Altered Ego

In dorinta de a sustine un tanar scriitor in viitoarea lui cariera, ii promovez un articol care sper sa va placa.

http://stimtot.ro/442/un-blogroll-despre-iubire

Romania nu este deosebita. Nu, nu sunt unul din aia care va imprastia injurii nejustificate asupra propriei tarisoare.

Dar asta imi lasa impresia multele articole de pe diverse bloguri care considera ca Romania este o tara deosebita, fundamental nasoala. Un exemplu ar fi articolul asta, despre cum romanii ar fi speciali, doar ei poarta haine subtiri pe timp de iarna doar pentru a fi trendy. Respectand parerile altora, contradictorii fiind, afirmatiile de genul alora mi se pare niste aberatii.

Nu doar romanii fac asta, am vazut suedezi in Goteborg si in Stockholm la aceleasi temperaturi nemiloase purtand pantofi sport chinezesti, geci subtiri si alte din astea (si nu sunt adaptati la –20 de grade cum ati crede, aia poate sunt prin siberia, in suedia nu e chiar atat de frig cum s-ar crede). Nu doar romanii stau in trafic, nu doar romanii se injura la volan, nu doar romanii iau spaga, nu doar romanii fac x, y, z.

Nu suntem atat de deosebiti. Suntem oameni. Si unii oameni se enerveaza mai rapid decat altii (vezi italieni, greci, spanioli, etc), unii sunt mai cocalarish decat altii (vezi americanii – unde s-a inventat pitzipongeala, nu in Romania, japonia, china, etc), unii conduc mai haotic decat altii (vezi mai sus la partea cu enervatul).

Nu ajunge cat ne-am victimizat crezand ca aici e cel mai rau loc de pe pamant? Nu putem sa trecem o data peste complexul asta de tara asuprita si sa ne gandim cum putem evolua decat sa ne balacarim unii pe altii la modul asta atat de nociv?

Sunt la fel si eu de multe ori si incerc sa schimb chestia asta. Am momente in care urasc ceva ce corelez cu romania, dar mereu incerc sa ma gandesc ca nu suntem cei mai idioti de pe planeta asta si nu e vina Romaniei ca un tampit mi-a taiat calea sau nu si-a facut cum trebuie treaba.

Critica e constructiva, dar exista o diferenta intre critica si aruncat cu noroi (ca sa nu zic rahat).  Critica vine din dorinta de a corecta sau imbunatati ceva, aruncatul cu rahat (na ca am zis) vine din complexe de diverse feluri.

Imaginea asta, cand eram copil, nu putea decat sa ma bucure in asa fel incat singurul lucru pe care mi-l doream era sa ies si sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca era iarna ei era zapada!

Azi, cand vad imaginea asta, imi vine in minte si faptul ca trebuie sa dau zapada de pe si din jurul masinii, ca traficul e ingrozitor a doua zi, ca e frig, ca va dura o gramada de timp sa ajung unde am nevoie … si asa mai departe.

In schimb, pe langa astea, simt macar putin ca vreau sa ies, sa ma tavalesc prin zapada, sa fac bulgari, sa gasesc un derdelus numai bun pentru sanie si sa transpir alergand fara vreun scop anume, doar pentru ca e iarna si e zapada.

Cred ca in momentul in care nu voi mai simti asta voi fi un om pierdut

Asta era o frantura dintr-o conversatie la o trecere de pietoni intre 2 barbati, cu care si-au incheiat intalnirea.

Si mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o acum cativa ani: “Psihologia persuasiunii” scrisa de Robert Cialdini, care avea subtitlul: “Amplifica-ti puterea de convingere si invata sa te aperi de manipulare”.

Probabil, discutia dintre cei 2 oameni de mai sus avea ca subiect un favor pe care unul il facea celuilalt.

Nu mai stiu in ce film, un mafiot isi baza intreaga filosofie de “munca” tocmai pe acumularea unor datorii de favoruri din partea altora, capitalizand pe simtul obligatiei, activ in mintea tuturora (mai mult sau mai putin), care apare in momentul in care cineva te ajuta in vreun fel.

Ca articolul asta sa para ca are vreun sens, ideea asta aparea si in cartea mentionata mai sus: daca cineva te ajuta atunci si tu te vei simti oarecum obligat sa il ajuti data viitoare cand are nevoie de tine.

Multi oameni abuzeaza de chestia asta, multi oameni folosesc prea putin “tehnica” aici de fata.

Intrebarea mea (pentru ca as fi curios sa aflu mai multe pareri) ar fi care dintre abordari vi se pare mai corecta si ce instamna corect pentru voi?

- ajuti oamenii pentru ca te vor ajuta si ei pe tine, prin simtul obligatiei
- ajuti oamenii fara a te astepta sa primesti ceva inapoi, doar din altruism (apropo, credeti ca e posibila varianta asta la modul practic?)

Exista un motiv intemeiat pentru care nu am mai scris pe blog in ultimul timp. Rabdarea Sau mai bine zis lipsa ei.

Nu stiu daca e temporara sau nu treaba, dar in ultimele luni, pe langa faptul ca m-am apucat si de alte chestii, rabdarea de a scrie pe blog imi lipseste.

Este si cumulata oarecum cu faptul ca atat de multi oameni scriu despre lucruri atat de neimportante, lipsite de fond si utilitate, doar de dragul de a scrie si nu as vrea sa intru in categoria asta.

Poate a aparut oboseala sindromului supra-informarii cu tot felul de chestii care nu folosesc la nimic, scrise de oameni care nu au autoritatea sau credibilitatea de a-si da cu parerea. Care cateodata pot fi si eu, prin articolele mai vechi

Pana cand dispare lipsa asta de rabdare si chef de scris pe blog va doresc sa aveti parte de un an asa cum vi-l doriti!

Nu mai tin minte daca am scris la vreun moment dat despre asta, dar ideea o am de mai mult timp.

Ah, in primul rand LA MULTI ANI!!

Acum ca am trecut si peste asta sa revenim la subiect: rezolutiile de anul nou. Un lucru in esenta bun. Un target, un obiectiv de atins, etc.

Cu ce nu sunt de acord, este fixarea lor neaparat la inceputul anului. De ce nu orice alta zi din an? De ce nu o “rezolutie” la fiecare inceput de luna sau de saptamana?

Raspunsul simplu ar fi ca un obectiv pentru un an intreg este mai important decat unul pe care il poti face intr-o luna, partial corect dupa parerea mea.

Ma amuza cel mai tare rezolutiile de genul voi slabi x kile, voi face sport mai mult (nu de alta, dar am trecut si eu prin ala cu sportul )

Sa rezumam, sunt de parere ca targeturile si obiectivele sunt bune, dar nu doar de anul nou. Daca doar pe 1 ianuarie ne punem un obiectiv sanse foarte mari sa nu se intample, pentru ca e pus doar de dorul lelii, sa fim trendi sau pentru ca trebuie.

In alta ordine de idei, 2009 a fost poate cel mai bun an de pana acum si 2010 nu are cum sa fie mai prejos!

Martea, teoretic, ar trebui sa fie 3 ceasuri rele. Tot ce speram martea trecuta e ca ora dintre 8 si 9 seara sa nu fie unul dintre ele

Asa ca mi-am luat inima in dinti, inelul in buzunar, si in prima seara in care a nins din anul asta am dus-o pe Magda in parc sa “admiram luminitele” pe un frig care imi accentua emotiile unui plan semi-spontan (semi pentru ca planuiam de fapt treaba asta pentru vineri).

Asa ca la anul voi deveni om serios si, mai important de atat, femeia care ma va face om serios e una dintr-un infinit de miliarde

“Este incredibil ce ne-au putut face. Niste brute insensibile si odioase!” si “Da. Chiar le`am facut asta. Trebuia sa o facem. Trebuie sa supravietuim.”

Daca transpunem cele doua idei contradictorii in emotii foarte puternice putem descrie foarte bine starea de spirit pe care am trait-o aproximativ doua ore intr-o sala de cinema. A fost o experienta extraordinara , de care nu cred sa mai fi avut parte vreodata, cel putin nu atat de intens.

Filmul, la prima vedere, se doreste a crea o lume imaginara plina de fantezie si supranatural in care, aparent, rasa umana distruge o alta civilizatie aflata pe o alta planeta.

Din punctul meu de vedere filmul descrie relativ amanuntit istoria REALA omenirii din cele mai vechi timpuri, timpurile inceputului “cosmarului nostru iluzoric” sau altfel spus momentul in care ni s-a impus asa zisa evolutie (sau crearea societatii). Da, vorbesc despre momentele in care ordinea noastra normala a existentei, legaturile noastre cu natura, cu planeta au fost rupte in mod brutal si ni s-a impus o noua ordine a firii (care in zilele noastre se desfasoara la intensitatea ei maxima). Asadar, pe langa ideile prezentate, filmul m-a surprins prin puterea prin care poate transmite cele doua emotii care au rezonat foarte puternic in mine.

Si daca nu ati inteles nimic din ce am scris (in afara de faptul ca sunt putin dus ), nu-i nimic, duceti-va sa vizionati filmul macar pentru noua tehnologie IMAX. Merita! Si da, ati ghicit, este vorba de Avatar.

Uitati-va pana la final , e super tare!

In ultimele saptamani preocuparile mele principale au fost munca, cateva filme si cititul. Si cum munca mea sigur nu va intereseaza, am ramas mai ales cu cartile

Am citit alta roman a carui recenzie in cateva randuri e imposibila. Dune, se stie, e un clasic al genului. Pe langa asta volumul are peste 700 de pagini, asta adaugand la dificultatea procesului.

Lasand povestea la o parte, raman cu impresia proprie asupra cartii: foarte buna

Din perspectiva povestii, din perspectiva paralelei dintre viata de pe Arrakis si cea de pe Pamant (fremeni vs musulmani, mirodenie vs petrol, ocupatia harkonen vs razboaiele americane de “democratizare”, etc.), din perspectiva evolutiei umane si altele

Ce mai, cine se vrea cititor de cursa lunga nu are cum sa nu treaca si prin gara numita Dune