare.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand vad un curcubeu intr-o astfel de zi nu ma pot gandi la altceva decat ca va urma o saptamana de exceptie.

Mailurile vor veni, mailurile se vor duce, telefonul va suna, telefonul se va inchide, dar momentul asta de curcubesc e magic. Oricat se incearca reproducerea lui pe un computer, frumusetea naturala a unui curcubeu nu se compara cu nici o imitatie digitizata, mai ales cand respiri aerul proaspat de dupa o ploaie.

Deci cand vezi un curcubeu intr-o duminica seara tu ce faci? Curcubesti sau nu curcubesti?

06.18.07

Stress si puncte

Daca mergi in fiecare zi cu masina/metrou/tramvai prin Bucuresti postul asta este pentru tine.

Suna ceasul. E 8:00. Deci urmeaza sa dau snooze de cel putin inca 4 ori pana se face 8:40. Gata deja am dormit prea mult.

Mecanic imi urmez ritualurile de fiecare dimineata: baie, bucatarie, baie, dormitor. The usual shit. Curios, dar ritualurile astea sunt mai exacte decat orice altceva fac in timpul zilei. Banuiesc si din timpul noptii.

Calm si inca adormit ies pe usa. Azi ma duc cu masina, nu de alta dar e prea luni sa merg cu metroul.

De pe aleea linistita din spatele blocului ajungi in infern. De la extaz la agonie. Claxoane, injuraturi, semne obscene. Linistea diminetii a disparut in mai putin de 60 de secunde.

Sa ma stresez? Neah. Nu are rost. Doar e luni. Si la urma urmei claxoanele sau injuraturile nu imi sunt adresate.

Imi incep questul. Creatorii de jocuri PC de la noi chiar nu isi dau seama ce super-idee trece pe langa ei in fiecare zi: un joc bazat pe traficul din Bucuresti. Adrenalina la maxim, sport extrem! Ecstasy e mic copil pe langa transpiratiile care te trec cand la geamul din stanga iti apare din senin o roata de camion mai apropiata decat ultima tipa pe care ai sarutat-o.
Mult prea intim pentru dimineata asta.
Omuletii de la volan chiar pun suflet in jocul asta: fiecare pieton claxonat: 10 puncte, fiecare injuratura: 25 de puncte, iar daca concurentul din trafic ia o bordura din cauza ta: 100 de puncte. Cat de tare!

Sa ma stresez? Neah. Nu are rost. Doar e luni. Si la urma urmelor nu face nimeni puncte de pe urma mea inca.

Ajung la prima intersectie. E trecerea de la level 1 la level 2. Monstrul de asfalt trebuie sa cedeze. La intrarea in intersectie sunt 4 benzi. La iesire numai 2. Test de supravietuire, nu alta. Pe langa proba de foc apare si provocarea surpriza: pe dreapta dupa intersectie e statie de autobuz iar semafoarele nu functioneaza. Ce poate fi mai palpitant???
Dreptul imi leviteaza deasupra acceleratiei in speranta culoarului izbavitor. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, inainte e liber si apas! Multimea e in delir (in afara celui din spate care e blocat de autbuzul care pleca din statie).

Am trecut la level 2. Numarul de vieti e intact dar multa din stamina s-a consumat. Pun niste muzica relaxanta si pornesc la cucerirea semaforului urmator.

Sa ma stresez? Neah. Nu are rost. E luni. Si la urma urmelor am trecut la level 2. Restul e floare la ureche.

Ajung la Rosetti. Concurentul de pe banda din stanga e mai adormit decat mine. Bolidul incepe sa traga dreapta amenintandu-mi scutul. Accelerez sa evit intimitatea si ii ating oglinda. Mi-a luat 25 de puncte: deschide geamul si revarsa dulcegariile asupra mea. E tare tipul. A facut el 25 de puncte? A facut! Probabil ca s-a si trezit din somn acum. Ma bucur ca l-am putut ajuta.
Pentru asta am primit bonus surpriza: avansezi la level-ul urmator.

Sa ma stresez? Neah. E luni. Si la urma urmelor am ajutat pe cineva sa se trezeasca si sa mai stranga niste puncte.

Ajung la serviciu. Macar am loc de parcare. Observ o zgarietura pe aripa din fata. Ce sa-i faci? Am terminat jocul, e timpul de un refill de stamina.

Maine merg cu metroul. Sau poate ca nu. E prea distractiv Bucurestiul asta.

Tu te stresezi? Neah. Nu are rost. E doar un drum. E soare afara si poti face ce vrei tu. Zambeste, nu te stresa si lasa-i pe ei sa stranga punctele.

06.18.07

Un pic despre ore suplimentare

Un subiect foarte interesant a strabatut IP-urile cautandu-si linistea in urma cu cateva saptamani: moartea tinerei manager de la E&Y datorita suprasolicitarii la serviciu.
Fiind un adept al orelor suplimentare ocazionale nu pot pierde ocazia de a mai rascoli un pic motoarele de cautare la auzul cuvintelor cheie overtime, ernst&young, etc.

Am spus ca sunt adeptul orelor suplimentare ocazionale. Ce inseamna asta pentru mine este ca plecatul zi de zi la ora 17:30, sau cand se termina programul fiecaruia, denota lipsa de interes, lipsa de pasiune in ceea ce faci sau pur si simplu ca te uiti la ceas din 5 in 5 minute incepand cu ora 4 asteptand sa te scufunzi in traficul infernal din Bucuresti.

Ce inseamna pentru ceilalti, asta fiecare isi poate imagina.

Din punctul meu de vedere programul se incheie atunci cand simti ca ai terminat ce ti-ai propus pe ziua respectiva, in totalitate sau partial, dar sa pleci linistit spre casa, renuntand la orice grija legata de birou. Azi poate fi la 5:30, maine poate fi la 7 si asa mai departe.
Orele suplimentare repetate in fiecare zi nu intra in conceptul de mai sus. Asta inseamna dezechilibru, extenuare, lipsa unei vieti propriu-zise pentru care ar trebui sa muncim ca sa o avem.

Inseamna ca traim sa muncim, si nu invers, deci tristete pana la capat.

Si dupa cum citeam intr-o zi pe un site, repetarea asta obsedanta a overtime-ului o fac mai ales femeile, din dorinta de a razbate intr-o lume a barbatilor dar si pentru ca, prin natura lor, femeile sunt mai perseverente si mai ambitioase decat noi, barbatii.

Ce le lipseste celor ce isi servesc cina la serviciu? Dupa parerea mea, marele absent este organizarea pentru cei mai multi dintre ei. Pentru ca abia acum invatam ce inseamna corporatii, capitalism, etc multi dintre ei muncesc mult dar foarte neproductiv. Accent pe cantitate si nu pe calitate. Si cum organizarea e responsabilitatea sefului, putem vedea si de ce avem nevoie de experienta expatilor si de aceea, cand am ocazia, incerc sa invat cat mai mult din experienta lor in loc de barfe ieftine la o tigara in fata firmei, si oftica exprimata prin “cati bani o lua si asta ca o freaca pe aici”, “cine e si fraieru asta de vine sa ma invete pe mine ce sa fac” sau mergand pana la aluzii rasiste sau xenofobe.

Ajungem in felul asta la un alt subiect delicat, cuprins si in intensele dezbateri pe tema fetei respective: promovarea. La noi in capitalismul asta infantil, toata lumea vrea sa fie manager.
Si cei mai multi dintre cei care vor asta nu au nici cea mai mica idee ce inseamna. Toti stiu doar ca managerul e cel care face ce vrea si care are un salariu mai mare decat ei. Problema tot din capitalismul mioritic, in care cazurile de manager cu salariu mai mic decat subalternul sunt aproape inexistente, desi absolut normale prin zarile vestice, unde un specialist cu adevarat bun castiga in dese cazuri mai mult decat seful sau direct.
Astfel ca mai toti vor sa ajunga manager, desi habar nu au ce sa faca cand ajung acolo. Deci putem spune ca vom avea o ierarhie capitalista in momentul in care nu toti vor sa ajunga sefi, si sunt mai atenti la ce abilitati au, vor vrea sa le dezvolte si sa ajunga unde sunt buni sa fie.
Daca luam cazul fetei suprasolicitate se vede treaba ca era manager si avea vreo 2-3 echipe in subordine. Ori daca stiu eu bine un manager bun stie sa delege. Cum nu am vazut vreun post sau vreun articol al unui membru al echipei ei care sa se planga de munca prea multa, imi imaginez ca promovarea ei ca manager nu a avut nici o legatura cu aptitudinile ci doar cu volumul muncii, rapoarte la timp, raspuns la mailuri cand trebuia, etc.

Destul pentru postul asta, nu de alta dar e 19:30 si sunt inca la birou :))

Va doresc ore suplimentare cat mai placute, si lasati serviciul la birou ;)