Altered Ego

A fost o perioada (undeva acum 2 ani) cand adaugam cu spor diverse bloguri in reader, fiind oarecum interesant de unversul mirific al bloggingului. Era ceva nou, citeam pareri diferite despre diverse subiecte de zi cu zi.

De cateva luni (de cand scriu si rar) am inceput sa manifest simptome de saturatie blogosferica   Prea multa informatie care nu ma ajuta se strangea in fiecare zi la categoria unread items.

Eram abonat la piticu, piticigratis, dono, visurat, cabral, arhi si inca vreo cativa bloggeri “generalisti”. Fara sa incerc sa denigrez in vreun fel munca lor, informatiile de acolo sunt in proportie de 99% complet inutile pentru mine. Sunt alti oameni care probabil considera in vreun fel ca articolele respective le aduc ceva pentru care merita sa isi petreaca timpul acolo.

Parerile celor mai multi dintre bloggeri mi se par neavizate si lipsite de vreun motiv sa cred ce scrie acolo (cu exceptia bloggerilor de nisa, care au legatura cu domeniul despre care discuta: Manafu, Kapra, Voicu, Radu Georgescu, bookblog).

Asa ca am decis sa fac o mare curatenie in reader: doar blogurile unor prieteni, cateva de nisa, niscaiva chestii distractive, carti si filme noi si cam atat. Singurul blog generalist la care mai sunt abonat ramane zoso, pentru amuzament si uneori pentru cele 10 procente de informatii care sunt utile

Pornind de la asta, am decis sa schimb si modul in care scriu aici. Si anume voi scrie mai rar (poate o data, de 2 ori pe saptamana), dar numai despre ce consider ca poate avea un efect benefic asupra unui potential vizitator. Sa ii spun o parere despre ceva cu care chiar am legatura (un film vazut, o carte citita, etc).

Pe langa asta o sa se observe probabil si marirea numarului de cuvinte alocat unui post De obicei nu vorbesc mult, asa ca voi recupera aici Asta pentru ca subiectele pe care vreau sa le abordez nu pot fi povestite in doar cateva randuri. O fi si asta o nisa, aia a oamenilor care prefera sa fie plictisitori prin lungimea unui articol

Urmeaza sa schimb si tema, cu una mai permisiva cu textul decat cu widgeturile. Fara SEO, fara link exchange, voi da linkuri doar catre resurse de documentare suplimentara gen wikipedia sau surse.

Asta probabil va insemna si fara trafic Sa vedem ce va iesi.

Dupa ce Cosmin a scris aici despre film a venit si randul meu

Nu voi scrie doar 2 cuvinte despre film (cum faceam pana acum), voi incerca sa detaliez un pic diversele componente care mie mi-au creat impresia generala despre el.

As incepe cu scenariul. Scriam acum ceva vreme despre Dune. Vazand Avatar am avut o puternica senzatie de deja-vu. Incercand sa evit spoilerele, ideea de baza a povestii este, in esenta, ne-originala. Pe langa Dune sunt foarte multe legende, povesti (Winnetou, Pocahontas, etc), chiar si alte filme, care au fix acelasi subiect si care il dezvolta si duc la capat exact in acelasi mod: invazia oamenilor (sau a vreunei tabere mai “dezvoltate”) intr-o lume noua pentru ei cu singurul scop de a exploata resursele naturale, ignorand orice regula de bun simt. Inclusiv legatura stransa a Na’vi-lor cu natura este la fel de inspirata din alte povestiri.

In jurul unei vechi idei repovestite, dar nobila, s-a construit scenariul lui Avatar.

Efecte speciale: e un film care isi merita banii exact pentru capitolul asta. Lumea creata de Cameron, fantastica la toate capitolele, e fascinanta mai ales in combinatia cu IMAX 3D (am asteptat cateva luni sa gasim bilete la IMAX ). Am stat mai mult de 2 ore in scaun “lipit” de ecranul imens, venindu-mi in minte din cand in cand uimirea unei realizari tehnice deosebite.

Am mai vazut filme 3D pana acum (recomand A Christmas Carol daca mai ruleaza), chiar si IMAX, dar e pentru prima data cand vad un film “clasic” in format 3D combinat cu IMAX. E una din tehnologiile care te fac sa spui: la ce porcarii am putut sa ne uitam pana acum! Probabil din cauza asta am vazut multi oameni in sala care si-au adus parintii la film

Probabil ca va lua Oscarul, daca ma intrebati pe mine nu sunt sigur ca l-ar merita, dar la cati bani a scos nu cred ca are cum sa il rateze Il merita daca ar exista o categorie “Cel mai muncit film”.

Ca sa sumarizez cu niste note, le-am impartit in 3:
- originalitatea ideilor: un 2 din 10 (asta pentru ca ideea in sine e laudabila, altfel era un mare zero )
- originalitatea transpunerii ideilor: un 10 din 10
- efectele speciale: 12 din 10

Per total pot spune ca e un film care trebuie neaparat vazut daca te pasioneaza genul

Dorinte cred ca avem inca de cand devenim constienti de propria existenta Incep cu jucariile, cu plimbatul pe la gradina zoologica si se termina cine stie cu ce, dar printre ele se strecoara poate o casa, plimbari prin tari cu nume dubios de complicate, scrisul vreunui roman, o familie,etc etc.

Pana la un punct dorintele astea se manifesta ca obiective personale, care poate nu au legatura cu altcineva in afara de tine. Si in cazul meu asta s-a intamplat pana dupa facultate, pe la vreo 20 si ceva de ani (tineretea asta ).

Dupa, in schimb, s-a schimbat un pic modul de a-mi dori ceva. Si am observat asta mai ales atunci cand am avut ocazia sa vad chestii deosebite fiind de unul singur. Am simtit atunci nevoia ca sa imi ating anumite dorinte avand pe cineva langa mine, daca eram doar eu parca lipsea ceva si bucuria unei realizari nu era exact ce ma asteptam.

Partea buna e ca de vreo 2 ani incoace am parte si de realizari impartite Si e cu totul altceva sa mergi intr-un loc nou, sa vezi ceva deosebit, sa iti realizezi ceva ce ti-ai propus atunci cand ai o “jumatate” langa tine. E exact implinirea aia de care am auzit inainte prin carti si filme pe care o pot simti pe propria piele, fericirea aia combinata cu impacarea ca esti cu cine vrei tu sa fii acolo.

Si e chiar bine

PS: nu, nu am scris asta doar pentru ca azi a fost Dragobetele

Articolul asta e inspirat in mare parte de filmul “Up in the air” (unul din nominalizatele la Oscar de anul asta).

Pentru cine nu l-a vazut, una din ideile de acolo o reprezinta farmecul calatoriilor si neajunsurile unei vieti construite pe un astfel de mod de viata. Personajul principal e intr-o continua calatorie (cu scopuri de afaceri) petrecandu-si majoritatea timpului in avion sau intr-un hotel.

Nu m-am apropiat nici macar pe aproape de”performanta” respectiva (desi atunci chiar mi-o doream ), dar mi-a adus aminte de 2007, cand eram angajat in Ericsson, an in care am avut ocazia sa calatoresc in afara tarii in medie pe la o data pe luna.

Dintotdeauna mi-a placut sa ma plimb si unul din motivele pentru care am ales jobul respectiv a fost tocmai posibilitatea de a pleca si vedea, macar pentru cateva zile, cateva tari noi.

Partea comuna intre filmul asta si anul meu amarat 2007 a fost sentimentul pe care il traiam calatorind relativ des, care se poate traduce atat prin entuziasmul unui loc nou si necunoscut dar si prin evadarea din realitatea cotidiana, evadare pe care vreau sa insist un pic acum.

Camera de hotel, serviciile din aeroport, restaurantele, toate astea ajutau la consolidarea unei desprinderi de propria viata, pana la urma. Lasi in urma problemele de acasa (gen trafic, masina lasata in parcare, rate, certuri cu prietena/sotia, etc) si ajungi intr-un loc unde toate sunt la indemana si, mai mult de atat, pe banii firmei

Confortul era total si functiona ca drogul perfect. Fara stari de greata, fara ameteli, poate doar cand trebuia semnat decontul Totul si nimic devin brusc acasa, iar ritmul aglomerat al rezervarilor, check-in-ului, zborului, taxiului, hotelului, sedintelor, restaurantului, hotelului, check-in-ului, zborului, taxiului, etc contribuiau la blocarea unor ganduri din constiinta care iti spuneau “da’ tu cand ajungi acasa?” sau “e cineva sa te astepte?”

Ca si concluzie: calatoriile imi plac la nebunie in continuare (exista o categorie dedicata pe blog pentru ele), le consider unele dintre cele mai importante lucruri de facut in viata, dar filmul ala mi-a adus aminte de o stare periculoasa data de ritmul lor alert.

Voi reveni si cu partile mai bune

Din categoria e vineri, hai sa radem, vine povestea unor alarme auto.

Biroul meu de acasa are fereastra spre spatele blocului, unde e o minunatie de parcare. In care se regasesc fel de fel de masini, de la o lada de prin anii 80 pana la passat, A6 de provenienta mai recenta. Un ditamai mozaicul, ce mai.

Avand si eu masina oarecum la vedere cand se mai declanseaza vreo alarma prin parcare ma uit, sa dau un check ca nu e a mea (pana acum e bine, nu a fost cazul).

Dintre toate masinile din parcarea asta (cateva zeci), in 99% din cazurile de declansare aberanta si irelevanta pentru uzul unei alarme – adica bate vantu prea tare si o declanseaza (statistic calculat, imi tin un carnetel cu modelul si numarul masinii), este vorba de 3 autoturisme mirobolante: o dacia 1310, o dacia solenza siii …. ati ghicit, o dacia logan.

Evident glumeam la faza cu carnetelul, nu am inca OCD

Dar ce mi se pare fascinant este ca cele mai ieftine masini din parcarea asta (si zic eu cel mai putin probabil sa fie furate/sparte) au cele mai galagioase si mai enervante alarme.

Funny

In dorinta de a sustine un tanar scriitor in viitoarea lui cariera, ii promovez un articol care sper sa va placa.

http://stimtot.ro/442/un-blogroll-despre-iubire

Romania nu este deosebita. Nu, nu sunt unul din aia care va imprastia injurii nejustificate asupra propriei tarisoare.

Dar asta imi lasa impresia multele articole de pe diverse bloguri care considera ca Romania este o tara deosebita, fundamental nasoala. Un exemplu ar fi articolul asta, despre cum romanii ar fi speciali, doar ei poarta haine subtiri pe timp de iarna doar pentru a fi trendy. Respectand parerile altora, contradictorii fiind, afirmatiile de genul alora mi se pare niste aberatii.

Nu doar romanii fac asta, am vazut suedezi in Goteborg si in Stockholm la aceleasi temperaturi nemiloase purtand pantofi sport chinezesti, geci subtiri si alte din astea (si nu sunt adaptati la –20 de grade cum ati crede, aia poate sunt prin siberia, in suedia nu e chiar atat de frig cum s-ar crede). Nu doar romanii stau in trafic, nu doar romanii se injura la volan, nu doar romanii iau spaga, nu doar romanii fac x, y, z.

Nu suntem atat de deosebiti. Suntem oameni. Si unii oameni se enerveaza mai rapid decat altii (vezi italieni, greci, spanioli, etc), unii sunt mai cocalarish decat altii (vezi americanii – unde s-a inventat pitzipongeala, nu in Romania, japonia, china, etc), unii conduc mai haotic decat altii (vezi mai sus la partea cu enervatul).

Nu ajunge cat ne-am victimizat crezand ca aici e cel mai rau loc de pe pamant? Nu putem sa trecem o data peste complexul asta de tara asuprita si sa ne gandim cum putem evolua decat sa ne balacarim unii pe altii la modul asta atat de nociv?

Sunt la fel si eu de multe ori si incerc sa schimb chestia asta. Am momente in care urasc ceva ce corelez cu romania, dar mereu incerc sa ma gandesc ca nu suntem cei mai idioti de pe planeta asta si nu e vina Romaniei ca un tampit mi-a taiat calea sau nu si-a facut cum trebuie treaba.

Critica e constructiva, dar exista o diferenta intre critica si aruncat cu noroi (ca sa nu zic rahat).  Critica vine din dorinta de a corecta sau imbunatati ceva, aruncatul cu rahat (na ca am zis) vine din complexe de diverse feluri.

Imaginea asta, cand eram copil, nu putea decat sa ma bucure in asa fel incat singurul lucru pe care mi-l doream era sa ies si sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca era iarna ei era zapada!

Azi, cand vad imaginea asta, imi vine in minte si faptul ca trebuie sa dau zapada de pe si din jurul masinii, ca traficul e ingrozitor a doua zi, ca e frig, ca va dura o gramada de timp sa ajung unde am nevoie … si asa mai departe.

In schimb, pe langa astea, simt macar putin ca vreau sa ies, sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca e iarna si e zapada.

Cred ca in momentul in care nu voi mai simti asta voi fi un om pierdut

Asta era o frantura dintr-o conversatie la o trecere de pietoni intre 2 barbati, cu care si-au incheiat intalnirea.

Si mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o acum cativa ani: “Psihologia persuasiunii” scrisa de Robert Cialdini, care avea subtitlul: “Amplifica-ti puterea de convingere si invata sa te aperi de manipulare”.

Probabil, discutia dintre cei 2 oameni de mai sus avea ca subiect un favor pe care unul il facea celuilalt.

Nu mai stiu in ce film, un mafiot isi baza intreaga filosofie de “munca” tocmai pe acumularea unor datorii de favoruri din partea altora, capitalizand pe simtul obligatiei, activ in mintea tuturora (mai mult sau mai putin), care apare in momentul in care cineva te ajuta in vreun fel.

Ca articolul asta sa para ca are vreun sens, ideea asta aparea si in cartea mentionata mai sus: daca cineva te ajuta atunci si tu te vei simti oarecum obligat sa il ajuti data viitoare cand are nevoie de tine.

Multi oameni abuzeaza de chestia asta, multi oameni folosesc prea putin “tehnica” aici de fata.

Intrebarea mea (pentru ca as fi curios sa aflu mai multe pareri) ar fi care dintre abordari vi se pare mai corecta si ce instamna corect pentru voi?

- ajuti oamenii pentru ca te vor ajuta si ei pe tine, prin simtul obligatiei
- ajuti oamenii fara a te astepta sa primesti ceva inapoi, doar din altruism (apropo, credeti ca e posibila varianta asta la modul practic?)

Exista un motiv intemeiat pentru care nu am mai scris pe blog in ultimul timp. Rabdarea Sau mai bine zis lipsa ei.

Nu stiu daca e temporara sau nu treaba, dar in ultimele luni, pe langa faptul ca m-am apucat si de alte chestii, rabdarea de a scrie pe blog imi lipseste.

Este si cumulata oarecum cu faptul ca atat de multi oameni scriu despre lucruri atat de neimportante, lipsite de fond si utilitate, doar de dragul de a scrie si nu as vrea sa intru in categoria asta.

Poate a aparut oboseala sindromului supra-informarii cu tot felul de chestii care nu folosesc la nimic, scrise de oameni care nu au autoritatea sau credibilitatea de a-si da cu parerea. Care cateodata pot fi si eu, prin articolele mai vechi

Pana cand dispare lipsa asta de rabdare si chef de scris pe blog va doresc sa aveti parte de un an asa cum vi-l doriti!